ceremonie

Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța găzduiește marți o ceremonie de încheiere a misiunii detaşamentului Forţelor Aeriene Române care a participat la Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA), Detașamentul “Carpathian Pumas”, format din 120...
23 noiembrie, 2020
Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne ceremonia care marca „Anului omagierii victimelor comunismului”, planificată inițial pentru data de 20 mai, după ce în spațiul public au apărut critici pentru alegerea acestei date. Administrația prezidențială precizează că președintele...
17 mai, 2019
Naruhito (59 de ani) a devenit la miezul nopții al 126-lea împărat al Japoniei, într-o linie de descendență ce acoperă 14 secole. Ceremonia prin care a primit Comorile Imperiale – o oglindă, o sabie și o piatră prețioasă –...
1 mai, 2019
Împăratul Akihito a renunțat marţi la Tronul Crizantemei, după o domnie de 30 de ani, în cadrul unui ritual tradiţional desfășurat la Palatul Imperial. Este prima abdicare înregistrată în ultimele două secole în Japonia. În cadrul ceremoniei private,...
30 aprilie, 2019
La baza aeriană de la Borcea, Călărăși,  a avut loc joi dimineață ceremonia de introducere a aeronavelor F-16 Fighting Falcon în Serviciul de Luptă Permanent Poliție Aeriană, sub comandă națională. Cele 12 aparate vor putea astfel să asigure...
14 martie, 2019
Premierul Viorica Dăncilă a avut o exprimare neobișnuit – chiar și pentru domnia sa – de bizară, miercuri, cu ocazia discursului susținut la Bruxelles, la ceremonia dedicată Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, remarcă ProTV. Șeful Guvernului a...
23 ianuarie, 2019
România a marcat, joi, preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene într-o ceremonie cu fast, organizată la Ateneul Român, ocazie de care liderii europeni au profitat pentru a încuraja public România, dar și pentru a lansa, tot public, avertismente adresate...
10 ianuarie, 2019
Donald Trump a depus vineri jurământul de credinţă și este, oficial, al 45-lea președintele al Statelor Unite. Jurământul „Eu, Donald Trump, jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot...
20 ianuarie, 2017
Premierul Dacian Cioloş şi ministrul Apărării, Mihnea Motoc, au participat, vineri, la ceremonia de primire a avioanelor de luptă F-16 Fighting Falcon, care au ajuns săptămâna trecută la Baza 86 Aeriană de la Feteşti. Cele 6 avioane au...
7 octombrie, 2016
Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a reafirmat miercuri, în Portugalia, că ținta finală a programului de modernizare a aviaţiei de luptă româneşti este accederea în programul de achiziție a modelelor F 35. Mircea Motoc s-a aflat miercuri în...
29 septembrie, 2016
La sediul Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), din apropiere de Geneva, a avut loc luni ceremonia ridicării steagului României, după ce țara noastră a devenit oficial, pe 17 iulie, membră a acestui centru de cercetare. La ceremonie...
6 septembrie, 2016
La sediul Comandamentului multinational de divizie Sud-Est, pe sos. Antiaeriana. a fost organizată vineri o ceremonie în cadrul căreia au fost declarate operaționale capacităţile Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est şi a Capacităţii Finale a Unităţii NATO de Integrare a...
1 iulie, 2016
Lucrările la baza de la Deveselu, care găzduiește componenta română a sistemului defensiv antirachetă, au fost finalizate, o ceremonie organizată vineri, la care au participat ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, și oficiali ai statului român, marcând evenimentul....
18 decembrie, 2015
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins în şedinţa de luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea în funcţia de ministru al Justiției a Monei Pivniceru cu câteva ore înainte de ceremonia de învestire anuțată de Biroul de presă...
6 august, 2012

Steagul românesc a fost ridicat la CERN

La sediul Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), din apropiere de Geneva, a avut loc luni ceremonia ridicării steagului României, după ce țara noastră a

Steagul românesc a fost ridicat la CERN

La sediul Organizației Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN), din apropiere de Geneva, a avut loc luni ceremonia ridicării steagului României, după ce țara noastră a

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: