La poarta Schengen: Proiecte-pilot în România și Bulgaria pentru oprirea imigranților ilegali
România și Bulgaria au convenit cu executivul UE derularea a două proiecte – pilot al căror obiectiv este blocarea migrației din state terțe către Europa

Întâlnire, la Sofia, între președinții României și Bulgariei. Preşedintele Klaus Iohannis și omologul său bulgar au declarat că cele două state, România şi Bulgaria, vor
Grecia și Bulgaria construiesc o serie de proiecte ce le-ar putea transforma într-o importantă poartă de acces pentru gaze naturale și energie electrică care vor
România a câștigat disputa cu Bulgaria referitoare la recunoaşterea europeană cu Indicaţie Geografică Protejată (IGP) a produsului „Plăcintă Dobrogeană”, după aproape doi ani de „opoziţie
Ministrul interimar al sănătăţii din Bulgaria, Asen Medjdiev, a declarat că vaccinurile împotriva COVID-19 sunt ineficiente în combaterea noilor variante ale virusului și a anunțat
Bulgaria a început miercuri lucrările la interconectorul de gaze cu Serbia, care va permite livrări de gaze non-rusești către Belgrad și va spori securitatea aprovizionării
Bulgaria va avea noi alegeri parlamentare anticipate în primăvară, a cincea oară în ultimii doi ani, după ce vineri şi socialiştii au eşuat în formarea
Bulgarii sunt chemați duminică la vot în cadrul celei de-a patra runde de alegeri parlamentare din mai puțin de doi ani, cu slabe șanse ca
Perspectivele Macedoniei de Nord de a adera la UE se bucură de un nou impuls, după ce parlamentarii bulgari au votat vineri pentru ridicarea veto-ului,
Guvernul bulgar a aprobat vineri un plan de aderare la zona euro de la 1 ianuarie 2024, pe fondul îngrijorărilor din cadrul coaliției de guvernământ
Purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov, a avertizat miercuri că și alți clienți din Uniunea Europeană ar putea fi deconectați de la aprovizionarea cu
Gazprom a suspendat livrările de gaze către Bulgaria și Polonia, miercuri, pentru că acestea nu au făcut plățile în ruble. Prețurile au crescut substanțial pe
Bulgaria a anunțat, vineri, că îl expulzează pe primul secretar al ambasadei Rusiei la Sofia, suspectat de implicare în acțiuni de spionaj. Măsura apare în contextul
Premierul bulgar Kiril Petkov a anunțat luni că va propune în coaliția de guvernare destituirea ministrului apărării, Stefan Ianev (foto). Potrivit Reuters, ministrului i se
Unii dintre cei mai importanți bancheri din Rusia au primit „pașapoarte de aur” bulgare în ciuda faptului că nu există nicio dovadă că ar fi
Bulgaria își extinde capacitatea de depozitare a gazelor naturale cu ajutorul unui grant UE în valoare de 78 de milioane de euro. Proiectul prevede o
Un proiect de extindere a instalaţiei subterane de stocare a gazelor naturale de la Ciren, nord-vestul Bulgariei, va fi finanţat cu un grant de 78
Bulgaria primește ajutorul NATO pentru a-și proteja spațiul aerian, urmând să găzduiască șapte avioane Eurofighter din Spania și două avioane de luptă F-35 din Țările
Ultimul Raport privind Sănătatea în UE arată că România și Bulgaria au înregistrat cele mai accentuate scăderi ale speranței medii de viață la naștere, provocate
Institutul Național de Statistică (INS) din Bulgaria a efectuat o revizuire majoră a datelor privind evoluția Produsului Intern Brut (PIB) al țării din 1995, a