joi

16 mai, 2024

14 ianuarie, 2024

Tradiția sărbătorilor de iarnă și sezonul de Crăciun impulsionează călătoriile interne ale cetățenilor europeni și generează un vârf al acestora în decembrie, una dintre lunile oarecum inactive, de iarnă, din acest punct de vedere.

Menționăm că este vorba despre călătorii, nu înnoptări în spații de cazare, indicator din domeniul turismului.

În decembrie 2022, numărul călătoriilor interne din UE a fost de aproape patru ori mai mare decât numărul călătoriilor în străinătate, conform datelor Eurostat.


În celelalte luni ale anului, numărul călătoriilor interne a fost în medie de 3 ori mai mare decât numărul călătoriilor în străinătate, iar distribuirea lor este aproximativ uniformă, mai ales în țările bogate.

România respectă regula, dar este un caz special în peisajul european, fiind țara unde călătoriile din luna decembrie au cea mai mare pondere în totalul călătoriilor interne dintr-un an.

Locuitorii din România se remarcă de departe cu cele mai multe călătorii concentrate, în mod obișnuit, în luna decembrie -17,1%, aproape dublul mediei europene, de 8,2%.

După România, cu ponderi mari ale călătoriilor interne în luna decembrie urmează locuitorii Bulgariei (12,5%) și Maltei (11,8%).


În schimb, călătoriile din luna decembrie au reprezentat 5,2% din totalul călătoriilor efectuate de rezidenții din Grecia, 6% din călătoriile efectuate de rezidenții din Lituania și 6,4% din călătoriile efectuate de rezidenții Suediei.

România – detaliile care o fac specială

Creșterea călătoriilor interne în perioada de sfârșit de an poate fi atribuită persoanelor care-și vizitează prietenii și rudele, tradiției de a petrece sărbătorile cu familia lărgită, după cum arată datele Eurostat din această analiză realizată pe baza datelor colectate prin sondaj.

Vizitarea rudelor și prietenilor este scopul declarat pentru mai mult de jumătate din călătoriile interne din decembrie. În restul anului, acest scop reprezintă, în medie, aproximativ 1 din 3 călătorii turistice dintr-o lună.

Aceasta este explicația și pentru România, pe care se suprapun câteva elemente ce țin de specificul național.

În România, călătoriile interne, nu vacanțele, ating vârful în decembrie și luna august, cu peste 17, respectiv aproape 16% din total.

Astfel, din totalul de 18,3 milioane călătorii, 3,128 milioane au fost efectuate în decembrie și 2,9 milioane, în august.

România, țara cu locuitorii care-și permit cele mai puține vacanțe

Conform Eurostat, 6 din 10 români nu și-au permis în 2022 efectuarea unui sejur de șapte zile, acesta fiind cel mai deteriorat procentaj din UE.

La categoria locuitorilor peste 15 ani, țara se situează pe ultimul loc, alături de Bulgaria, cu numai 28,2% din locuitori care și-au permis o vacanță în 2022:

Dacă nu își permit un concediu cu cazare în timpul anului, o vizită la rude sau prieteni, rămâne o variantă de vacanță pentru aproape toți românii.

Una dintre cele mai largi populații în rural

România are una dintre cele mai largi populații în rural, de aproape 45% din total, și mulți dintre locuitorii orașelor au încă rude în comune și sate, unde încă se mai păstrează tradițiile de iarnă (inclusiv Ignatul) și unde multe familii încă mai cresc în gospodării porcul.

Numărul mare de emigranți ce revin de sărbători

Crăciunul se sărbătorește la aceeași dată și în statele catolice, astfel încât numărul românilor care lucrează în străinătate și au liber este mult mai mare decât de Paște, când o sărbătoare cu date diferite la catolici și ortodocși.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: