De ani de zile, UE și NATO – cele două instituții cu sediul la Bruxelles – abia au comunicat când a venit vorba de apărare, cu excepția unei cooperări militare în zone precum Balcanii. Apărarea a fost terenul NATO, fiind la urma urmei o alianță militară, în timp ce UE s-a ocupat de comerț, agricultură, schimbări climatice și lucruri precum standardizarea în interiorul Uniunii.
Acestă situație a fost rezumată de un slogan popular în cercurile militare: „SUA luptă, ONU hrănește, UE plătește”.
UE începe să fie interesată de Apărare
Lucrurile se schimbă însă în ritm accelerat. Sunt în creștere solicitările pentru următoarea Comisie Europeană – care va fi formată după alegerile UE din iunie și, probabil, condusă din nou de Ursula von der Leyen, un fost ministru german al apărării – să aibă primul său comisar pentru apărare.
Persoana din acest post ar fi responsabilă cu alocarea a miliarde de euro industriei de apărare din Europa pentru a ajuta la nevoile proprii ale blocului, precum și ale Ucrainei.
Comisia a prezentat, de asemenea, o strategie industrială europeană de apărare, alături de un buget de cel puțin 1,5 miliarde de euro, menit să determine UE să înceapă în sfârșit să-și dezvolte greutatea când vine vorba de apărare.
Liderii UE încearcă să găsească bani pentru a stimula apărarea UE și au spus Comisiei să „exploreze toate opțiunile” până la summit-ul lor din iunie. Diplomații spun că liderii sunt de acord cu privire la necesitatea banilor, dar nu sunt de acord cu privire la modul de a-i găsi.
Stimulat de războiul din Ucraina și de potențiala întoarcere la Casa Albă a lui Donald Trump, blocul vrea ca membrii săi să înceapă să se gândească la propriul viitor atunci când vine vorba de apărare, unul în care nu se bazează prea mult pe Statele Unite.
Jens Stoltenberg anunță că politicile și capacitățile de apărare sunt atribut al NATO
Însă la NATO, care de zeci de ani a supervizat modului în care majoritatea țărilor UE își coordonează politicile de apărare, sună alarma.
„Nu puteți avea și UE și NATO care să prezinte Germaniei, Danemarcei sau Poloniei liste contradictorii de ținte de capacitate”, a declarat luna trecută secretarul general al NATO Jens Stoltenberg reporterilor.
Un mesaj foarte puternic lansat de ultra-diplomatul Stoltenberg, scrie Politico.
„Ceea ce este important este că, desigur, NATO este organizația care trebuie să stabilească țintele de capacitate… pentru câte tancuri de luptă, câte avioane, câte nave, ce fel de pregătire și așa mai departe”, a adăugat el.
Ca să nu riște ca mesajul său să nu fie suficient de clar, șeful norvegian al alianței a adăugat: „Aceasta este responsabilitatea de bază a NATO”.
Săptămâna trecută, Stoltenberg a accentuat și inițiativa NATO de a fi cel mai mare furnizor de securitate pentru Kiev. Echipa sa a vehiculat ideea creării unui fond de 100 de miliarde de euro, pe cinci ani, pentru Ucraina. Există, de asemenea, un plan al NATO de a prelua formatul Ramstein condus de SUA, care organizează ajutor militar pentru Ucraina.
Jens Stoltenberg a mai anunțat că va lucra la planul masiv de finanțare în perioada premergătoare marelui summit al NATO din iulie, de la Washington.
UE insistă că are un rol financiar de jucat
Aceeași cifră de 100 de miliarde de euro este vehiculată și la nivelul UE: a fost prezentată de comisarul pentru piața internă Thierry Breton pentru un fond de apărare al UE, fiind susținută de Estonia.
Oficialii UE sunt convinși că nu există nicio șansă de dublare, dar insistă că blocul are un rol financiar de jucat. „Trebuie să construim un astfel de instrument financiar durabil dacă securitatea europeană ar trebui protejată”, a declarat pentru Politico Tomáš Kopečný, trimisul ceh pentru reconstrucția Ucrainei și fost adjunct al ministrului apărării.
Multe depind de poziția Washington. „Dacă SUA ar fi de acord cu un fond comun, să o facem sub umbrela NATO. Dacă vor să continue să facă asta bilateral, să o facem sub umbrela UE”, a spus Kopečný.
De ce se teme NATO
Scepticismul NATO cu privire la implicarea UE în apărare este profund. Din interiorul Alianței, planurile UE se văd ca fiind potențial uzurpatoare, existând convingerea că îndemnurile de reglementare ale blocului ar putea pune în pericol planurile NATO.
Larg răspândită este și teama că UE ar putea să-și stabilească propriile standarde de muniție, distincte de cele ale alianței, care sunt în vigoare de o jumătate de secol.
Într-o scrisoare trimisă de Jens Stoltenberg Ursulei von der Leyen pe 26 ianuarie, văzută de Politico, el a avertizat: „Sunt îngrijorat de potențiala suprapunere cu activitățile existente ale NATO. În special, aș fi îngrijorat dacă UE ar trece în setare standard pentru muniție”.
NATO este responsabilă pentru tipurile și stocurile de muniție – cine, cât să dețină, ce tipuri să depoziteze – cu linii directoare pentru a se asigura că acestea pot fi interoperabile peste granițe, astfel încât, de exemplu, un glonț francez să poată fi utilizat de o armă germană.
UE se teme că nu poate avea autonomie strategică sub umbrela NATO
Grijile merg însă în ambele sensuri. „De partea UE, când vine vorba de probleme de apărare, există senzația de a fi nou venit, cu rol de partener junior”, spune Camille Grand, fost secretar general adjunct al NATO, care lucrează acum pentru ECFR, think tank-ul Consiliului pentru Relații Externe. Camille Grand a adăugat că pare să existe „un pic de teamă” din partea UE că „dacă dăm prea mult… dacă recunoaștem prea mult că NATO are expertiza… nu vom avea autonomia noastră strategică.”
Dar Stoltenberg a clarificat în repetate rânduri cine trebuie să stabilească standardele privind apărarea și securitatea – și nu este UE.
„Avem nevoie de o singură instituție care să stabilească standardele – deci standardele NATO pentru interoperabilitate, pentru comunicații, pentru muniții. Și toate acestea sunt doar un set de standarde. Nu poți să ai două seturi de standarde – atunci obții exact opusul”, spune Jens Stoltenberg.
Cu toate acestea, șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, apără decizia UE de a face mai mult în industria de apărare. „Pacea nu mai este o certitudine, din nefericire. Războiul este la granițele noastre. Războiul de agresiune al Rusiei a adus un mare sentiment de urgență pentru a ne intensifica capacitățile de apărare industrială”, a spus luna trecută Josep Borell.
Pentru UE, potențiala revenire a lui Trump ca președinte al SUA face cu atât mai urgent ca Europa să-și consolideze rapid capacitățile de apărare.
Problema statelor membre în ambele organizații: banii ceruți și de unii și de alții
Într-un discurs din februarie, Ursula von der Leyen a spus că ar fi nevoie urgentă de o „nouă mentalitate europeană de apărare”, pentru că „nu avem controlul asupra alegerilor sau deciziilor din alte părți ale lumii”.
Pe măsură ce competențele celor două instituții se estompează, concurența dintre ele crește. „Este destul de clar că există și un efort din partea Alianței Atlantice pentru a egala sau chiar a depăși efortul depus de Uniunea Europeană în acest domeniu”, afirmă Antonio Missiroli, fost secretar general adjunct al NATO.
Adăugând la complexitate, unele state europene aparțin ambelor structuri – UE și NATO- iar banii solicitați provin dintr-o singură sursă națională. „Acum sunt 23 de țări care sunt în ambele organizații și cred că unele dintre ele în special se pot simți foarte sub presiune”, a spus Missiroli.
***
