21 martie, 2023

Comisia Europeană critică reforma pensiilor, mai ales legea privind pensiile speciale – un proiect de lege depus în decembrie de Ministerul Muncii, dar pe care se lucrează încă, autoritățile încercând să „armonizeze” aceste privilegii cu obiecțiile ridicate de executivul european. Un obiectiv imposibil de îndeplinit, cât timp guvernanții nu vor îndpelini principala cerere a Comisiei: aplicarea generalizată a principiului contributivității în calcularea pensiei, adică eliminarea pensiilor speciale.

Ministrul Investițiilor și proiectelor Europene (MIPE) a explicat marți, la Digi24, care sunt criticile Comisiei și ce riscă România, dacă nu va respecta cerința legată de echitatea modului în care a fost dezvoltat sistemul public de pensii al României.

(Citește și: „Ministrul Muncii pune în brațele miniștrilor PNL rezolvarea chestiunii pensiilor speciale„)

Prezentăm cele mai importante declarații ale ministrului Marcel Boloș:

Problema contributitivității la sistemul de pensii ține de echitate și este vitală pentru sustenabilitatea acestor cheltuieli


Ministrul Fondurilor Europene a declarat că ceea ce rezultă din conținutul acestui jalon din PNRR se referă la criteriile de sustenabilitate, la volumele de cheltuieli cu pensiile speciale pe care le generează implementarea proiectului și criteriul de contributivitate, astfel ca pensiile cu statut de pensii speciale să fie aliniate la regulile pe care le avem în sistemul public general de pensii.

De aici vin observațiile Comisiei Europene (CE), pentru că aceste lucruri sunt prevăzute în PNRR, iar CE ține la implementarea lor, a spus ministrul Boloș. Potrivit ministrului, partea de contributivitate e vitală din perspectiva asigurării sustenabilității pentru aceste volume de cheltuieli publice. „Problema cheie constă în a explica și justifica CE de ce avem cele două unități de măsuri diferite, principul contributivității în sistemul de pensii general cu 43,5%, în timp ce în sistemul de pensii special avem până în 85% din baza de calcul. E aproape dublu. Alinierea acestor procente are impact semnificativ asupra volumelor de cheltuieli. De aici se obține sustenabilitatea pe care CE o tot formulează și aduce în discuție. Avem 12 miliarde de lei cheltuiala anuală. Prin alinierea procentelor putem ajunge la reduceri semnificative ale cuantumului acestor cheltuieli. Cheia discuțiilor cu CE aici e. Trebuie să explicăm de ce avem aceste diferențe între cele două sisteme publice de pensii și să ajungem să facem dovada criteriului de sustenabilitate, ceea ce e un criteriu vital pentru reforma pensiilor. Dacă avem stagiu de cotizare de 35 ani în sistemul pensii general și în cel de pensii speciale stagiul de cotizare e de 15 ani atunci trebuie să le explicăm de ce avem aceste diferențe și de ce nu se aliniază cu elementele contributive ale sistemului de pensii general. Asta e problema pe care trebuie să o rezolvăm.”

Riscăm că jalonul să nu se valideze și să ajungem la plata parțială

  • Fiind vorba de cererea de plata numărul 3 trebuie să ducem proiectul de lege aprobat în Parlament, dar asta nu înseamnă că validarea de către CE nu poate duce la noi observații și să ajungem în procedura contradictorie cu CE în ce privește validarea jalonului. Dacă ajungem în procedura contradictorie, e ca un fel de judecată cu CE și depinde cine va fi cel care dovedește că are dreptate.
  • Totul se raportează la conținutul jalonului din PNRR care menționează criteriile și care trebuie judecat apoi în comparație cu sistemul public de pensii. Orice diferență pe care o avem față de sistemul public de pensii general trebuie justificată și susținută cu dovezi, altfel riscăm că jalonul să nu se valideze și să ajungem la plata parțială. 
  • Acest jalon e parte din cererea de plata numărul 3, iar termenul pentru depunerea cererii de plata numărul 3 e până în iunie. Până atunci trebuie să avem proiectul de lege aprobat și în concordanță. Câtă vreme avem lucruri care sunt discutabile raportat la conținutul PNRR, atunci nu putem să ne așteptăm să avem rezultate foarte bune.
  • E destul de mare exigența la nivelul CE în privința reformelor și a zonei de cheltuieli cu impact major asupra bugetului.
  • Aceste reforme – pensii, pensii speciale, salarizarea bugetarilor – însumează bugete de peste 200 de miliarde de lei, care sunt importante pentru bugetul României.

PSD pasează în curtea PNL răspunderea îndeplinirii obligațiilor din PNR legate de pensiile speciale, pe care nici social-democrații, nici liberalii nu doresc să le bifeze

Deși are în atribuțiile sale principale și reglementarea pensiilor, Ministerul Muncii încearcă să transfere la ministerele conduse de liberali întreaga responsabilitate a diminuării sau eliminării unor pensii speciale, o temă cu miză uriașă la cele patru tipuri de alegeri ce urmează anul viitor – alegeri locale, prezidențiale, europarlamentare și generale.

Ministerele vizate în principal sunt MAI ;i MIPE, ambele portofolii ale PNL, care ar trebui să vină cu soluțiile necesare îndeplinirii condițiilor așteptate de Comisia Europeană pentru a accepta la plată a treia cerere din PNRR.


Marcel Boloş, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), este cel spre care se îndreapt cele mai multe referiri ale ministrului Budăi, în acest context: ” Este momentul caMarcel Boloș să meargă la Comisia Europeană cu acele amendamente care vor fi agreate în coaliţie, pe legea pensiilor speciale. Mă pun la dispoziţia dumnealui să îl însoţesc, să mergem la Comisia Europenă”, a mai spus Marius Budăi.

Reamintim că, în 2010, Guvernul Emil Boc a abrogat pensiile speciale, instituind principiul echității în sistem – fiecare să încaseze corespunzător contribuțiilor plătite de-a lungul anilor de activitate.
A fost exceptată categoria magistraților, întrucât în cazul lor judecătorii de la CCR au stabilit că ar fi neconstituțional să rămână fără aceste pensii.

Guvernul social-democrat al lui Victor Ponta a readus în schema privilegiaților toți „specialii” eliminați din septembrie 2010, iar lor le-a adăugat chiar câteva noi categorii.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: