3 octombrie, 2022

GERB, partidul condus de fostul premier Boiko Borisov, a câştigat alegerile legislative din Bulgaria. Potrivit Reuters, GERB a obţinut 25,4% din voturi, arată rezultatele anunţate după numărarea a 99 la sută din voturi.

Pe locul doi, este ”Continuăm Schimbarea”, partid condus de un alt fost premier, Kiril Petkov, cu 20,2%.

Împreună cu cei doi aliaţi ai săi, socialiştii (11%) şi Bulgaria Democratică (8%), partidul lui Petkov nu va avea destul deputaţi pentru a forma un guvern, estimează directoarea Institutului Alpha Research, Boriana Dimitrova.


Ea anticipează „lungi negocieri” şi nu se declară optimistă cu privire la perspectiva unei coaliţii stabile în Bulgaria, atât de „fragmentat” este Parlamentul.

GERB ar mai avea posibilitatea să se alieze cu partidul minorităţii turce MDL (între 12 şi 14% din voturi), sau chiar cu formaţiunea Vazrajdane (Renaşterea), ultra-naţionalistă şi apropiată Kremlinului (10%).

Rezultatele finale ale alegerilor de duminică sunt aşteptate joi, pentru a include şi voturile din străinătate.

În luna iunie, guvernul condus de Kiril Petkov, aflat în fruntea unui partid reformist, a fost înlăturat prin moţiune de cenzură.


Guvernul bulgat este condus în prezent de Galab Donev, consilier al preşedintelui Rumen Radev pentru demografie şi politică socială.

Bulgaria este afectată din vara anului 2020 de instabilitate politică, declanşată de demonstraţiile masive împotriva premierului conservator Boiko Borisov, aflat pe atunci la putere aproape permanent din 2009.

Conflictele politice prelungite amenință să submineze ambițiile țării de a adera la zona euro în 2024, pe fondul inflației cu două cifre și al prețurilor ridicate la energie, și ar putea duce la o schimbare a poziției Sofiei față de războiul din Ucraina.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: