Liderul PSD, Marcel Ciolacu, și-a lansat oficial programul electoral.
Principalele promisiuni vizează realizarea de investiții de 155 de miliarde de euro în următorii cinci ani, din care 10 miliarde de euro anual pentru reindustrializarea României.
Președintele social-democraților mai promite reducerea taxelor și impozitelor pentru salariații cu venituri mici, dublarea pensiilor și facilități fiscale pentru românii din diaspora care se întorc în țară pentru a dezvolta afaceri.
”Ca preşedinte al României, voi pune interesele economice pe primul loc în relaţiile externe. În deplasări, voi merge cu o aeronavă cât mai mare pentru delegaţii economice puternice. Vreau să fiu alături de şefii celor mai importante companii româneşti. Aşa cum fac de fapt toţi liderii statelor dezvoltate!
Un punct esenţial va fi extinderea parteneriatului strategic cu Statele Unite astfel încât să aducem marele capital american în economie, dar şi pentru a moderniza armata şi a dezvolta industria locală de armament”, a declarat Marcel Ciolacu, cu prilejul lansării oficiale a candidaturii la Președinția României.
(Programul integral prezentat de Marcel Ciolacu)
Obiective pentru următorii 5 ani:
- Condiții de trai comparabile cu statele dezvoltate: Intrarea României în rândul primelor 45 de țări în privința dezvoltării umane și în rândul primelor 30 de state în privința calității vieții, la nivel global.
- Reducerea taxelor și impozitelor la salariații cu venituri mici și medii: Scăderea taxelor și impozitului cu până la 5 puncte procentuale la salariile brute de sub 5.700 de lei, respectiv 8.500 de lei în 2029, regresiv și în funcție de numărul de copii.
- Creșterea veniturilor pentru cei care muncesc și consolidarea clasei de mijloc: Până la finalul anului 2029 putem ajunge cu salariul mediu brut la 2.600 de euro pe lună și la un salariu minim brut de 1.300 de euro pe lună, prin mecanismul salariului minim european. De asemenea, în următorii 5 ani vom ajunge la cel puțin 1,5 milioane de contracte de muncă cu o valoare netă de peste 1.500 de euro pe lună.
- Creșterea veniturilor prin dezvoltarea competențelor profesionale: În următorii ani, statele care au tehnicieni cu un grad ridicat de calificare vor fi avantajate în competiția economică. Vom introduce un sistem de vouchere de până la 800 de euro pentru cetățenii care vor să obțină noi calificări în meseriile de interes pentru investitori. Astfel, vom crește ocuparea în rândul tinerilor, vom avea locuri de muncă mai bine plătite și vom deveni atractivi pentru investitorii care caută forță de muncă înalt calificată
- Protejarea puterii de cumpărare a pensionarilor: Creșterea pensiei medii la 810 euro până la finalul anului 2029. Pensia minimă va ajunge la 415 euro.
Reindustrializarea României – scheme de ajutor de stat, garanții și facilități de 6-8% din PIB anual
”Propun Reindustrializarea României, prin patriotism economic și productivism. Adică Producție, Investiții și Locuri de muncă stabile și bine plătite aici, în România. O Strategie de Reindustrializare finanțată cu scheme de ajutor de stat, garanții și facilități de 6-8% din PIB anual, pentru dezvoltarea a 9 clustere de competitivitate – industrii cu intensitate tehnologică ridicată, industria auto, industria chimică, energia, industria farmaceutică, materialele pentru construcții, industria alimentară și metalurgică”, se arată în programul politic al liderului PSD.
Principalele obiective:
- România va atinge 90% din media UE în ceea ce privește dezvoltarea economică în 5 ani și 100% din media UE în maximum 10 ani.
- Investiții masive în infrastructură – peste 155 miliarde de euro în următorii 4 ani – pentru investiții publice, cu accent pe marea infrastructură, educație, sănătate și utilități publice.
- Politici economice pentru reducerea decalajelor regionale cu minimum 15% – acum cu polarizare puternică, regiunea București-Ilfov, cu 177% față de media UE și Regiunea Nord-Est Moldova cu 46% din media UE.
- Stimuli pentru economia creativă, dezvoltarea capitalului uman și investițiile în cercetare și dezvoltare, pentru a stimula creșterea competitivității.
Industrie – 10 miliarde de euro pe an
Stimularea creării de companii – campioni regionali: Proceduri de avizare accelerată pentru marile proiecte – maximum 180 de zile pentru emiterea tuturor documentelor necesare. Creșterea valorii adăugate industriale, prin bonificații condiționate de performanță pentru companiile – campioni europeni. Schemă de ajutor de stat pentru investiții greenfield mai mari de 100 milioane de euro. Cooperarea între companii lider, pentru intrarea României în producția asociată industriei semiconductorilor. Încurajarea industriei pe orizontală, care să deservească marii producători de energie și gaz Hidroelectrica – Nuclearelectrica – Romgaz – Transgaz – Transelectrica. Extinderea Programului Național IMM Invest România, pentru încurajarea creditării în sectoarele industriale strategice și pentru companiile cu o componentă puternică de export.
Scheme de ajutor de stat și garanții pentru credite de investiții în industrie de peste 10 miliarde de euro, anual. De la Programul de sprijin pentru Marea Industrie din România și Schema de ajutor de stat pentru investiții mari în industria prelucrătoare, până la cea pentru industria materialelor de construcții și industria farmaceutică, pentru producerea de medicamente și aparate medicale, sunt stimuli care vor dezvolta producția industrială, vor amplifica rata de creștere economică și vor mări exporturile, îmbunătățind balanța comercială.
Program de sprijin de 200 milioane de euro, scheme de ajutor de stat și garanții pentru credite de investiții pentru sectoarele/companiile românești care participă la reconstrucția Ucrainei, generând efecte de multiplicare pozitive pentru economia românească. Domenii prioritare: construcții, materiale de construcții, companii din sectorul servicii, de la refacerea infrastructurii de energie electrică până la reconstrucția fabricilor etc.
Agricultură – 3 miliarde de euro investiții în sistemul de irigații
Creșterea producției agricole românești prin modernizarea sistemelor de irigații. 3 miliarde de euro investiții în sistemul de irigații și energie verde în ferme. Mărirea suprafețelor irigate la 2,8 milioane ha prin implementarea programelor Apă în Câmpia Română – inclusiv prin Canalul Siret Bărăgan, modernizarea sistemului de irigații, apă gratuită și energie subvenționată 50% pentru irigații, precum și a Programelor Fotovoltaice pentru irigații și Energie verde în ferme.
Hrană sănătoasă din fermele românești: 2,6 miliarde de euro sprijin pentru producția de legume românești, carne de pui și carne de porc, produse bio, dar și pentru programele INVESTALIM și ROMALIMENT, pentru fabrici noi și modernizarea celor vechi de procesare a materiilor prime agricole.
Program privind stimularea asocierii producătorilor locali. Subvenționarea integrală a dobânzii pentru creditele de investiții ale asociațiilor agricole acordate de către bănci, în vederea extinderii lanțului de producție-depozitarecomercializare și a majorării valorii adăugate.
Extinderea facilității acordate din fonduri UE pentru plata primelor de asigurare a culturilor agricole de către cooperativele agricole.
Programul multianual de finanțare dedicat modernizării satului românesc. 4 miliarde de lei pentru reducerea diferențelor de dezvoltare dintre urban și rural, accesul românilor care locuiesc în zone rurale, inclusiv celor din comunități marginale/periferice la servicii de calitate, precum mobilitatea, locuințele și alte servicii publice furnizate la nivel local, și pentru a asigura integrarea furnizării de politici și servicii.
Demografie: sprijin pentru familie
Acordarea de sprijin angajatorilor/consorțiilor de angajatori pentru amenajarea unor spații destinate supravegherii și îngrijirii copiilor cu vârstă preșcolară (0-6 ani), în vederea asigurării echilibrului dintre viața profesională și cea de familie.
Stimulente în valoare de 2.000 de lei pentru creșterea ocupării femeilor din grupurile dezavantajate – formare profesională, consiliere, continuare/reintegrare în sistemul de învățământ, cheltuieli pentru găsirea unui loc de muncă.
Acordarea a 1.000 de granturi de 20.000 de euro, plus garanții pentru credite în condiții avantajoase, pentru susținerea antreprenoriatului feminin, în sectoare cu potențial de creștere.
Programe de atragere a tinerelor către profilul liceal și universitar real – STEM și înaltă tehnologie.
Finanțarea cursurilor de recalificare pentru părintele singur cu venituri mici, care dorește să-și schimbe domeniul profesional, vouchere before și after-school etc.
Susținerea familiilor cu 2 sau mai mulți copii și a familiilor monoparentale printr-un program de vouchere anuale de 1.500 de lei pentru fiecare copil, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru achiziția de rechizite, îmbrăcăminte pentru școală, cărți, tabletă etc. De program beneficiază familiile al căror venit net lunar pe membru de familie este sub 1.500 de lei, sub condiția prezenței la școală.
Programul card pentru familia numeroasă, care oferă familiilor cu cel puțin 3 copii și familiilor monoparentale cu venituri reduse anumite beneficii – transport public gratuit pentru copii, locuri gratuite în tabere, scutirea de costuri la creșe și grădinițe, acces la activități culturale precum teatru, film, bibliotecă și concerte, consiliere psihologică gratuită, acces gratuit la evenimente sportive, cursuri de înot, fotbal, baschet.
Scutirea de impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri pentru cetățenii români care se întorc în țară și investesc în România banii obținuți în străinătate.
Cetățeanul român, întors în țară din diaspora, care își înființează o societate comercială și desfășoară activitate comercială neîntreruptă, va beneficia, pe o perioadă de 3 ani, de scutirea integrală de la plata impozitului pe profit sau pe cifra de afaceri, până la atingerea unui plafon de 300.000 de euro, prin acordarea unui credit fiscal nerambursabil.
Sprijin pentru revenirea în țară. Românii care revin în țară sunt luați în evidența Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și beneficiază de asistență în vederea găsirii urgente a unui loc de muncă/locuri de muncă, în cazul familiilor, în localitatea unde s-au stabilit. Fiecare cetățean român, stabilit legal în străinătate minimum 1 an de zile, care se reîntoarce definitiv în țară și se angajează pe un loc de muncă cu perioadă nedeterminată, va primi o Primă de stabilitate pe 2 ani în cuantum de 1.000 lei net lunar/primele 12 luni și 1.250 lei lunar/următoarele 12 luni. Statul român va acorda o subvenție lunară de 2.250 de lei angajatorilor, timp de 12 luni, pentru fiecare român reîntors în țară, cu condiția menținerii raporturilor membrii familiei în sensul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, precum și în cazul familiei monoparentale, în situația în care părintele este însoțit de copilul sau copiii aflați în întreținere. Prima de instalare are ca scop stimularea încadrării în muncă, asigurarea cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință și/sau pentru reîntregirea familiei. În cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, cuantumul acesteia per familie va fi de 15.500 lei.
Scutiri de impozite
Toți tinerii cu vârsta mai mică de 26 de ani care sunt plătiți cu salariul minim – indiferent dacă au copii în întreținere sau nu) și cei care au sub 4.050 lei, cu 3 sau mai mulți copii în întreținere, vor avea ZERO impozit pe venit.
Programul prima companie pentru studenți vizează cultivarea spiritului antreprenorial și încurajarea antreprenoriatului în rândul studenților. Programul are componentă de schemă de ajutor de minimis de maximum 50.000 euro/beneficiar, care să sprijine întreprinderile prin acordarea de granturi, pentru realizarea de investiții în capacități noi de producție. Schema de ajutor de stat va asigura finanțarea a cel mult 90% din cheltuielile investiționale eligibile. Sunt vizate 1.000 Start-Up-uri anual.
Creșterea ratei de angajare în rândul tinerilor. Primă de stabilitate pe 2 ani – 1.000 de lei lunar/ primele 12 luni și 1.250 de lei lunar/următoarele 12 luni, pentru tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată pe un loc de muncă și pentru tinerii aflați în șomaj pe termen lung, mai mult de 6 care se angajează cu contract pe perioadă nedeterminată.
***