România și Bulgaria au convenit cu executivul UE derularea a două proiecte – pilot al căror obiectiv este blocarea migrației din state terțe către Europa occidentală și care ar putea convinge Austria că cele două țări pot intra în spațiul Schengen. Proiectul bulgarilor se concentrează pe întărirea graniței cu Turcia, în timp ce în România este vizată implementarea unor noi instrumente în domeniul azilului, returnărilor şi cooperării internaţionale.
Cele două proiecte au fost decise la reuniunea liderilor UE din 9 februarie, în baza recomandărilor făcute de Comisia Europeană pe 26 ianuarie, în contextul unei noi creșteri a fenomenului migrației ilegale și a acuzațiilor Austriei, care s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, invocând ineficiența lor în oprirea migranților.
Prin intermediul celor două proiecte se urmărește o mai bună supraveghere a frontierelor, prevenirea fluxului de migranți prin mijloace tehnice, dar și accelerarea proceselor de azil și returnări.
Prin proiectul – pilot, România le va demonstra partenerilor europeni bunele practici pe care le aplică – premierul Ciucă
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, au semnat o scrisoare de intenţie pentru lansarea proiectului – pilot prin care, în opinia premierului„ Nicolae Ciucă, România le va demonstra partenerilor europeni „modul în care bunele practici românești în aceste domenii pot fi implementate la scară largă“.
„Am decis să ne alăturăm acestui proiect ca un semnal de angajament profund în aceste vremuri pline de provocări, pentru a arăta încă o dată că România a acționat întotdeauna în spirit de solidaritate și responsabilitate la nivelul UE, că dorința noastră este în continuare să fim parte la soluțiile comune și să sporim încrederea în valorile europene comune“, a subliniat șeful MAI, Lucian Bode.
Implementarea proiectului va fi realizată cu sprijinul operațional, tehnic și financiar al Comisiei Europene și al instituțiilor europene specializate, precum Agenția UE pentru Azil, Europol, Frontex, și va însemna noi instrumente în domeniul azilului, returnărilor, managementului frontierelor şi cooperării internaţionale.
Proiectul presupune o participare mai amplă a Frontex la protecția frontierelor, prin resurse umane sau tehnice, și un schimb de date intensificat și mai rapid cu Uniunea Europeană și cu celelalte instituții din spațiul european. Printre altele, acesta cuprinde suplimentarea și formarea personalului care se ocupă de monitorizarea circuitului informațional la nivelul statului și de gestiunea refugiaților care ajung în țară.
Proiectul din Bulgaria vizează supravegherea mai atentă a frontierei cu Turcia
În cadrul proiectului demarat luni în Bulgaria, vor fi utilizate camere, turnuri de supraveghere și dispozitive de monitorizare pentru a proteja mai bine frontiera cu Turcia, care au o importanță vitală în stoparea migrației ilegale.
Și acest proiect va fi implementat cu ajutorul agențiilor de profil ale UE, un rol important urmând să aibă Europol și Frontex, conform unui comunicat al Comisiei Europene.
Austria își menține, deocamdată, poziția referitoare la aderarea României și Bulgariei în Schengen
În decembrie, Austria s-a folosit de dreptul de veto şi a împiedicat aderarea la Schengen a Bulgariei şi României, invocând migraţia ilegală. În schimb, nu a avut obiecţii în privinţa Croaţiei, care a aderat, la începutul anului, la spaţiul fără controale la frontiere.
În ianuarie, înaintea unei vizite efectuate la Sofia, cancelarul austriac Karl Nehammer declara că Austria îşi menţine dreptul de veto faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Sofia are nevoie de „un sprijin rapid şi adecvat pentru protecţia frontierei externe cu Turcia”, declara cancelarul austriac.
„Numărul mare de imigranţi ilegali arată că sistemul Schengen este stricat. Cât timp acest sistem şi protecţia frontierelor externe nu funcţionează, nu poate exista o extindere”, şi-a reafirmat cancelarul poziţia exprimată şi la sfârşitul anului trecut.
„Atât timp cât spaţiul Schengen nu funcţionează, iar Germania, de exemplu, efectuează controale la frontieră cu alte ţări membre Schengen, cum ar fi Austria, la fel ca multe alte ţări europene, nu putem extinde acest spaţiu. Prin urmare, dreptul de veto al Austriei asupra spaţiului Schengen rămâne în vigoare până când situaţia se va schimba în mod fundamental”, mai spunea cancelarul austriac.
***