Mai multe imagini din satelit din portul Sevastopol surprind mai multe nave rusești care sunt încărcate cu cereale ucrainene în Crimeea, scrie CNN. Furtul de cereale ucrainene de către Rusia pare să se intensifice pe măsură ce continuă războiul.
În imagini se văd două nave sub pavilion rusesc care sunt încărcate cu ceea ce se crede că sunt cereale furate din Ucraina. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că „fură constant” produse alimentare din Ucraina pe care încearcă să le vândă.
Noile imagini de la Maxar Technologies, din 19 și 21 mai, arată navele rusești Matros Pozinich și Matros Koshka acostate lângă ceea ce par a fi silozuri de cereale.
Ambele nave au părăsit acum portul, potrivit site-ului de urmărire a navelor MarineTraffic.com. Matros Pozinich se află acum în Marea Egee, iar Matros Koshka este încă în Marea Neagră.
Grâu ucrainean ajuns în Siria
Crimeea, anexată de Rusia în 2014, produce cantități reduse de cereale, spre deosebire de regiunile ucrainene bogate din punct de vedere agricol Herson și Zaporijia, de la nord. Oficiali ucraineni și surse din industrie au declarat pentru CNN că forțele ruse din zonele ocupate au golit mai multe silozuri și au transportat cerealele spre sud.
La începutul acestei luni, Matros Pozinich a fost încărcată cu cereale și a pornit din Marea Neagră în Marea Mediterană. Inițial a vrut să meargă spre Egipt, dar a fost refuzată de autoritățile din Alexandria atenționate de oficiali ucraineni, potrivit guvernului țării.
Navei i s-a interzis intrarea și în Beirut, în cele din urmă acostând în Latakia, în Siria, unde Rusia susține de ani de zile regimul lui Bashar al-Assad.
În același timp, Rusia a blocat Ucraina să exporte mărfuri din porturile sale, alimentând temerile legate de o criză alimentară globală.
Occidentul caută soluții
”Comunitatea internațională trebuie să ajute Ucraina să deblocheze porturile maritime, altfel criza energetică va fi urmată de o criză alimentară și multe alte țări se vor confrunta cu aceasta. Rusia a blocat aproape toate porturile și toate șansele maritime de a exporta alimente – cerealele noastre, orzul, floarea soarelui și multe altele. O mulțime de produse”, a spus președintele Volodimir Zelensky.
Săptămâna trecută, CNN a raportat că SUA și aliații poartă discuții despre cum să dezvolte în siguranță rute de transport de cereale din Ucraina, pe fondul preocupărilor legate de aprovizionarea globală cu alimente. Dovezile că Rusia fură cereale nu fac decât să complice aceste eforturi.
Înainte de război, cantitățile de grâu din Rusia și Ucraina reprezentau aproape 30% din comerțul global, iar Ucraina este al patrulea exportator mondial de porumb și al cincilea exportator de grâu, potrivit Departamentului de Stat al SUA.
Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite, care ajută la combaterea insecurității alimentare globale, cumpără aproximativ jumătate din grâul necesar din Ucraina în fiecare an și a avertizat cu privire la consecințe grave dacă porturile ucrainene rămân blocate.
Estimare ucraineană: 400.000 tone de cereale furate
La începutul acestei luni, Ministerul Apărării al Ucrainei a estimat că aproximativ 400.000 de tone de cereale au fost furate și scoase din Ucraina de la invazia Rusiei.
Mikola Solski, ministrul ucrainean pentru agricultură a declarat că ceea ce întâmplă „este o afacere mare care este supravegheată de la cel mai înalt nivel”.
În silozurile ucrainene se află aproximativ 22 de milioane de tone de cereale, a declarat săptămâna trecută secretarul de stat al SUA Antony Blinken.
„Federația Rusă susține în mod fals că sancțiunile comunității internaționale sunt de vină pentru agravarea crizei alimentare globale. Sancțiunile nu blochează porturile de la Marea Neagră, nu blochează nave pline cu alimente și nu distrug drumurile și căile ferate ucrainene. Rusia e cea care face asta”, spunea Amtony Blinken.