vineri

29 martie, 2024

11 mai, 2023

Intervalul de timp necesar pentru ca un nou medicament să ajungă la dispoziția pacienților români este de 918 zile, aproape dublu față de media europeană, de 517 zile.

Pentru a reduce această diferență, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), propune actualizarea de trei – patru ori pe an a listei tratamentelor rambursate de la CNAS.

Noile date privind accesibilitatea medicamentelor inovative au fost prezentate de ARPIM într-o conferință de prezentare a rapoartelor recente ale Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice (EFPIA).


Aceste studii au fost prezentate în contextul publicării de către Comisia Europeană a proiectului de reformare a legislației farmaceutice a UE.

„Din păcate, soluțiile propuse pentru a îmbunătăți accesul pacienților la medicamente, în varianta publicată în 26 aprilie, nu țin cont de realitățile din sistemele de sănătate europene care sunt foarte eterogene și există mari riscuri ca efectul să fie contrar celui urmărit de Comisia Europeană”, arată un comunicat al ARPIM.

(Citește și: „Draftul reformei UE în domeniul farmaceutic: Planuri de evitare a lipsei medicamentelor și stimulente pentru inovare„)

România, ultima la rata de disponibilitate și timpul de acces al pacienților la tratamentele noi

Conform indicatorului EFPIA 2022 Patient WAIT, ce monitorizează disponibilitatea noilor medicamente și durata de timp necesară pacienților pentru a avea acces la ele în 37 de țări din Europa, România se situează pe ultimele locuri atât în ceea ce privește rata de disponibilitate a medicamentelor, cât și în ceea ce privește timpul de acces al pacienților la tratamente de ultimă generație.

Există o diferență de până la de zece ori în timpul de acces la inovație și o diferență de 80% în disponibilitatea medicamentelor noi în Europa, o situație inacceptabilă care trebuie corectată.


Situația din 2022:

  • în medie, un nou medicament ajunge cel mai repede la pacienții din Germania în 128 de zile,
    în comparație cu 918 zile în România și 1351 zile în Malta
  • media europeană este de 517 zile
  • în Europa, rata medie de disponibilitate a medicamentelor în toate ariile terapeutice a scăzut
    la 47% – cu 2 puncte procentuale mai puțin față de cifrele de anul trecut.
  • disparitățile persistă între Europa de Nord și de Vest, comparativ cu Europa de Sud și de Est – cu o variație medie a disponibilității de 80%.

Mai puțin de 1/3 din medicamentele autorizate în perioada 2018 – 2021 au ajuns la pacienții din România

Situația din 2021 s-a înrăutățit în România, comparativ cu anul anterior, conform datelor prezentate joi:

  • din 168 de medicamente inovatoare care au primit autorizație centralizată de punere pe piață în perioada 2018-2021, în România erau disponibile la 5 ianuarie 2023 doar 51 de medicamente, adică o rată de disponibilitate de 30%.
  • timpul de la aprobarea centralizată de punere pe piață până la disponibilitatea în România este de 918 zile, adică peste 2 ani și jumătate, în timp ce nemții au acces la medicamente de ultimă generație în 128 de zile, italienii în 436, maghiarii în 549, iar bulgarii în 705 zile
  • timpul de acces a crescut în comparație cu datele similare ale studiului WAIT 2021, care indica un timp de așteptare de 899 de zile pentru pacienții români
  • în cazul medicamentelor oncologice, doar 14 din 46 care au primit autorizație de punere pe piață în această perioadă au fost puse la dispoziția pacienților români și doar jumătate din acestea în regim de disponibilitate completă.
  • timpul de acces este chiar mai mare în cazul medicamentelor oncologice, ajungând la 991 de zile pentru pacienții români
  • pentru medicamentele orfane rata de disponibilitate a fost de 34% (21 din 61), iar timpul
    de acces de 909 zile.

“Din nefericire, România a atins un îngrijorător record negativ: am depășit pragul de 900 de zile pentru accesul pacienților la medicamente de ultimă generație. Apreciem eforturile din ultimii ani ale autorităților, care au decis rambursarea unor medicamente importante. Este nevoie să continuăm parteneriatul și să depunem în mod constant eforturi pentru a îmbunătăți aceste statistici. Companiile membre ARPIM și-au asumat o misiune importantă, aceea de a depune dosarele pentru aprobarea prețurilor și rambursare într-un timp cât mai scurt, însă de aici este responsabilitatea autorităților să finalizeze procesul cât mai rapid”, a declarat Cecilia Radu, Președinte ARPIM, citată în comunicat.

Motivele întârzierilor de pe piața românească

Motivele întârzierilor în luarea deciziilor cu privire la preț și rambursare sunt multifactoriale și diferă între regiuni, după cum reiese și din raportul Root Causes Analysis, care identifică 10 cauze principale.

“Cele mai multe cauze ale întârzierilor de acces țin de procesul de aprobare de preț, rambursare,
actualizare de protocoale terapeutice, deci sunt dincolo de responsabilitățile companiilor farmaceutice. Soluțiile propuse de noi țin de o mai bună predictibilitate a procesului de actualizare a listei medicamentelor rambursate, respectiv o actualizare regulată, care să aibă loc de 3-4 ori pe an, cu includerea tuturor medicamentelor care au primit aprobarea ANMDMR în acest sens”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv ARPIM, citat în comunicatul asociației.

Principalele cauze ce duc la întârzieri:

  • lipsa de predictibilitate a circuitului legislativ de actualizare a Listei medicamentelor compensate
    și de publicare a protocoalelor terapeutice aferente
  • criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale
  • întârzierile datorate negocierilor pentru contractele Cost-Volum, în cazul medicamentelor cu decizie de includere condiționată.

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: