9 iulie, 2023

Statele Unite au distrus și ultimele rezerve declarate de arme chimice, respectând astfel convenția semnată în acest sens în 1997, anunță executivul american.

Ca parte a Convenţiei privind armele chimice, ratificată de Senatul american în 1997, SUA şi ceilalţi semnatari trebuie să îşi distrugă stocurile de arme chimice până la 30 septembrie 2023.

„Astăzi, sunt mândru să anunţ că Statele Unite au distrus în siguranţă ultima muniţie din acest stoc – aducându-ne cu un pas mai aproape de o lume fără ororile armelor chimice”, a declarat președintele Joe Biden într-un comunicat publicat de Casa Albă.


Programul de arme chimice al Statelor Unite a început în 1917, în timpul Primului Război Mondial, odată cu crearea Secțiunii de servicii de gaze a armatei SUA.

Statele Unite şi-au distrus stocurile de arme chimice care îi mai rămaseseră, la depozitul din Pueblo, Colorado, şi la un depozit din Richmond, Kentucky. Ultimele arme de acest tip au fost distruse pe 7 iulie, în Kentucky, de o echipă condusă de Bechtel National Inc. și Parsons Corporation, care au eliminat prin tehnici de neutralizare și apoi explozii peste 100.000 de proiectile umplute cu agent neurotoxic VX (sarin).

Stocul de agenţi chimici al SUA ajunsese la aproape 40.000 de tone în 1968, potrivit Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

„Armele chimice sunt responsabile pentru unele dintre cele mai îngrozitoare episoade de pierderi umane. Deşi utilizarea acestor agenţi letali va fi întotdeauna o pată în istorie, astăzi naţiunea noastră şi-a îndeplinit în sfârşit promisiunea de a ne scăpa arsenalul de acest rău”, a declarat liderul republican al Senatului american, Mitch McConnell, într-un comunicat citat de Agerpres.


Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, armele chimice au ucis aproape 100.000 de persoane în timpul Primului Război Mondial şi au provocat de atunci peste 1 milion de victime în întreaga lume.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: