17 februarie, 2022

Ministerul Afacerilor Externe din Federația Rusă a trimis joi răspunsul scris al Moscovei la propunerile SUA pe tema garanțiilor de securitate. Documentul a fost înmânat ambasadorului SUA în Rusia, John Sullivan, în ziua în care acesta a fost anunțat că adjunctul său, Bart Gorman, este expulzat din Rusia.

În scrisoare, Rusia transmite că „partea americană nu a dat un răspuns constructiv” solicitărilor sale și că „va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a măsurilor tehnico-militare”.

Retragerea NATO în ”granițele” din 1997 ”e fundamentală pentru Moscova

Federația Rusă susține că Statele Unite nu au dat un răspuns constructiv la solicitările privind extinderea NATO, retragerea „formulei de la București” conform căreia „Ucraina și Georgia vor deveni membre NATO” și refuzul de a crea baze militare pe teritoriul statelor care anterior făceau parte din URSS și nu sunt membre ale alianței, inclusiv utilizarea infrastructurii acestora pentru desfășurarea oricărei activități militare, precum și în legătură cu revenirea Alianței Nord Atlantice la statul din 1997, când a fost semnat Actul Fondator Rusia—NATO.


 „Aceste prevederi sunt de o importanță fundamentală pentru Federația Rusă”, se arată în document.

Ministerul rus de Externe a subliniat că „a fost ignorată natura pachetului de propuneri rusești, din care s-au ales în mod deliberat subiecte „conveniente”, care, la rândul lor, au fost „răsucite” în direcția creării de avantaje pentru Statele Unite și aliații săi.

Această abordare, precum și retorica oficialilor americani, întărește îndoielile legitime că Washingtonul este cu adevărat angajat să repare situația de securitate europeană.”

„În absența dispoziției părții americane de a conveni asupra garanțiilor ferme, (…) Rusia va fi obligată să răspundă, inclusiv prin punerea în aplicare a unor măsuri tehnico-militare”, se arată în răspunsul ministerului rus de Externe.

”Nu există „invazie” în Ucraina, Crimeea nu a fost ocupată


„Nu există nicio invazie rusă a Ucrainei, pe care Statele Unite și aliații săi au declarat-o la nivel oficial din toamna anului trecut. (…) De asemenea, acuzațiile aduse Rusiei conținute în răspunsul american că „a ocupat Crimeea” nu stau în picioare. În 2014, la Kiev a avut loc o lovitură de stat, ai cărei inițiatori, cu sprijinul Statelor Unite și al aliaților săi, s-au îndreptat spre crearea unui stat naționalist care încalcă drepturile populației ruse. Populația din Crimeea a votat pentru reunificarea cu Rusia. Problema apartenenței Crimeei este închisă.”, transmite Moscova.

(Citiți și: ”Îți cer un singur lucru: dă Europa Rusiei.” Atunci s-a tranșat și soarta României”)

„Dacă Ucraina va fi acceptată în NATO, va exista o amenințare reală ca regimul de la Kiev să încerce să reîntoarcă Crimeea prin forță, atrăgând Statele Unite și aliații săi în conformitate cu art. 5 din Tratatul de la Washington, într-un conflict armat direct cu Rusia, cu toate consecințele care vor urma”, mai spun oficialii ruși.

Despre Donbas, Moscova spune că „teza repetată în răspunsul SUA că Rusia ar fi „aprins conflictul din Donbas” este „de neacceptat”. 

Rusia cere „oprirea furnizării de arme către Ucraina, retragerea tuturor consilierilor și instructorilor occidentali de acolo, oprirea oricăror exerciții NATO comune cu Forțele Armate ale Ucrainei și retragerea tuturor armelor străine”.

„Presupunem că desfășurarea Forțelor Armate ale Federației Ruse pe teritoriul său nu afectează și nu poate afecta interesele fundamentale ale Statelor Unite. Dorim să vă reamintim că nu există forțe ale noastre pe teritoriul Ucrainei”, mai susține Moscova.

Rusia cere retragerea forțelor americane și din Țările Baltice

„Insistăm asupra retragerii tuturor forțelor armate americane și a armelor desfășurate în Europa Centrală și de Est și Țările Baltice. Suntem convinși că armatele naționale din aceste zone sunt suficiente.”, spune Moscova.

„Solicităm Statelor Unite și NATO să revină la îndeplinirea obligațiilor lor internaționale în domeniul menținerii păcii și securității. Așteptăm propuneri concrete de la membrii alianței cu privire la conținutul și formele de consolidare juridică a refuzului de a extinde în continuare NATO spre Est”, mai transmite Federația Rusă.

(Citiți și:Interviu cu Fogh Rasmussen: ”Rolul NATO e să-i țină pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe europeni implicați””)

MAE rus a mai transmis disponibilitatea Moscovei de a discuta cu Washington despre inspecţii la unele dintre facilităţile militare din partea europeană a Rusiei, în schimbul inspectării de către Rusia a scuturilor americane antirachetă din Polonia şi România.

***

Articole recomandate:

Etichete: , ,

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Rusia are pretentii care depasesc anii 97, dupa care situatia Estului s-a schimbat radical, iesind de sub controlul acesteia.Adica a intrat sub controlul tarilor foste comuniste, iar acum Rusia vrea sa reia acest control, putindu-le apoi ataca la fel ca pe Ucraina, dupa ce ies de sub imbrela UE si NATO.Sa mai spuna cineva ca d-l Putin nu stie ce vrea la ,,schimb” pentru Ucraina!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

2 răspunsuri

  1. Rusia are pretentii care depasesc anii 97, dupa care situatia Estului s-a schimbat radical, iesind de sub controlul acesteia.Adica a intrat sub controlul tarilor foste comuniste, iar acum Rusia vrea sa reia acest control, putindu-le apoi ataca la fel ca pe Ucraina, dupa ce ies de sub imbrela UE si NATO.Sa mai spuna cineva ca d-l Putin nu stie ce vrea la ,,schimb” pentru Ucraina!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: