vineri

19 aprilie, 2024

9 august, 2011

Premierul Emil Boc la inaugurarea complexului China Town

Premierul Emil Boc face o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, în perioada 10-16 august, unde va avea întâlniri cu omologul său chinez Wen Jiabao şi cu preşedintele Hu Jintao, potrivit Biroului de presă al Guvernului României, însă de circa 9 luni Bucureştiul nu a trimis un ambasador la Beijing.

Boc va fi însoţit în China de ministrul de Externe, Teodor Baconschi, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, ministrul Economiei, Ion Ariton şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, precum şi de o delegaţie de reprezentanţi ai unor companii de stat şi private din România.

Kelemen, care este şi preşedintele UDMR, trebuie să-i propună lui Boc, până pe 19 august, un nou ministru al Sănătăţii.


În China, Boc va merge mai întâi la Shenzhen, unde va participa la deschiderea Universiadei, eveniment sportiv găzduit în acest an de China. Tot aici, Boc va fi primit de preşedintele Republicii Populare Chineze, Hu Jintao, liderul Partidului Comunist Chinez.

Apoi, premierul român va merge la Beijing, unde are programată o întâlnire cu omologul său chinez, Wen Jiabao. Tot la Beijing, Boc va participa la un forum de afaceri, care va fi organizat ad-hoc la Ambasada României, potrivit unor surse diplomatice.

România e reprezentată în China de un însărcinat cu afaceri

Vizita lui Boc şi a unui sfert din Guvernul României în China survine într-un moment în care ţara noastră nu are ambasador la Beijing de circa 9 luni.

Anterior, la Beijing România l-a avut ca ambasador pe Viorel Isticioaia-Budura, un reputat sinolog, care, însă, a fost desemnat la conducerea Direcţiei pentru Asia-Pacific a diplomaţie Uniunii Europene.


În prezent, România este reprezentată în China de un însărcinat cu afaceri ad interim, Ion Dicu.

Aceeaşi atitudine faţă de China o mai au, de pildă, şi Statele Unite ale Americii, care este reprezentată la Beijing tot de un însărcinat cu afaceri, însă de origine chineză – Robert S. Wang.

Biroul de presă al Guvernului a făcut publică vizita lui Boc în China marţi, cu o zi înainte de plecare, însă agenţia oficială de ştiri China Nouă anunţase încă din 5 august prezenţa premierului român în acest stat.

Astfel, agenţia Xinhua a publicat pe 5 august o ştire de nici cinci rânduri în care a anunţat că preşedintele Mozambicului va participa la deschiderea oficială a Universiadei de la Shenzhen, la care mai sunt aşteptaţi şefi de stat sau de guvern din alte 5 ţări, printre care, mai la urmă, figurează şi Emil Boc.

”Preşedintele Mozambicului, Armando Emilio Guebuza, va efectua o vizită de stat în China, în perioada 9-15 august, şi va participa la ceremonia de deschidere a ediţiei a 26-a a Universiadei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Ma Zhaoxu. Potrivit lui Ma, preşedintele bolivian, Evo Morales, preşedintele statului Fiji, Nailatikau Epeli, preşedintele statului Sri Lanka, Mahinda Rajapakse, prim-ministrul etiopian Meles Zenawi şi premierul român Emil Boc vor participa, de asemenea, la ceremonia oficială de deschidere a jocurilor, care va avea loc la Shenzhen, provincia Guandong din sudul Chinei” – scria agenţia oficială China Nouă, pe 5 august, într-o ştire cu titlul ”Lideri străini vizitează China şi participă la deschiderea Universiadei”.

Ce înseamnă China în lume

  • Republica Populară Chineză este prima țară ca populație (peste 1,3 miliarde de locuitori) și a treia ca suprafață (peste 9,6 milioane de kilometri pătrați)
  • Este a doua economie a lumii, cu un produs intrn brut de peste 5.800 de miliarde de dolari pe an, potrivit clasamentului Fondului Monetar Internațional
  • China este cel mai importrant creditor al SUA, cumpărând bonuri emise de trezoreria americană în valoare de peste 1.160 de miliarde de dolari
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

3 răspunsuri

  1. Domnul Boc are o initiativa foarte buna privind relatiile cu China. Momentan este singura putere economica care poate sustine cresterea economica a Romaniei prin investitii si colaborari pe termen lung.

    1. sa vedem cu ce se întoarce de acolo – stiti vorba aia, cu cel care se duce bou si se intoarce vacă:)
      interesul chinei ar trebui să fie mare, românia poate fi o bună poartă de intrare în europa: nu e pretenţioasă ca alţii:)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

3 răspunsuri

  1. Domnul Boc are o initiativa foarte buna privind relatiile cu China. Momentan este singura putere economica care poate sustine cresterea economica a Romaniei prin investitii si colaborari pe termen lung.

    1. sa vedem cu ce se întoarce de acolo – stiti vorba aia, cu cel care se duce bou si se intoarce vacă:)
      interesul chinei ar trebui să fie mare, românia poate fi o bună poartă de intrare în europa: nu e pretenţioasă ca alţii:)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: