România este în fruntea eforturilor UE în ceea ce priveşte reactoarele nucleare de mici dimensiuni, care ar putea transforma blocul comunitar într-un lider în domeniul tehnologiilor curate, deşi până în prezent, acestea nu au fost încă testate, scrie POLITICO.eu, într-un reportaj preluat de News.ro.
Jurnalistul de la POLITICO a fost la Doicești, unde în locul vechii termocentrale va fi amplasată o nouă centrală ce va produce energie electrică cu ajutorul tehnologiei americane SMR, și a stat de vorbă cu primarul din Doiceşti, Constantin Stroe, care se află în funcţie de 24 de ani şi care a văzut ce a însemnat pentru localitate concedierea celor 3.000 de muncitori după ce fosta centrală electrică pe cărbune şi-a închis activitatea în urmă cu zece ani. „A fost o prăbuşire totală, o lipsă de încredere în viitor, deoarece nu aveau nicio perspectivă asupra a nimic”, a declarat el pentru POLITICO. Un sfert din populaţia activă a părăsit oraşul de 7.000 de locuitori. „Familiile au fost destrămate. Unii au rămas, alţii au plecat la muncă în străinătate”, a povestit primarul.
Însă acum, scrie POLITICO, soarta regiunii ar putea fi pe cale să se schimbe. România doreşte să construiască şase reactoare nucleare avansate – de dimensiuni miniaturale – pe locul fostei termocentrale din oraşul Doiceşti.
Dacă va funcţiona, proiectul va aduce, de asemenea, mii de locuri de muncă, deoarece investitorii vor veni în regiune pentru a exploata energia electrică la preţ redus injectată în reţeaua locală. Proiectul ar ajuta, de asemenea, România să îşi îndeplinească sarcina dificilă de a-şi reduce drastic emisiile şi, în acelaşi timp, să satisfacă nevoia tot mai mare de energie electrică, arată POLITICO.
„Zona va deveni mai atractivă”, a confirmat primarul Stroe, subliniind că există deja interes pentru construirea unei staţii de tratare a deşeurilor şi a unei noi autostrăzi în apropiere.
Riscuri mari, dar câștigurile ar putea fi mari
Dar dacă proiectul eşuează, ar însemna că miliarde de dolari din banii contribuabililor vor fi aruncaţi pe apa Sâmbetei şi că România va avea de parcurs un drum şi mai greu pentru a ecologiza economia şi a îndeplini obiectivele UE în materie de climă, notează publicaţia de la Bruxelles.
Este un experiment pe care alţii din Europa îl urmăresc îndeaproape. În ultimele luni, multe state membre au declarat că sunt interesate de construirea unor reactoare similare, în speranţa că această tehnologie poate readuce la viaţă fostele zone de producţie a cărbunelui şi poate ajuta capitalele UE să îndeplinească obiectivele climatice stabilite de Bruxelles, scrie POLITICO.
La începutul acestei luni, Comisia Europeană a lansat oficial o alianţă industrială care să reunească producătorii locali, bănci şi firme energetice pentru a crea un „lanţ de aprovizionare puternic la nivelul UE” şi pentru a implementa tehnologia la începutul deceniului următor. Dar, deşi aceste tehnologii „au un mare potenţial, nimeni nu ştie cât de realist este”, spune Sylvain Cognet-Dauphin, liderul departamentului Europe Power and Renewables de la S&P Global.
După ani de evoluţii limitate în acest sector, interesul Europei pentru energia nucleară a atins noi culmi după ce invazia Rusiei în Ucraina a stârnit temeri legate de penuria de energie. Anul trecut, un grup condus de Franţa şi format din ţări UE favorabile energiei atomice, printre care şi România, a promis că va creşte producţia de energie nucleară a blocului cu 50 % până în 2050.
Bucureștiul preia inițiativa
În prezent, multe ţări din blocul comunitar se orientează, de asemenea, către reactoarele miniaturale – denumite de industrie reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR) -, iar Suedia, Franţa, Finlanda, Ţările de Jos, Estonia, Italia, Polonia, Bulgaria, Belgia şi Republica Cehă au în vedere această tehnologie.
Bucureştiul preia iniţiativa. Fiind prima ţară din UE care a acordat aprobarea iniţială de reglementare pentru noua tehnologie, Bucureştiul îşi propune să instaleze cel puţin unul dintre cele şase reactoare miniaturale planificate la Doiceşti până în 2030.
La fel ca restul blocului comunitar, România s-a angajat să îşi decarbonizeze economia până în 2050 – o sarcină dificilă pentru o ţară în care numai cărbunele a furnizat, în mod tradiţional, peste o treime din energie.
Guvernul a promis să elimine treptat acest combustibil până cel târziu în 2032, o măsură care va afecta puternic forţa de muncă locală şi va afecta capacitatea de generare a energiei electrice a ţării într-un moment în care aceasta trebuie să crească producţia de electricitate pentru a satisface cererea în creştere de încălzire ecologică şi de vehicule electrice.
„Suntem pe o cale rapidă pentru a renunţa la cărbune”, a declarat ministrul român al energiei, Sebastian Burduja, pentru POLITICO. Dar acum „trebuie să înlocuim această producţie de bază, în special în contextul unei cote tot mai mari de energie regenerabilă care produce intermitent”, a explicat el.
Avantaje
Reactoarele pot fi conectate la reţelele locale fără a fi nevoie de o nouă infrastructură, o caracteristică care le face ideale pentru a înlocui fostele centrale pe cărbune, acolo unde reţelele vechi încă mai persistă. De asemenea, speranţa este că ele vor putea fi folosite şi pentru a stabiliza alimentarea cu energie electrică atunci când nu este vânt sau soare.
Dimensiunile lor mai mici – care reduc, de asemenea, „zona de siguranţă” a construcţiei din jurul lor – înseamnă că pot fi construite lângă industrii greu de decarbonizat şi mari consumatoare de energie şi le pot alimenta cu căldură şi electricitate cu emisii reduse.
La Doiceşti, există planuri ca reactoarele să pompeze hidrogen şi electricitate în „prima oţelărie ecologică din Europa” şi într-o fabrică locală de ciment, a declarat Cosmin Ghiţă, directorul general al companiei de stat Nuclearelectrica, care deţine o participaţie de 50 % în proiect.
Pentru România, această producţie înseamnă, de asemenea, oportunităţi. Dincolo de faptul că ajută regiunile carbonifere ale ţării, Ghiţă prezice că valoarea de piaţă a înlocuirii centralelor pe cărbune din Europa de Est este de 200 de miliarde de euro şi „evident, având avantajul de a fi primii care se lansează, ne va oferi şi o participare bună”, arată Ghiţă.
Pentru primarul Stroe, acest lucru este important. „Atunci când construieşti lanţul de aprovizionare la nivel regional, atragi interes şi forţă de muncă în toate domeniile, cercetare şi dezvoltare, construcţii, tehnologie, educaţie – totul”, a spus el.
Există însă o problemă: SMR-urile nu există încă în realitate
Există doar o singură problemă: reactoarele la scară mică nu există încă în realitate, scrie POLITICO.
Într-adevăr, privind munţii de moloz pătaţi de zăpadă care se întind în depărtare pe şantierul de la Doiceşti, este greu de imaginat că primul reactor va începe să funcţioneze acolo în mai puţin de şase ani, notează reporterul.
Deşi versiuni anterioare ale acestei tehnologii au alimentat submarine nucleare, portavioane şi spărgătoare de gheaţă, doar două modele din totalul de 108 sunt în funcţiune în prezent – în Rusia şi China, potrivit lui Igor Pioro, un cercetător în domeniul nuclear de la Universitatea Ontario Tech, care a scris un manual despre reactoarele de ultimă generaţie.
Acest lucru nu numai că ridică probleme de siguranţă, dar a dus şi la o supraevaluare dramatică a utilizării reactoarelor, care ar trebui să se limiteze în mare parte la zone îndepărtate, aflate în afara razei de acţiune a reţelelor, cum ar fi minele din Siberia în timpul iernii grele – şi nu la regiuni cu reţele electrice interconectate extinse, cum ar fi UE, spune profesorul. „Toată lumea crede că reactoarele modulare mici pot fi în fiecare district”, glumeşte el. „Ar trebui să se înţeleagă în mod corespunzător că de obicei sunt pentru reţelele mici din zonele îndepărtate, unde nu poţi aduce combustibil”, arată Igor Pioro. De asemenea, este „absolut greşit” să presupunem că reactoarele futuriste pot fi pornite şi oprite atunci când sursele regenerabile nu generează energie, adaugă profesorul, deoarece acest lucru poate provoca o „uzură foarte semnificativă a echipamentelor”.
Experţii sunt, de asemenea, sceptici în privinţa faptului că tehnologia va depăşi problemele legate de costuri şi de sincronizare, care au afectat în mod istoric industria nucleară. „Toată lumea este de acord că primele unităţi vor fi costisitoare şi potenţial peste preţul pieţei”, a declarat Cognet-Dauphin, analistul S&P Global, adăugând că „nimeni nu are o idee corectă” dacă va exista o cerere suficientă pentru o producţie în masă în viitor.
Entuziasm și scepticism în România
În România, Ghiţă a declarat că „nu vede un posibil risc” de depăşire a costurilor sau de întârzieri „dincolo de 2030”, deoarece „70 sau 80 la sută” din producţie este prefabricată şi apoi instalată la faţa locului. Deocamdată, firma nu are o estimare a costurilor pentru proiect, deşi Burduja prezice că va avea nevoie de „miliarde” de euro din partea statului.
Otilia Nuţu, analist de politici energetice la think tank-ul Expert Forum din România, nu este convinsă. Ea susţine că statul are un istoric slab în ceea ce priveşte finalizarea proiectelor energetice emblematice, cum ar fi o uzină de gaz în nordul ţării, care a înregistrat întârzieri de ani de zile. „Guvernul nostru, în general, este foarte entuziasmat de astfel de proiecte”, în special pentru cele care sunt finalizate „în (mandatele a) cinci miniştri”, a spus ea, adăugând: „Nu este responsabilitatea lor directă, aşa că pot spune orice”.
Este un punct de vedere împărtăşit de ONG-urile ecologiste. Guvernul înlocuieşte „o energie poluantă cu o altă industrie care prezintă încă anumite riscuri pentru comunitate şi pentru mediu”, când ar trebui să caute mai degrabă să dezvolte sectorul de energie regenerabilă, a declarat Laura Nazare, militantă la Bankwatch România.
Adăugând scepticism în jurul proiectului, NuScale, firma americană care construieşte reactorul românesc, şi-a văzut un contract important în Utah anulat în noiembrie, pe fondul temerilor legate de abonamentele puţine pentru energia centralei şi al creşterii costurilor. Firma a declarat pentru POLITICO că „nu se aşteaptă” ca aceste probleme „să se repete şi cu alţi clienţi”, adăugând că „costurile de capital pentru domeniul (lor) de aprovizionare au rămas stabile”.
Obstacole politice în UE
La nivelul UE, reactoarele de mici dimensiuni se confruntă şi cu obstacole politice. Dacă Bruxelles-ul va încerca vreodată să finanţeze aceste tehnologii, va trebui să convingă scepticii în materie de energie nucleară precum Austria, Luxemburg şi Germania.
„Nu înseamnă că este atractiv doar pentru că este vorba de un sistem nuclear de mici dimensiuni”, a declarat un diplomat UE, căruia i s-a acordat anonimatul pentru a vorbi deschis. „Nu vor fi mici deşeuri (radioactive), nu vorbim de micul cancer, de un mic atac terorist” dacă siturile sunt vizate, pentru că acestea nu sunt nişte „mici reactoare miraculoase”.
„Fondurile UE vor rămâne o linie roşie foarte puternică pentru unele ţări UE”, a adăugat diplomatul.
Miza pentru UE
Dar pentru blocul comunitar, reactoarele de mici dimensiuni reprezintă mai mult decât locuri de muncă şi reducerea emisiilor industriale. Ele reprezintă încă un front în războiul din ce în ce mai agresiv dintre UE, China şi SUA pentru a deveni lideri în domeniul tehnologiilor curate de mâine – o luptă în care Beijingul şi Washingtonul au investit miliarde de dolari pentru a câştiga în sectoare precum panourile solare, bateriile şi vehiculele electrice.
În condiţiile în care UE a pierdut cea mai mare parte a sectorului solar în urmă cu un deceniu şi se luptă pentru a-şi salva industria eoliană, reactoarele reprezintă o oportunitate. „Bineînţeles că vrem să ne adaptăm industria”, a declarat în decembrie comisarul UE pentru energie, Kadri Simson, pentru POLITICO. „Companiile noastre au într-adevăr soluţii tehnologice promiţătoare, aşa că le vom ajuta să accelereze dezvoltarea” reactoarelor miniaturale, a promis el.
Dincolo de alianţa sa industrială, UE speră, de asemenea, să încurajeze acest sector nou înfiinţat cu noi reglementări care le vor acorda prioritate în cadrul contractelor de achiziţii publice şi vor simplifica procesele de autorizare pentru fabricile care produc componente.
În această lună, vicepreşedintele executiv al Comisiei, Maroš Šefčovič, a însărcinat Banca Europeană de Investiţii „să creeze condiţiile adecvate” pentru dezvoltarea tehnologiei în UE. Parlamentul a solicitat, de asemenea, finanţarea UE pentru reactoare.
Alternativa europeană
Numai că s-ar putea să fie deja prea târziu. „Unele dintre proiectele din afara Europei ar putea avansa mai repede, aşa că, în ceea ce priveşte termenele, am putea pierde”, a recunoscut Andrei Goicea, director de politici la lobby-ul nucleareurope din Bruxelles.
De fapt, cele două proiecte cele mai avansate din cadrul blocului comunitar – Doiceşti în România şi cele 24 de reactoare de mici dimensiuni planificate în Polonia – vor folosi tehnologie de la două firme americane, GE Hitachi şi NuScale.
Pentru ministrul Burduja, acest lucru înseamnă că ar putea fi mai bine să se lucreze cu Washingtonul decât împotriva lui. „Ne putem propune să fim lideri”, a declarat el, dar „dacă tehnologia este dezvoltată mai repede în SUA sau în UE, iar UE sau SUA beneficiază de ea, cred că este la fel de bine”.
Goicea susţine însă că UE încă mai poate lua un avans în ceea ce priveşte reactoarele miniaturale de generaţia a patra, chiar mai avansate, care ar putea vedea lumina zilei în anii 2040. Acestea funcţionează la temperaturi mai ridicate, ceea ce le face mai eficiente şi reduce deşeurile pe care le produc.
De exemplu, Newcleo, un start-up franco-italiano-britanic, îşi propune să construiască reactoare miniaturale răcite cu plumb care, potrivit firmei, ar costa mai puţin de o cincime din costul de construcţie al reactoarelor normale şi ar produce mai puţin de 0,5 % din deşeurile nucleare emise de reactoarele mai mari.
Cu această tehnologie, „avem ocazia de a profita de acest mic decalaj care există în prezent” între puterile globale, a declarat Stefano Buono, directorul general al Newcleo, adăugând că este o „oportunitate uriaşă pentru Europa” – dar numai dacă Bruxelles-ul începe să investească bani în acest sector.
****
