marți

16 iulie, 2024

3 iunie, 2024

Președintelui Curții de arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, Ștefan Deaconu (foto), a fost numit în funcția de arbitru desemnat din partea României în cadrul Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiți (ICSID), parte a Băncii Mondiale. El a făcut parte din echipa de avocați ce a câștigat la ICSID procesul intentat României de către Gabriel Resources .

ICSID, înființată în 1966, este cea mai importantă instituție din lume dedicată soluționării diferendelor privind investițiile internaționale, prin conciliere, mediere, și arbitraj. În prezent, există un număr de 165 de state semnatare a „Convenției privind sluționarea litigiilor privind investițiile între state și resortisanți ai celorlalte state”, documentul care a stat la baza înființării ICSID.

„Desemnarea domnului Ștefan Deaconu ca arbitru comercial reprezentant al României în cadrul celei mai puternice insitutiții de profil din lume, ICSID, nu este altceva decât o recunoaștere a meritelor probabil a celui mai bun profesionist în domeniu din țara noastră. Dl Ștefan Deaconu este președintele Curții de arbitraj Comercial Internațional de pe lângă CCIR, începând din anul 2015, fiind reales cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat în luna septembrie 2023. Nu în ultimul rând, trebuie să readucem aminte opiniei publice faptul că dl Ștefan Deaconu face parte din echipa de avocați care a reușit să evite o adevărată catastrofă financiară pentru România, și aici mă refer la procesul Roșia Montană. Sunt ferm convins că dl Ștefan Deaconu va reprezenta cu succes România în cadrul ICSID, cunoscându-i îndeaproape atât capacitatea de muncă, cât și profesionalismul cu care tratează fiecare caz în parte”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

Ștefan Deaconu, unul dintre avocații care au câștigat în procesul cu Gabriel Resources


Ștefan Deaconu (49 de ani) a făcut parte din echipa ce a reprezentat România în procesul de la ICSID cu Gabriel resources.

România a fost reprezentată în arbitraj de consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP). Echipa LALIVE a fost condusă de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Lorraine de Germiny și Noradèle Radjai. Alți membri ai echipei au fost Christophe Guibert de Bruet, David Bonifacio, Emilie McConaughey și Baptiste Rigaudeau.  Echipa LDDP a fost condusă de prof. Crenguța Leaua și i-a inclus pe prof. Ștefan Deaconu, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Corina Tanase,  Aurora Damcali și Marius Grigorescu.

El este  doctor în drept, profesor universitar, avocat, și a fost consilier prezidențial la Departamentul Constituțional-Legislativ al Administrației Prezidențiale în mandatele președintele Traian Băsescu.

Din 2015 este Președintele Curții de arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.


În perioada 2016‑2018 a deținut și funcția de Președinte al Comisiei de arbitraj și metode alternative de soluționare a disputelor (ADR) din cadrul Comitetului Național ICC România. Este arbitru în cadrul Curții de arbitraj Economic și Comercial Internațional din China – CIETAC și în cadrul Curții de arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: