Aproximativ 700 de angajaţi din poliţie, penitenciare şi grefieri au protestat marţi, în faţa Parlamentului, încercând să obțină modificări de ultimul moment ale proiectului Legii privind pensiile speciale.
O nouă manifestație este programată pentru ziua de miercuri, când proiectul este programat să fie votat de Senat.
Proiectul de așa-zisă reformă dură a pensiilor speciale a fost adoptat luni în Camera Deputaților și, printr-o procedură inedită ce ar putea fi declarată neconstituțională de către CCR, se întoarce la Senat, pentru că este foarte diferită de ceea ce votase anterior (în aprilie) camera superioară a Parlamentului.
Și magistrații și cei din instituțiile de forță solicită renunțarea la unele prevederi din pachetul de legi discutat în Parlament pentru a se reduce ponderea în PIB a cheltuielilor cu pensiile oficial numite „de serviciu”.
(Citește și: „Déjà vu: Coaliția bifează FFW Reforma pensiilor speciale. Și CCR și Bruxelles sunt în așteptare. Care e miza pentru PIB„)
Preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare (SNPP), Ştefan Teoroc, a declarat pentru Agerpres că modificările aduse regimului pensiilor speciale sunt „brutale”:
„A trecut ieri (proiectul de lege – n.r.) din Camera Deputaţilor înapoi la Senat cu amendamente destul de brutale: creşte vârsta de pensionare, se diminuează baza de calcul, se pierde ideea de pensie militară şi probabil atractivitatea posturilor din sector. Oricum erau foarte greu de găsit candidaţi. Am văzut concursurile din poliţie, nu mai vin. O să fie complicat şi aşa există o lipsă de resurse – cam 30% din posturi sunt vacante şi nu reuşim să le ocupăm, mai ales acum, sunt şi suspendate posturile vacante. Ne chinuim cu Memorandumuri, deci o să o luăm uşor în jos. Asta e lovitura decisivă pe care ne-o dau„.
Potrivit acestuia, în penitenciare, refuzul muncii suplimentare pe final de lună echivalează cu greva, pentru că se acumulează foarte multe ore în plus spre sfârşitul lunii şi, atunci, dacă se lucrează de drept, conform Codului Muncii, de a refuza munca în plus, sistemul se blochează.
Polițiștii susțin că speranța medie de viață în interiorul acestei categorii profesionale este de numai 58
Au proteste în fața Camerei Deputaților, și apoi s-au îndreptat spre Senat, 700 de membri ai Sindicatului Poliţiştilor Europeni – Europol, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare – SNPP şi Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare – Dicasterial, care însumează 25.000 de membri.
„Creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani este lipsită de orice fundament obiectiv. În condiţiile în care speranţa de viaţă a poliţiştilor şi poliţiştilor de penitenciare din operativ este de 58 de ani, mai mult de jumătate din personal nu va atinge vârsta de pensie. Se va muri în misiuni! Vor fi necesare defibrilatoare şi tărgi în toate spaţiile! Orice iniţiativă de creştere a vârstei de pensionare poate fi luată în discuţie doar la pachet cu adoptarea unor măsuri concrete pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, ocuparea posturilor vacate, eliminarea riscurilor şi a bolilor profesionale, care să determine creşterea speranţei de viaţă. Prin aceste modificări, România va deveni ţara cu cele mai nefavorabile condiţii de pensionare din blocul NATO”, se menţionează într-un comunicat al SNPP.
Conform sursei citate, speranţa de viaţă pentru grefieri este de 59 de ani, iar vârsta de pensionare actuală este de 60 de ani.
„Mulţi dintre grefieri mor înainte de pensie. Prin creşterea vârstei la 65 de ani Guvernul fură şansele de a ajunge la pensie pentru mai mult de jumătate dintre grefieri. Pensia de serviciu a grefierilor a suferit deja modificări inclusiv sub aspectul cuantumului. O nouă modificare încalcă principiul previzibilităţii actelor normative”, se mai spune în comunicat.
Procurorii procurorii pregătesc forme „mai severe” de protest
Procurorii și judecătorii vor continua și ei protestele, în cele câteva zile ce au mai rămas până la vacanța judecătoarească și adoptarea legii în Senat.
Luni, procurorii-şefi ai DNA şi DIICOT, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel din ţară şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au participat, la Parchetul General la o întâlnire pe tema proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
Aceștia au transmis într-un comunicat că sunt de acord cu unele modificări în legislaţia referitoare la pensii, dar consideră că aplicarea intempestivă a acestora, fără studiu de impact, va crea disfuncţionalităţi majore:
”Din această perspectivă, reprezentanţii sistemului judiciar au propus mai multe variante de amendament, concepute pe baza unor date tehnice aprofundate, care aveau aptitudinea de a corespunde atât necesităţii operării unor modificări la regimul pensiei de serviciu, cât şi imperativului asigurării unei normale funcţionări a sistemului judiciar, fără a obţine însă şi o dezbatere reală şi onestă a acestor propuneri în cadrul comisiilor de specialitate”.
”Având în vedere iminenta adoptare a noii legislaţii”, procurorii au:
- Continuarea formelor de protest hotărâte în Adunările Generale ale procurorilor, în acord şi cu măsurile adoptate în acest sens la nivelul instanţelor de judecată;
- În condiţiile în care prevederile noii legi vor adânci problemele generale de sistem, legate de lipsa acută de resurse umane şi de condiţiile din ce in ce mai dificile de muncă generate de acestea, se va avea în vedere adoptarea unor forme mai severe de protest.
****
Un răspuns
Aceia sunt reprentanti ai Ministerului de Justitie, nu MAI. Deci sunt cu Judecatorii si Procurorii care aveau extra avantaje si vor si ei. Nu stiu daca pot fi numiti politisti. Nu pot fi comparati cu MApN si MAI.