duminică

28 aprilie, 2024

camera deputatilor

PNL și USR cer demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, după ce acesta a fost condamnat joi la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive. Reacția fostului...
21 iunie, 2018
Deputaţii au adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit. Decizia, anunță Agerpres, a fost luată cu 274 de voturi ”pentru”, 4 ”împotrivă” şi 2...
20 iunie, 2018
Comisia juridică din Camera Deputaților a votat marți un proiect ce dezincriminează câteva fapte de corupție, dacă nu îndeplinesc simultan două condiții: dacă folosul necuvenit rezultat nu-i aparține celui care a săvârșit infracțiunea dacă nu este vorba de...
19 iunie, 2018
Legea de modificare a Codului de procedură penală pleacă la promulgare, după ce Camera Deputaților a adoptat luni proiectul, în două ședințe-maraton desfășurate în Comisia specială și, apoi, în plen. Toate modificările aduse Codului de procedură penală sunt...
19 iunie, 2018
Preşedintele-director general al SRTv, Doina Gradea, a spus marţi, în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, că înregistrările făcute de Dragoş Pătraru reprezintă săvârşirea acţiunii de violare de viaţă privată, iar despre afirmaţia sa la adresa unei colege,...
8 mai, 2018
Între modificările la legile justiției, Comisia juridică din Camera Deputaților a găsit timp, marți, să aducă o completare curioasă la Legea Concurenței. Potrivit votului dat în Comisie, la procedura de schimbare a conducerii Consiliului Concurenței a fost schimbat...
24 aprilie, 2018
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, un raport favorabil, cu 13 voturi „pentru”, nouă voturi „împotrivă” şi două abţineri, proiectului de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor. Potrivit proiectului, prin decizia judecătorului, condamnaţii pentru...
23 aprilie, 2018
Camera Deputaţilor a respins miercuri legea care propune ca incompatibilităţile şi conflictele de interese ale demnitarilor să se prescrie în trei ani. Iniţiativa nu a reuşit să adune numărul de voturi necesare. Proiectul îi aparține deputatului Cătălin Rădulescu...
18 aprilie, 2018
Persoanele condamnate cu închisoare de până la cinci ani ar putea executa pedeapsa acasă, conform unui proiect de lege ce ar putea fi adoptat miercuri de deputați, sub pretextul soluționării aglomerației din penitenciare. Fiind vorba despre camera decizională,...
4 aprilie, 2018
Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE, Iulian Iancu, a solicitat luni Biroului permanent al Camerei Deputaţilor să ia măsurile care se impun, după ce ”un draft” al raportului comisiei a apărut în presă. Respectivul raport a...
26 februarie, 2018
Camera Deputaţilor a adoptat vineri cu 184 voturi ”pentru” şi 46 de abţineri un proiect de lege iniţiat de PNL şi USR de trecere a Monitorului Oficial de la Guvern în subordinea Camerei. ”Regia Autonomă Monitorul Oficial se...
22 decembrie, 2017
Deputații au adoptat miercuri ultimele două proiecte din pachetul de modificare a legilor Justiției – Legea 304 privind organizarea judiciară și Legea 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Principalele modificări operate în Camera Deputaților: Modificările la Legea 304 privind...
13 decembrie, 2017
Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 4 voturi ”pentru” şi 3 ”împotrivă” un raport de admitere a modificărilor propuse la regulamentul acestui for, astfel încât timpii de dezbatere a unui act normativ în plenul...
13 decembrie, 2017
După modificările votate săptămâna trecută la Comisia de Buget din Camera Deputaților, instituțiile publice sunt singurele scutite de obligația de a plăti contravaloarea TVA aferente achizițiilor de bunuri și servicii într-un cont de TVA al furnizorului/prestatorului care aplică mecanismul plății...
11 decembrie, 2017
Secția pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat luni seara, după ce deputații au votat modificarea Legii 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor, criticând atât propunerile surpriză adoptate, cât și procedura utilizată. Nu a existat nicio...
11 decembrie, 2017
Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis luni să introducă pe ordinea de zi a plenului, imediat după ședința solemnă de comemorare a Regelui Mihai și votul pe una dintre legile justiției, dezbaterea și votul proiectului de aprobare...
11 decembrie, 2017
Camera Deputaților a adoptat luni seara, cu 179 voturi „pentru” și 90 voturi „împotrivă” modificările Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Este primul proiect, din controversatul pachet de “reformare” a sistemului judiciar, pe care coaliția PSD – ALDE,...
11 decembrie, 2017
Comisia de buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a reușit să adopte marți, cu 11 voturi pentru și 10 împotrivă, raportul Ordonanței de Urgență privind plata defalcată a TVA, după ce luni s-a înregistrat un blocaj: 11...
5 decembrie, 2017
Membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor au votat marți împotriva amendamentelor prin care patru liberali propuneau respingerea Ordonanţei de urgenţă privind TVA Split sau prorogarea acesteia. Propunerea de respingere a Split TVA a picat la un singur vot...
28 noiembrie, 2017
Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților a aprobat luni, cu 11 voturi ”pentru” și două ”împotrivă”, proiectul bugetului Camerei pe anul 2018. Potrivit acestui proiect, pentru anul viitor, bugetul total al Camerei Deputaților va fi de 421.300.000 de...
27 noiembrie, 2017

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: