21 mai, 2015

iohannis plecare kievRomânia va susţine la Riga principiul diferenţierii între statele parteneriatului estic (PaE), în funcţie de performanţele fiecăruia, iar declaraţia finală va trebui să reconfirme angajamentul UE faţă de fostele republici sovietice, a spus preşedintele Klaus Iohannis la plecarea spre Riga, unde are loc Summit-ul Parteneriatului Estic.

„Avem nevoie de o viziune strategica pe termen lung, mai ambiţioasă şi mai clar definită în relaţia cu partenerii. Ea trebuie să ţină seama inclusiv de faptul ca acordurile de asociere şi acordurile de liber schimb comprehensiv şi aprofundat nu prezintă obiectivul final al cooperării lor cu UE”, a spus preşedintele.

România va insista şi pentru ca UE să îşi menţină oferta privind asistenţa tehnică şi financiară faţă de statele parteneriatului estic.

(Citiți și: ”Summit-ul de la Riga: Păstrarea Parteneriatului Estic, în viziunea experților”)


„Îmi exprim speranţa că declaraţia finală va conţine mesaje clare de sprijin pentru aceste state, pentru a se asigura într-o măsură mai mare angajarea lor pe calea europeană”, a mai spus preşedintele.

Klaus Iohannis a dat de înţeles că România va insista pentru ca declaraţia să conţină ceea ce şi-a stabilit ca obiective. „Trebuie să ţinem cont cpă suntem mai mulţi acolo şi declaraţiatrebuie să reprezinte un punct de vedere acceptat de toată lumea”, a afirmat şeful statului.

O serie de analişti consultaţi de cursdeguvernare.ro susţin că României i-a fost greu să îşi formuleze un mandat de sprijin consistent al Republicii Moldova, având în vedere faptul că liderii de la Chişinău sunt puternic contestaţi de cetăţenii moldoveni, cu proteste în stradă, şi că guvernul şi coaliţia de guvernare nu a refăcut Alianţa Pentru Integrare Europeană, ci se sprijină pe susţinerea conjuncturală a comuniştilor.

(Citiţi mai multe despre pierderea de credibilitate a liderilor moldoveni aici: DOCUMENT / Republica Moldova – ”Jaful secolului”: 750 de milioane de dolari, din 3 bănci, sifonaţi în companii off-shore)

Moldova a dezamăgit prin lipsa efoturilor de reformă internă, ceea ce face ca România, puternic susţinător al ţării vecine, să îşi fi afectat credibilitatea în faţa instituţiilor europene, dar şi a moldovenilor de rând.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: