duminică

26 mai, 2024

23 aprilie, 2024

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu numai dimensiunea crizei din spatele spectacolului de ”stabilitate” al coabitării PSD-PNL. Ci e și un semnal de alarmă pentru aceste partide, că a apărut o nouă specie de alegător.

Un astfel de talmeș-balmej politic – cu liste comune și candidați comuni – n-ar fi funcționat nici acum 25 de ani.

În mod normal, ecuația trebuia să fie simplă: oricine stie că suma voturilor a două partide care luptă separat la alegeri e mai mare decât numărul voturilor obținute pe o listă comună; după alegeri, cele două partide se pot alia – exact așa cum au făcut-o PSD și PNL.  Acest adevăr elementar a fost, însă, de această dată, ignorat, în baza faptului că nu partidele sau guvernarea în alință au contat:


interesul – și cel de partid și cel de guvernare – a fost sacrificat în interesul politicii pe persoană fizică:

numai această formulă – cu listă comună și cu negocierea hărții României la caroiaj putea ascunde faptul că PNL nu are mai mult de 12-14%, iar PSD a coborât sub 30%.

În amble situații, și Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă și-ar fi pierdut pozițiile în partide.

Coabitarea cu liste și candidați comuni a fost un experiment, care a avut la bază disprețul față de propriile electorate al acestor partide și detașarea de realitate: politica pe persoană fizică funcționează uneori, dar numai cu o condiție esențială: ”persoana fizică” să aibă o tracțiune și o popularitate mai mare decât partidul.


Așa a rezistat Traian Băsescu la două încercări de demitere din funcție – și a tractat singur și apoi a umflat un partiduleț ca PDL – și așa a fost aprobat de electoratul de dreapta chiar și când a ieșit și a impus ”soluția imorală” a alianței cu partidul lui Dan Voiculescu;

Așa s-a întors din istorie și a revenit la putere Ion Iliescu după mandatul lui Emil Costantinescu, deși lumea îl știa drept ”tătucul patrulaterului roșu”.

Și unul și celălalt puteau garanta și pentru partidele lor, și pentru orice candidat căruia i-ar fi pus mâna pe umăr – partidele se pliau după personalitatea lor pentru a căpăta credibilitate politică și tracțiune.

De această dată n-a funcționat:

E vreun candidat PNL care să capete credibilitate pentru să fotografiază cu Nicolae Ciucă lângă el? Și totuși, coabitarea pe liste comune cu dușmanul ideologic s-a făcut pentru salvarea postului său în fruntea partidului. Partid care îl urăște  –   vorbim aici de cei 15-20 de lideri rezonabili și angajați ideologic, nu de pegra comunală trimisă să voteze la Congres înlăturarea lui Ludovic Orban prin diversiunea Florin Cîțu, la cererea lui Klaus Iohannis.

E vreo organizație PSD pe care vizita în teritoriu a lui Marcel Ciolacu să o ridice cu măcar 1% în sondaje? Și totuși, coabitarea pe liste comune cu dușmanul ideologic s-a făcut pentru salvarea postului său în fruntea partidului.

Și Marcel Ciolacu – ajuns mare lider numai pentru că procesul tenace de contraselecție operat din spatele scenei politice a propulsat, în vârf, un personaj precum Viorica Dăncilă,
și Nicolae Ciucă – parașutat în PNL de pe cea mai antiliberală poziție posibilă într-o societate, de aceiași păpușari,

speră, amândoi, ca anul electoral să le conserve nu numai controlul asupra partidelor, ci și primele funcții în guvernare.

Amândoi, alături de cei care-i telecomandă, ignoră apariția unui alt tip de electorat, imprevizibil în ignoranța lui, dar, în orice caz, mai evoluat decât dependentul social de acum 10-15 ani: eu aș numi acest electorat ”omul cu frigiderul plin”.

S-o recunoaștem: chiar dacă mai încet (poate mult prea încet decât am fi putut), bunăstarea României a atins acel nivel la care lumea se culcă sătulă și are tot mai multe opțiuni de creștere a nivelului de viață:
astăzi nu se mai ”dau” ulei, zahăr, găleți de plastic și cizme de cauciuc decât numai prin excepție în campaniile electorale în care genul ăsta de mită era sport național;
din cele 6 milioane de pensionari, măcar un milion și jumătate tot au apucat să iasă din țară târâți de vreun copil din cei 4 milioane stabiliți aiurea prin Europa;
comunele și urbanul mic s-au depopulat, iar electoratul dependent și fidel și-a luat zborul;
mediul de afaceri s-a mai maturizat, nu mai cere doar scăderi de taxe, ci vrea digitalizare, infrastructură, administrație.

Cu biletul de avion spre copiii de peste țări, cu rezervarea făcută la vreo pensiune din Bulgaria și cu frigiderul plin, omul scăpat de presiunea supraviețuirii are ”judecată politică”:
ce-i mai spun lui Nicolae Ciucă, sau Marcel Ciolacu – ascultați mai degrabă de cohortele de votanți din administrație, care depind de politica bugetară – decât de alegătorii din real life? E mai popular decât ei chiar și Piedone – tocmai pentru că el nu marșează ca politician (are de 10 ori mai multe voturi decât partidulețul Antenelor).

Cei care au un mesaj nou sunt, însă, cei de la AUR – combinația de naționalism belicos, religie și anti-politică – adică ceea ce, după ”frigiderul plin”, înseamnă un soi de identitate.

La cest gen de identitate, vin Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu să le propună o identitate socială? Adică ideologia simplă care desparte stânga de dreapta și-i permite alegătorului să se poziționeze? Nici vorbă: negocierile centimetru cu centimetru pe harta României la împărțirea funcțiilor au fost atât de lipsite de preocuparea pentru alegător și de rușine încât s-a creat impresia unui scandal între două cete de tâlhari beți.

Confuzia creată în electorat de structura tehnică din spatele celor două partide – în tentativa de-a unifica administrarea țării și de-a guverna fără opoziție – e pe cale să se transforme într-un bumerang: destrămarea unei conștiințe ideologice basic la nivelul alegătorului și   aruncarea acestuia în brațele unor aventurieri. Abia aia e o adevărată criză politică – mai mare chiar decât incapacitatea unor partide de-a susține un guvern.

Tot restul – poveștile cu alde doctorul Cîrstoiu, Iohanis președintele Europei, Ciucă președintele României etc, etc – sunt ca în Shakespeare: ”o poveste, spusă de un idiot plin de zgomot și furie, și care nu înseamnă nimic”.

(Citiți și: ”Defazajul partidelor mainstream – Stânga și Dreapta. Europa, desigur”)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Stomacul alegătorului: de la tehnologia politică, la alarma pentru mediul de business”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: