cursdeguvernare

joi

3 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Platforme de inteligență artificială. 5 exemple și caracteristicile lor

platforme de inteligență artificială

19 ianuarie, 2024

Tehnologiile AI sunt tot mai folosite în ultimii ani, iar pe piață au apărut mai multe platforme de inteligență artificială pe care business-urile le pot folosi pentru a crea algoritmi AI care să ducă la creșterea productivității și a eficienței.

Ce este o platformă de inteligență artificială

O platformă AI este un set integrat de tehnologii care le permite oamenilor să dezvolte, să testeze, să implenteze și să actualizeze modele de învățare automată (machine learning) și de învățare profundă (deep learning), se arată într-un ghid de pe site-ul companiei Anaconda, specializată în distribuția limbajelor de programare Python și R pentru calcul științific.

Platformele de inteligență artificială reprezintă instrumente ce oferă cadrul și resursele necesare pentru a construi aplicații inteligente, se arată și într-o definiție oferită de Maven, o companie care a creat o rețea de experți din diferite domenii, și care oferă acces la sute de cursuri ținute de specialiști.

Platforme de inteligență artificială și învățarea automată


Învățarea automată este o parte a AI care îi permite unui sistem să învețe din interacțiunile și experiențele anterioare. Apoi, sistemul va folosi aceste cunoștințe pentru decizii viitoare. Adesea, acest proces de învățare are loc fără nicio programare explicită, permițând sistemului să-și îmbunătățească performanța pe măsură ce acumulează mai multe date. Aici poți citi un articol detaliat despre ce este învățarea automată.

De asemenea, infrastructura de tip cloud joacă un rol esențial în platformele AI. Aceasta oferă spații de stocare generoase și capacități de calcul pentru ca aplicațiile AI să poată analiza seturi mari de date și să efectueze calcule complexe în câteva secunde, se mai arată pe site-ul maven.com. Întrucât cei mai mulți oameni nu pot găzdui singuri aceste aplicații, infrastructura cloud a devenit o soluție obligatorie pentru dezvoltarea algoritmilor AI.

Ce poate face o platformă de inteligență artificială

Inteligența artificială aplică o combinație de instrumente și tehnici care fac posibil ca algoritmii să analizeze date, să facă predicții și să ia decizii mai rapid și mai precis decât pot oamenii.

Astfel de platforme de inteligență artificială pot:

  • centraliza analiza datelor
  • centraliza colaborarea în domeniul științei datelor
  • facilita colaborarea între echipele cercetători și ingineri
  • simplifica fluxurile de lucru, de dezvoltare și de producție
  • automatiza unele dintre sarcinile implicate în procesul de dezvoltare a sistemelor AI
  • monitoriza modelele și sistemele AI în producție
  • elimina fluxurile de lucru repetitive, plictisitoare și laborioase
  • crește producția și eficiența
  • reduce costurile de producție
  • digitaliza anumite sarcini
  • reduce erorile umane

O platformă de inteligență artificială de tip open source este concepută pentru a fi utilizată fără restricții, permițându-le dezvoltatorilor să-și personalizeze și să-și rafineze aplicațiile.
Iată, în continuare, câteva dintre cele mai utilizate platforme de inteligență artificială, potrivit Maven.

Platforme de inteligență artificială – Microsoft Azure AI

1. Microsoft Azure AI este un serviciu cuprinzător de cloud computing creat pentru dezvoltarea, testarea, implementarea și gestionarea aplicațiilor și a serviciilor prin centrele de date gestionate de compania Microsoft.

Această platformă oferă numeroase funcții, ajutând firmele, dar și persoanele fizice (programatori, creatori online etc) să-și eficientizeze procesele folosind inteligența artificială.

Azure oferă sute de aplicații native, precum și acces la baze de date, spațiu de stocare etc, ajutându-i pe utilizatori să găsească în același loc resursele de care au nevoie.

Totodată, oferă acces la un studio de machine learning, care simplifică învățarea automată. Interfața de utilizare intuitivă facilitează dezvoltarea, implementarea și gestionarea aplicațiilor inteligente. Cu o interfață de tip drag-and-drop și algoritmi incorporați, pot fi create rapid modele complexe.

Platforme de inteligență artificială – TensorFlow

2. TensorFlow este o platformă open source de AI și machine learning, concepută pentru a ușura procesul de creare a inteligenței artificiale. Platforma oferă numeroase instrumente AI pentru a dezvolta și implementa modele de învățare automată cu un efort redus.

O altă caracteristică a TensorFlow este comunitatea de programatori. Concret, inginerii IT își împărtășesc resursele și oferă sfaturi pentru a-i ajuta pe începători să înțeleagă mai bine machine learning.

Conform Maven, această platformă AI este un instrument potrivit în special pentru programatori, cercetători în domeniul datelor și dezvoltatori care vor să construiască modele de învățare automată.

platforme de inteligență artificială
Foto: tungnguyen0905 / pixabay.com

Ce este platforma Google AI

3. Google AI este platforma de inteligență artificială a gigantului Google. Este un instrument unificat care îi ajută pe dezvoltatori să gestioneze întregul ciclu de viață al modelelor de învățare automată.

Platforma poate fi folosită pentru ca utilizatorii să-și instruiască modelele de învățare automată, pentru a găzdui modelul antrenat în cloud sau pentru a folosi modelul în realizarea de predicții, notează Google pe site-ul său.

Mai exact, platforma Google AI poate fi folosită pentru:

  • antrenarea unui model AI
  • evaluarea acurateții modelului
  • reglarea parametrilor
  • implementarea modelului antrenat
  • solicitarea de predicții de la model
  • gestionarea versiunilor modelului

Platforme de inteligență artificială – Amazon și NVIDIA

4. Amazon Web Services oferă servicii de învățare automată și infrastructură cloud de sprijin care pot fi folosite pentru dezvoltarea de aplicații inteligente. Dezvoltatorii obțin un set de servicii AI care oferă învățare automată nativă în cloud și tehnologii de învățare profundă.

Platforma le permite utilizatorilor să construiască, să antreneze și să implementeze rapid modele de învățare automată la scară mare.

5. Deep Learning AI Software de la NVIDIA include un set cuprinzător de software, de la biblioteci optimizate de învățare profundă la instrumente de management pentru sarcini precum pregătirea datelor, explorarea modelului, instruirea acestuia și validarea prin implementare.

Foto: tungnguyen0905 / tungnguyen0905 / pixabay.com

Dacă acest articol despre platforme de inteligență artificială ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Inteligența artificială generativă. Ce poate face AI – 5 exemple
Riscurile inteligenței artificiale. 4 mari temeri ale umanității
Programe de inteligență artificială. 4 dintre cele mai populare
Inteligența artificială în transport. 5 aplicații și beneficiile lor
Inteligența artificială în contabilitate. 5 aplicații și avantajele lor

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: