Într-o analiză anterioară asupra aportului investițiilor străine la economie, conchideam că, la 60% din cifra de afaceri totală, Investițiile Străine Directe (ISD) generează circa 25% din locurile de muncă, cu concluzia că miza, într-un atare criteriu, stă în productivitatea muncii.
Să vedem, însă, cum stau lucrurile cu valoarea adăugată brută (VAB): Investițiile străine directe (ISD)au generat 60% din cifra de afaceri a firmelor românești și aproape 40% din valoarea adăugată brută, potrivit datelor prelucrate de BNR în baza informațiilor publice ale INS. Ele sunt majoritare în sectorul industrial (mai puțin în producția de energie electrică, gaze și apă, unde dețin doar o treime din cifra de afaceri).
Cea de a doua poziție dominantă a capitalului străin se regăsește în tehnologia informației și comunicații ( 66% din cifra de afaceri și aproape 73% din valoarea adăugată brută). Dezvoltarea rapidă a acestui sector este lăudabilă, inclusiv prin păstrarea în țară a unui număr mai mare dintre lucrători, dar ar fi de discutat asupra beneficiilor finale și pe termen lung.
Oarecum paradoxal pentru cetățenii din zonele urbane puternic populate, în comerț investițiile străine încă nu au dus la o pondere majoritară a cifrei de afaceri (doar 43,3%). Valoarea adăugată brută adusă de firme ISD din domeniu este, însă, mai redusă ca pondere în total (doar 34,8%). Ceea ce nu indică un lucru rău, ci o presiune mai mare în sensul reducerii prețurilor, printr-un adaos comercial sub media la nivel național.
De aici apare în bună parte și nivelul mai redus al ponderii firmelor ISD în VAB decât cea înregistrată pentru cifra de afaceri (comerțul are cea mai mare pondere în cifra de afaceri, ci circa 50% peste industria prelucrătoare, următoarea clasată).
Totuși, același fenomen prezent în industrie (63,7% pondere în cifra de afaceri comparativ cu 56,5% la valoarea adăugată brută) are aspecte ce pot fi mai larg interpretate :
Prețurile la care sunt integrate componentele și subansamblele integrate în produsele finite depind de maximizarea profitului atât pentru firma care vinde produsul final (română sau străină) cât și pentru furnizorii adiacenți care operează în România. O apropiere între ponderile menționate ar permite beneficii mai însemnate păstrate la nivel local și un nivel de trai mai ridicat.
Dar ceea ce este valabil pentru tehnologia informației și comunicații, pentru hoteluri și restaurante, activități profesionale și servicii suport sau pentru construcții nu pare să funcționeze pentru industrie și transporturi. Explicația ar putea consta în costurile mai ridicate pentru obținerea produselor și, respectiv, furnizarea serviciilor.
(Citiți și: ”Investițiile străine directe: 25% din locurile de muncă și 60% din cifra de afaceri totală. Cheia e la productivitate”)
Totuși, simplificând, faptul că firmele fără ISD dau 60% din valoarea adăugată brută cu doar 40% din cifra de afaceri, iar cele cu ISD dau cam 40% din valoarea adăugată brută deși dețin 60% din cifra de afaceri ar trebui analizat mai pe larg de factori de decizie.
Urmărește-ne pe Google News
4 răspunsuri
Concluzia dvs este logica, dar mai exista inca o explicatie. Nu-mi cereti probe, pentru ca nu le are nici guvernul.
Firmele romanesti cu capital strain sunt, in general, filiale care produc in Romania si exporta in tara de origine. Cine stabileste pretul la care se exporta un anumit produs? Evident ei, ei hotarasc cum muta banul dintr-un buzunar in altul. Deci, transferul, in numeroase cazuri, se face prin export de la filiala catre firma mama, nu catre terti. In aceasta situatie, pretul este astfel stabilit incat sa nu genereze profit, care ar fi impozitat de statul roman. Vanzarea catre client o face firma mama, aceasta utilizeaza pretul de piata, care include si un profit corespunzator. Acest profit este impozitat de statul care gazduieste firma mama. TVA nu este. Taxe de export nu sunt. Ce ia de pe urma acestor transnationale statul roman? Impozitele si taxele aferente manoperei. Si inca cteva maruntisuri cum ar fi taxele pe cladiri si terenuri.
Capitalul autohton exporta doar catre terti, la pretul pietei care, logic, include si un profit pentru care plateste taxe catre statul roman. Repet, capitalul autohton nu are cum sa scoata din cifra de afaceri valoarea adaugata cuprinzand profitul, pe cand la capitalul strain aceasta este o practica curenta.
Domnule Nelu Craciun
Mecanismul de „transfer pricing ” descris de dvs . e mult mai rafinat . De regula firma mama nu vinde direct filialei romanesti semifabricatele care vin asamblate . Pe filiera contabila se interpune o SRL (sau mai multe ) cu sedii in alte tari cu fiscalitate avantajoasa. Tip SRL in Olanda ,Luxemburg , insulele Jersey (paradis fiscal englez) si multe alte zone cu fiscalitate privilegiata . Exact la fel se procedeaza si la exportul produsului finit catre firma mama . De regula se vinde unor SRL „exotice” si care plaseaza marfa altor SRL din tarile de desfacere . Acest mecanism extrem de difus pe plan international (TOATE marile firme folosesc sistemul) are avantajul ca maresc artificial cheltuielile (deducibile) si reduc profiturile (impozabile) ) . Cum a fost just remarcat in comentariul dvs . Doar gigantii americani au peste 2.000 miliarde dolari „parcati” in afara granitelor USA si doar pentru a nu platii guvernului american impozitele pe aceste sume . Face si asta parte din sistemul numit „globalizare” .
Oare nu cumva, autorul demonstreaza matematic, ca firmele straine produc profit pentru ele, mascat prin diverse cheltuieli fictive, pe cind capitalul romanesc, este adevaratul producator de valoare adaugata si impozite pentru Romania?
Atunci, de ce guvernul nu sustine capitalul autohton, asa cum ar trebui si nu lanseaza un angajament politic, pentru reconstructia economica si industriala nationala?
Aici poate raspunde Premierul, care a renuntat la cresterea economica de 3-4 la suta pe an, asumata politic, care punea la munca clasa politica, pentru realizarea acestui obiectiv.
Profitul nu e mascat. Pur si simplu, raportat la pretul cu care sunt vandute marfurile catre firma mama (a), din tara de origine, sau catre offshore-ul(b) utilizat. Frma mama, respectiv offshore-ul revinde ulterior marfa catre terti, la un pret superior, purtator de profit. Numai ca de profit nu mai are cum beneficia (prin taxe) statul roman, pe teritoriul caruia s-a produs marfa, ci statul gazda al firmei mama (in cazul a), respectiv firma mama si tara gazda a offshore-ul (in cazul b). Totusi, statul roman are oarece beneficii prin impozitele si taxele pe salarii si alte taxe minore. In plus, oamenii muncesc, iau salariu, nu sunt intretinuti.
Capitalul autohton nu prea are vlaga, este, in plus, mult prea dependent de exporturi.