Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 de voturi „pentru”, 56 „împotrivă” şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne, relatează Mediafax.
Proiectul schimbă condiţia de validare a referendumului de demitere a preşedintelui din întrunirea votului majorităţii alegătorilor înscrişi în listele electorale în votul majorităţii celor prezenţi la urne.
Proiectul de lege a fost criticat de reprezentanţii PDL, la momentul dezbaterilor, liderul deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, precizând, luni, că USL încearcă să impună un regim diferenţiat de demitere a aleşilor, în condiţiile în care primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot fi demişi cu jumătate plus unu din cei înscrişi în listele electorale.
„Propunerea dumneavoastră nu are decât un singur sens, vreţi să declanşaţi prodecura de suspendare a preşedintelui (…) Dacă o facem numai şi numai de dragul de a ne răzbuna pe cineva, roata istoriei se întoarce „, a spus Toader.
Pe de altă parte, viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a susţinut că „în momentul în care preşedintele României este ales cu jumătate plus unu din cei prezenţi la vot, la fel trebuie să şi plece”.
„E o vorbă românească, că de ce ţi-e teamă nu scapi, probabil că dumeavoastră nu o să scăpaţi, o să scăpăm noi de Traian Băsescu” , le-a spus Nicolăescu democrat-liberalilor prezenţi la dezbateri.
La rândul său, deputatul PSD, Mircea Duşa a susţinut că legislaţia în vigoare prevedere că demiterea aleşilor locali precum primarii şi preşedinţii de consilii judeţene se realizează cu votul majorităţii celor prezenţi la vot.
La şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost prezent şi premierul Victor Ponta.
Un răspuns
probabil ca liderul liberalilor a votat aceasta lege cu doua miini. daca ma gindesc ca astfel subrezeste institutia catre care cu onor tinteste, mi-l si imaginez pe cel care isi taie craca „de sub picioare” inainte de a se catara in copac. Mi-i mai imaginez si pe PSD-isti frecindu-si miinile de bucurie: e mana cereasca sa ai un partener atit de miop….