joi

28 martie, 2024

ambasador

Guvernul german l-a convocat joi pe ambasadorul României la Berlin pentru a-i prezenta „preocuparea” sa faţă de situaţia politică de la București, a relatat AFP, însă Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat că a fost vorba de...
12 iulie, 2012
Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat miercuri că, dacă suspendarea preşedintelui Traian Băsescu se face într-un mod ce ar putea fi considerat „manipulator sau prin încălcarea Constituţiei, ar putea avea un efect foarte serios asupra felului...
4 iulie, 2012
Ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, joi, că a propus declararea „persona non grata” a ambasadorului Siriei şi rechemarea pentru consultări a ambasadorului României la Damasc, însă președintele Traian Băsescu a respins soluțiile MAE. „Decizia de declarare...
7 iunie, 2012
Premierul Victor Ponta i-a numit, luni, consilieri de stat în Aparatul propriu de lucru al prim-ministrului pe Mihnea Constantinescu şi Sorin Encuţescu, relatează Agerpres. Diplomatul Mihnea Constantinescu a fost director de cabinet al foştilor prim-miniştri Theodor Stolojan, Adrian...
28 mai, 2012
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, îndeamnă autoritățile române să urmeze exemplul Poloniei în accesarea fondurilor europene, care reprezintă șansa dezvoltării infrastructurii, la care țara este deficitară. „Am remarcat un efort important la Guvern să ridice rata...
27 mai, 2012
Ministerul român de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei în România, în urma unor declaraţii critice făcute de secretarul de stat în Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth privind noile politici ale Guvernului român referitoare la minorităţi, a...
17 mai, 2012
„Noi ne solidarizăm cu colegii noştri din UE şi, spre exemplu, nu vom da curs invitaţiei de a participa la summitul central şi sud-est european de la Ialta, din 11-12, dar vom fi reprezentaţi de ambasador. Pentru noi...
3 mai, 2012
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, că este îngrijorat de limitarea la 15% a despăgubirilor acordate foştilor proprietari ai imobilelor naţionalizate, el precizând că va exista o comunicare cu Guvernul pe această temă, în perioada...
18 aprilie, 2012
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu s-a întâlnit, marţi, la sediul Guvernului, cu oficialii Chevron pentru o discuţie privind intenţia grupului petrolier de a începe în acest an forajul de gaze neconvenţionale în România, în contextul în care Bulgaria a...
6 martie, 2012
Unde pot duce numirile persoanelor controversate în funcţii europene. Comitetul Economic şi Social European (CESE) a informat Guvernul României, pe căi diplomatice, că doar Consiliul European poate schimba componenţa CESE, după ce Palatul Victoria s-a interesat cum poate...
15 decembrie, 2011
Premierul Emil Boc face o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în perioada 10-16 august, unde va avea întâlniri cu omologul său chinez Wen Jiabao şi cu preşedintele Hu Jintao, potrivit Biroului de presă al Guvernului României,...
9 august, 2011
Henri Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti afirmă într-un interviu acordat Mediafax că România şi Bulgaria vor adera la spaţiul Schengen, în cel mai fericit caz la finele lui 2012. „Franţa a propus foarte clar disponibilitatea de a susţine...
12 iulie, 2011
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, l-ar fi criticat dur pe omologul său român, Traian Băsescu, la summitul NATO-Rusia, afirmă ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, într-un mesaj publicat în contul său de Twitter, potrivit Mediafax. Diplomatul rus s-a declarat...
5 iulie, 2011
Ambasadorul britanic la Bucureşti, Martin Harris, susţine că România şi Marea Britanie lucrează în comun la scăderea poverii reglementărilor asupra firmelor în Uniunea Europeană, în vederea creşterii economice, după cum a reieşit în urma discuţiilor avute recent la...
26 iunie, 2011
Împărţire pe regiuni a României, propusă recent, va reprezenta o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice a ţării, a declarat joi vicepremierul ungar Zsolt Semjen pe postul public de televiziune ungar, citat de MTI, relatează Agerpres. Aranjamentul...
16 iunie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: