2 octombrie, 2022

Bulgarii sunt chemați duminică la vot în cadrul celei de-a patra runde de alegeri parlamentare din mai puțin de doi ani, cu slabe șanse ca scrutinul să dea un guvern stabil, elita politică de la Sofia fiind extrem de divizată cu privire la modul de abordare a corupției, potrivit Reuters.

Conflictele politice prelungite amenință să submineze ambițiile țării de a adera la zona euro în 2024, pe fondul inflației cu două cifre și al prețurilor ridicate la energie, și ar putea duce la o schimbare a poziției Sofiei față de războiul rus din Ucraina.

Votul începe la ora 07:00 dimineața și se încheie la ora 20:00, primele exit-poll-uri fiind anunțate în urma închideri urnelor, iar primele rezultate parțiale oficiale fiind așteptate luni.


Sondajele de opinie sugerează că până la opt partide politice ar putea intra în următorul parlament, partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borissov, în vârstă de 63 de ani, conducând cu aproximativ 25%-26% din voturi.

La fel ca anul trecut, Borissov, care s-a angajat să aducă stabilitate și să fie „mai puternic decât haosul”, ar putea găsit cu greu parteneri de coaliție printre principalii săi rivali, care îl acuză că situația s-a deteriorat considerabil în timpul guvernării sale de un deceniu, care s-a încheiat în 2021.

Partidul Continuăm schimbarea (PP) al premierului reformist Kiril Petkov, al cărui cabinet de coaliție s-a prăbușit în iunie, ocupă locul al doilea în sondaje, cu 16-17%.

Eșecul de a construi un cabinet funcțional ar lăsa Bulgaria, membru UE și NATO, la cheremul unei administrații provizorii numite de președintele Rumen Radev, cunoscut pentru poziția sa prietenoasă față de Rusia.


Analiștii sunt totuși încrezători că principalele partide politice, conștiente de riscurile economice ale războiului din Ucraina, de iarna grea ce urmează, dar și de frustrarea alegătorilor, vor sprijini de data aceasta formarea unui guvern tehnocrat.

„Constituirea unui guvern va fi dificilă și va necesita compromisuri serioase”, a spus Daniel Smilov, analist politic la Centrul pentru Strategii Liberale.

Prezența la vot este de așteptat să fie scăzută.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: