sâmbătă

20 aprilie, 2024

jumatate

Românii cu credite la bănci şi cu salariu mediu net mai mic sau egal cu 1.610 lei vor putea să obţină o reducere la jumătate a ratei bancare, dar nu mai mult de 500 lei lunar pe timp...
4 februarie, 2014
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Fiscul va rămâne în subordinea Ministerului Finanțelor, dar el va coordona activitatea de combatere a evaziunii fiscale, atât prin ANAF, cât și prin celelalte instituții, inclusiv serviciile de informații naționale și...
18 februarie, 2013
Banca Națională estimează că rata inflaţiei va fi de 5-6% în prima jumătate a anului, urmând ca ulterior să scadă, însă nivelul acesteia va depinde foarte mult de evoluţia preţurilor volatile, precum cele din agricultură, a declarat marţi...
5 februarie, 2013
USL ia în calcul organizarea alegerilor prezidențiale odată cu cele europarlamentare în anul 2011, a declarat vicepreședintele PNL, Daniel Chițoiu. Într-o emisiune, marți seara, la Realitatea TV, vicepremierul a menționat că o cuplare a celor două scrutine înseamnă...
23 ianuarie, 2013
Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, din 29 iulie, va dura cu 4 ore mai mult decât se stabilise inițial, pentru că este vară, a anunțat, miercuri, premierul Victor Ponta. Singura modificare suplimentară pe care Guvernul o va...
18 iulie, 2012
Președintele interimar al țării, Crin Antonescu, a anunțat, luni, promulgarea Legii referendumului, în forma cerută de Curtea Constituțională, privind validarea rezultatului doar cu prezența la urne a cel puțin jumătate plus unul din numărul alegătorilor, dar cu posibilitatea...
16 iulie, 2012
Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că numărul secţiilor de votare din afara României trebuie să fie cel puţin egal cu cel de la scrutinul prezidenţial din 2009, el acuzând că Guvernul a redus la jumătate numărul...
13 iulie, 2012
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 187 de voturi „pentru”, 56 „împotrivă” şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne, relatează Mediafax. Proiectul schimbă condiţia...
26 iunie, 2012
Plenul Senatului a adoptat, joi, propunerea de lege privind modificarea Legii referendumului, prin care preșdintele poate fi demis cu votul majorității celor care se prezintă la urne. Senatorii au aprobat iniţiativa legislativă cu 75 de voturi pentru, şapte...
21 iunie, 2012
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, legea care prevede că demiterea şefului statului trebuie aprobată la referendum de majoritatea cetăţenilor înscrişi în listele electorale, relatează Mediafax. Conform Administraţiei prezidenţiale, Traian Băsescu a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii...
9 aprilie, 2012
Potrivit unor surse din PDL citate de MEDIAFAX, preşedintele Traian Băsescu i-ar fi avertizat pe liderii partidului, cu care a avut o întâlnire luni noapte, că singura şansă de-a rămâne la guvernare este să câştige la alegerile parlamentare...
4 aprilie, 2012

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: