Comisia de buget-finanțe a Camerei Deputaților a aprobat luni, cu 11 voturi ”pentru” și două ”împotrivă”, proiectul bugetului Camerei pe anul 2018. Potrivit acestui proiect, pentru anul viitor, bugetul total al Camerei Deputaților va fi de 421.300.000 de lei.
Deputatul USR Claudiu Năsui, membru al Comisiei de buget, a arătat că bugetul Camerei pe anul viitor este mai mare cu peste 36% față de cel de anul acesta.
”Cheltuieli de personal vor fi în sumă de 307.792.000 lei, avându-se în vedere implicațiile legii privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice. Cheltuieli cu bunuri și servicii — 54.616.000 lei, creditele bugetare au fost stabilite pentru asigurarea funcționării și întreținerii Camerei Deputaților, pentru materialele necesare desfășurării activității legislative, pentru cheltuielile de protocol, cazare, transportul aferent deplasărilor interne și cele în străinătate pentru membrii Camerei și pentru staff. Alte transferuri — avem prevăzută suma de 92.000 de lei, contribuții și cotizații la organisme internaționale — aceste cotizații sunt asigurate un an din bugetul Camerei, un an din bugetul Senatului. Față de anul trecut este mai mică suma, întrucât este rândul Senatului în anul 2018 să suporte aceste cotizații”, a detaliat secretarul general al Camerei Deputaților, Silvia Mihalcea, la Comisia de buget.
Secretarul general al Camerei a adăugat că la activele financiare e prevăzută suma de 30.300.000 lei necesară pentru construcții, din care 5.000 de lei pentru lucrări de retehnologizare a ascensoarelor și fațada parcării subterane și dotări independente — 5.728.000 lei.
”28.500 de lei este suma pentru asistență socială, cheltuielile prevăzute pentru acoperirea sumelor necesare pentru indemnizațiile acordate foștilor deputați, precum și a persoanelor care în anul 2018 vor înceta activitatea în temeiul Legii 7 privind funcționarul public parlamentar”, a menționat Mihalcea.
Premierul Mihai Tudose a anunțat luni că proiectele Bugetului de stat și al asigurărilor sociale pentru anul 2018 ar urma să fie discutate în prima ședință din decembrie a Guvernului.
Camera Deputaților și Senatul își stabilesc și își aprobă singure bugetele proprii.