Unul din cei mai mari importatori de gaze rusești, grupul energetic austriac OMV, este pe cale să deschidă conturi în ruble la filiala Gazprombank din Elveţia, pentru a se conforma decretului președintelui rus Vladimir Putin privind plata în ruble a exporturilor rusești, potrivit surselor Financial Times (FT), citat de Reuters.
Funcționează astfel amenințarea rusă de miercuri, concretizată prin oprirea exporturilor de gaze rusești spre Polonia și Bulgaria. Livrările vor fi oprite până când vor fi făcute plăţile în ruble, a precizat Gazprom
Guvernul austriac a informat miercuri că livrările de gaze naturale ruseşti spre ţară continuă fără restricţii şi nu sunt indicii că situaţia se va schimba, în timp ce se străduieşte să găsească surse alternative.
FT spune că grupul italian Eni, un alt mare client al Gazprom, îşi evaluează opţiunile. Compania trebuie să ia o decizie privind plata în ruble până la finalul lunii mai, când este scadentă următoarea sa plată pentru livrările ruseşti.
Scheme de ocolire a sancțiunilor
80% din gazul importat de Austria provine din Rusia.
OMV lucrează la o soluţie în conformitate cu sancţiunile, potrivit unei declarații a purtătorului de cuvânt al companiei pentru Reuters. Oficialul a refuzat să specifice dacă aceasta înseamnă folosirea conturilor în ruble, aşa cum susțin sursele FT.
Nici reprezentanţii Eni nu au dorit să comenteze.
Pe de altă parte, compania germană Uniper va transfera plăţile pentru gazul rusesc către o bancă rusească şi nu va mai utiliza o bancă din Europa, a anunţat joi publicaţia Rheinische Post.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.
10 importatori de gaze rusești sunt gata să plătească în ruble
10 cumpărători europeni de gaz rusesc şi-au deschis conturi speciale în ruble la Gazprombank, iar patru au efectuat deja plăţi în moneda rusă, potrivit agenţiei Bloomberg.
Șefa Comisiei Europene a avertizat companiile europene că încalcă sancţiunile adoptate de UE împotriva Rusiei dacă acceptă cererea Moscovei de a plăti în ruble gazele furnizate de Gazprom.
„Nu trebuie să dea curs cererilor ruse. Ar fi o încălcare a sancţiunilor şi un risc ridicat pentru companii”, a spus Ursula von der Leyen, potrivit agenţiei EFE.
Ungaria este una dintre țările care au acceptat să plătească Rusiei fără să stea pe gânduri.
Necontractuală cum este obligația de a plăti Rusiei în ruble, ajută moneda rusească să se oprească din depreciere și finanțele ruse să economisească valuta necesară pentru a-și plăti propriile datorii externe, ca să evite intrarea în incapacitate de plată.
***