27 noiembrie, 2023

Așa numita ”generație a decrețeilor” (cei născuți în perioada 1966 -1971) va fi prima care va suporta prevederile noii Legi a Pensiilor, tocmai pentru că ea s-a aflat în primele cohorte ale șomerilor intrați în piața muncii la începutul anilor 90. Problema vine din cel puțin două direcții.

Prima se referă la schimbarea modului de calculare a stagiului de cotizare, iar cea de-a doua se referă la creșterea speranței de viață, în funcție de care urmează să crească vârsta de pensionare.

Aceste două direcții sunt coroborate și cu faptul că anul 2024 va fi ultimul cu creșteri electorale de pensii, lucru care va duce la dezavantajarea celor care se vor retrage din activitate ulterior, comparativ cu generatiile care s-au pensionat până acum și au beneficiat și de un alt stagiu de cotizare, și de lipsa legăturii dintre varsta de pensionare și speranța de viață, și de majorările electorale de pensii.

Dacă regulile de indexare a pensiilor din lege nu se respectă, fie se vor aplica anumite corecții fiscale pentru angajați și companii, fie se vor înăspri condițiile de pensionare.

Legea a fost elaborată pentru a încerca să mențină funcțional sistemul public de pensii, în contextul evoluțiilor demografice extrem de pesimiste prognozate de Comisia Europene:

numărul persoanelor peste 65 de ani va urca de la 3,8 milioane în 2022, la peste 4,4 milioane în 2040, în timp ce populația ocupată va avea un parcurs contrar, de scădere de la 7,6 milioane, la 6,4 milioane.

„Trendul va fi din ce în ce mai accentuat, ceea ce va genera dificultăți în a menține sustenabilitatea sistemului public de pensii”, atrage atenția o analiză a confederației Naționale a Blocului Național Sindical (BNS) trimisă Comisiei Europene.

Organizația acuză Guvernul că este atât de interesat de cele patru rânduri de alegeri de anul viitor și de votul actualilor pensionari, încât a fost nevoit să introducă în Legea pensiilor mai multe mecanisme ce-i vor afecta semnificativ pe cei care susțin acum sistemul, prin contribuțiile lor la bugetul asigurărilor sociale, dar se vor pensiona după intrarea în vigoare a legii.

(Citește și: Analiză / Pensiile speciale și evoluția lor în sistemului public de pensii, în deceniile care vor fi ”ale decrețeilor”)

Primul dezavantaj: modificarea stagiului de cotizare pentru generația care a dus greul șomajului când a intrat în piața muncii în anii ’90

Legea introduce noțiunea de stagiu de cotizare contributiv, care se referă doar la perioadele în care s-au plătit efectiv contribuțiile de asigurări sociale, ceea ce înseamnă un stagiu de cotizare mai lung decât în prezent.

Când e vorba de așa numitii decreței, aceștia sunt cei care, chiar de la intrarea în piața muncii în anii 90, când se restructura întreaga economie, au dus greul șomajului.

Stagiul minim de cotizare, de 15 ani, nu mai include ca perioade asimilate decât concediul pentru creșterea copilului, nu și celelalte situații din legea încă în vigoare.

Se elimină din stagiul de cotizare socotit până acum:

  • au fost urmate cursurile de zi ale învăţământului universitar, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă
  • a fost efectuat serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, pe durata legal stabilită, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat
  • s-a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă şi boli profesionale.
  • perioada în care s-a beneficiat de pensie de invaliditate

Perioadele de mai sus sunt recunoscute în noua lege ca fiind asimilate, dar nu mai intră în calcularea stagiului minim de cotizare, atrage atenția analiza BNS.

Doar concediul pentru creșterea copilului până la doi ani intră în acest stagiu de cotizare contributiv.

De asemenea:

  • În cazul stagiului complet de cotizare (35 de ani), reducerile de vârstă pentru condiții de muncă deosebite sau speciale sunt condiționate de existența stagiului complet de cotizare, dar acesta trebuie să fie contributiv.
  • Chiar și reducerea vârstei de pensionare acordată femeilor care au crescut mai mulți copii, arată analiza BNS, este condiționată de existența stagiului complet contributiv.

Pentru decreței, cei care au trecut prin restructurarea industriei, ce a angrenat rate record ale șomajului, noile prevederi vor face mult mai greu de întrunit stagiul complet necesar pensionării.

Legarea vârstei de pensionare de creșterea speranței statistice de viață, evaluată odată la 3 ani

Legea după care s-au făcut pensionările până acum nu prevedea nicio legătură între vârsta de pensionare și speranța de viață. În funcție de acest nou indicator, guvernul se obligă să modifice stagiul de cotizare.

Însă începând cu data finalizării eșalonării prevăzute în anexa 5 la noua Lege, stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare sunt majorate în funcție de evoluția speranței de viață din România, la un interval de maxim 3 ani:

  • În situația în care se constată o evoluție pozitivă a speranței de viață, Guvernul va lua măsuri de modificare a stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare cu jumătate din perioada de creștere a speranței de viață.

  • În situația în care creșterea stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare este mai mică de o lună, Guvernul nu va modifica stagiul minim de cotizare.

  • Odată cu publicarea proiecțiilor Ageing Working Group (AWG), la fiecare 3 ani, Consiliul Fiscal va întocmi un raport prin care va verifica dacă stagiului minim de cotizare, stagiului complet de cotizare și vârsta standard de pensionare au fost modificate în funcție de evoluția speranței de viață. Raportul va fi publicat pe site-ul Consiliului Fiscal.

  • În situația în care sunt identificate abateri de la majorarea stagiului minim în funcție de speranța de viață, Guvernul este obligat să majoreze stagiul minim de cotizare, stagiul complet de cotizare și vârsta standard de pensionare.

Un raport al Comisiei Europene prognozează o creștere accentuată a speranței de viață, atât la femei, cât și la bărbați (ca urmare a revenirii după diminuarea consistentă înregistrată în timpul pandemiei de Covid-19, ce a afectat în primul rând persoanele în vârstă), începând cu 2030, atrage atenția analiza BNS.

Dacă se depășește regula indexării pensiilor, sancțiunile vor fi aplicate viitorilor pensionari, mediului de afaceri și angajaților

În cazul majorărilor electorale de pensii, precum în prezent, noua lege prevede sanționarea angajaților și a companiilor, prin creșterea contribuțiilor de asigurări sociale.

Mecanismul prin care se poate ajunge la aceste majorări ale contribuțiilor (cuprinse la Art. 84):

Din 2025, valoarea punctului de referință se majorează anual, la începutul fiecărui an, în luna ianuarie, cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de
INS, spune legea, similar mecanismului existent și în actuala lege.

  • Dar, precizează legea plecată spre promulgare: (7) Începând cu anul 2025 procentul de majorare (de mai sus – n.red.)nu poate fi mai mare decât procentul de creștere al veniturilor din contribuțiile de asigurări sociale la buget sau rata medie anuală a inflației din ultimii 2 ani, indicatori definitivi, cunoscuţi în ultimii 2 ani anteriori, comunicaţi de INS.

  • (8) În luna iunie a fiecărui an, Consiliul Fiscal întocmeşte un raport referitor la respectarea regulilor de majorare a valorii punctului de referință, conform alin. (3) – (5), precum și la eventualele abateri de la regula de majorare și impactul financiar determinat de acestea. Raportul se publică pe site-ul Consiliului Fiscal.

  • (9) În situația constatării abaterilor prevăzute la alin. (8) autoritățile competente vor lua măsuri corective, prin modificarea cadrului legal, pentru a compensa impactul financiar, în valoare actualizată netă, generat de majorările ad-hoc ale valorii punctului de referință. (Nu se menționează nimic despre ce ar putea însemna modificarea cadrului legal).

  • De asemenea, mai spune legea: (10) Începând cu anul 2027 și periodic, din 3 în 3 ani, Consiliul Fiscal întocmeşte un raport privind evoluția cheltuielilor cu pensiile publice în funcție de proiecțiile Ageing Working Group (AWG). Raportul se publică pe site-ul Consiliului Fiscal.

  • (11) În situația constatării depășirii cheltuielilor cu pensiile publice comparativ cu raportul la care face referire alin. (10), luate în considerare la momentul adoptării prezentei legi, autoritățile competente vor lua măsurile necesare pentru revenirea la referința stabilită, exprimată ca procent din PIB, inclusiv de creștere a contribuțiilor de asigurări sociale de stat.

****

Citește și: ”Analiză / Pensiile speciale și evoluția lor în sistemului public de pensii, în deceniile care vor fi ”ale decrețeilor”)

(Citiți și: ””COMPETIȚIA” – au apărut CRONICILE nr. 80. Sumarul, titlurile, autorii / 5 ani de CRONICI”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

4 răspunsuri

  1. Nimic nou.
    Am mai semnalat ca pe termen mediu se vir egaliza pensiile ca-n China sau Uniunea Sovietică!
    Socialism cu față umană!😁

  2. Si actualii pensionari au trecut prin majorarea vârstei de pensionare , atât bărbații cât și femeile. Actualii pensionari ( mulți dintre ei ) au lucrat in perioada regimului comunist șase zile pe săptămâna .
    Stabilirea unei durate de 25 de ani ca stagiu de cotizare vine in favoarea celor care urmează să se pensioneze.
    Salariații au un contract cu statul. Îi încredințează acestuia o parte din venituri , anticipat , pentru ca acesta ( statul ) să îi plătească ulterior pensia.
    Economistul Iancu Guda , într-o analiză publicată in Cursdeguvernare , a demonstrat ca pe parcursul unei perioade de contribuție de 40 de ani ,pensionat la 65 de ani , un salariat contribuie de 2,5 ori mai mult decât primește ca drepturi de pensie până la vârsta de 75 de ani ( durata medie de viață ).
    Până in 2007 fondul de pensii a fost excedentar . Nu uitați că la acesta nu au contribuit cei care au lucrat in străinătate , dar care au drept la venit minim garantat după vârsta de 65 de ani. Pe de altă parte angajatorii nu plătesc contribuțiile la fondul de pensii sau le plătesc parțial.
    Problematica este mult mai complexă dar vă rog nu sugerați că din cauza actualilor pensionari bugetul are probleme și ca sistemul de pensii nu este sustenabil.
    Nu este vina pensionarilor că sunt probleme economice. Aceștia au avut un contract cu statul și acesta este obligat să îl respecte.

  3. Nu credeti ca generatia „decrețeilor” au suferit c-am mult? De ce doar „decretei” trebuie sa suporte toate schimbarile….oare nu ar trebui si cei din urma si cei din viitor sa suporte in mod echitabil schimbarile? Ce au ei si ce NU avem noi! Eu personal nu mi – am dorti sa vin pe lume decretel”? Asta nu inseamna ca dreptul meu „prin constitutie ” este limitat. Este un mod egostit din partea celor care nu sunt „decretei” sa se asigure ca doar ei vor fi cei care vor fi eliminati din aceasta situatie.
    P.S..1. In calitate de decretel nu am beneficiat nici de casa data de stat” culmea” nici de teren si nici de alte favori comuniste/democratice cum au beneficiat multi altii .,..siiii atunci imi pun intrebarea stupinda de ce noi trebuie sa fim cei defavorizati?Ce ne diferențiază ca oameni față de cei născuți dupa 1972.Astept un răspuns pertinent.
    2. Am doi copii care s au născut după anul 1990 si rezultatul este ca au o alta viziune de viata si au invatat ca totul se obtine cu trudă.
    3. Studiile realizate este o jignire adusa celor nascuti in perioada „decrețeilor”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: