La un an după realegere – Emmanuel Macron, tot mai izolat, din cauza reformei pensiilor (Le Monde)

Pe măsură ce se apropie 24 aprilie, prima aniversare a celui de-al doilea mandat de cinci ani, Președintele Republicii are o obsesie: să sugereze că este asediat, împiedicat să acționeze de această criză socială cu un deznodământ incert, scrie Le Monde, publicație franceză preluată de Rador.

Se lasă noaptea la Palatul Elysée. În această zi de luni, 27 martie, în jur de douăzeci de consilieri și colaboratori ai șefului statului sunt invitați la o cină de lucru, cu câteva ore înainte de a zecea zi de mobilizare împotriva reformei pensiilor. Strada freamătă ca urmare a adoptării fără vot în Parlament a textului care ridică vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani, relatează Le Monde, citată de Rador.

Emmanuel Macron anticipează că o decizie favorabilă a Consiliului Constituțional, așteptată pe 14 aprilie, va reaprinde flăcările furiei. Discursul prezidențial din 22 de martie nu a liniștit spiritele. Trebuie acționat – să revină în stradă pentru domoli erupția pe care a creat-o.

Pe măsură ce se apropie 24 aprilie, prima aniversare a celui de-al doilea mandat de cinci ani, Președintele Republicii are o obsesie: să sugereze că este asediat, împiedicat să acționeze de această criză socială cu un deznodământ incert.

Nu trebuie să dăm crezare criticilor opoziției, care îl descriu drept „un nebun închis în palatul său”, conform afirmației lui Boris Vallaud, președintele grupului socialist din Parlament.

„Sindromul Giscard”

„Sindromul Giscard” plutește în aer. În 1974, președintele Valery Giscard D’ Estaing adusese un aer de modernitate la Elysee după epoca De Gaulle și Pompidou, încheindu-și mandatul de șapte ani izolat și deconectat. Emmanuel Macron este conștient de ceea ce se spune pe seama lui: că decide de unul singur, fără să se consulte cu nimeni.

„Președintele Republicii trebuie să se supună probei de foc a opiniei publice”, susține un colaborator al șefului statului, teoretizând lupta pentru recunoaștere, un concept al filosofului și sociologului german Jürgen Habermas. „Cel mai rău lucru ar fi indiferența”, explică consilierul.

„O mare parte a francezilor sunt supărați sau chiar disperați”, notează ministrul de interne, Gérald Darmanin. „Când stai doar în biroul tău, ca ministru sau primar, ești deja prizonier. Biroul tău ar trebui să fie terenul”.

Emmanuel Macron părăsește, așadar, Palatul Elysée, coborând în stradă, gata să facă selfiuri cu francezii care spun că nu-l mai iubesc. După vizita cu peripeții de la Salonul de Agricultură din 25 februarie și vizita în Hautes-Alpes, a mers pe șantierul Notre-Dame de Paris pe 14 aprilie, fără să se întâlnească cu protestatarii care au agitat înainte de a sosirea lui un banner pe care scria. „Nici 67, nici 64: pensionare la 60 de ani!”.

Cinci zile mai târziu, iată-l în Muttersholtz și Sélestat, în Bas-Rhin, unde se confruntă cu insulte, huiduieli și obiecte aruncate de la distanță. În Hérault, joi, 20 aprilie, prefectura a interzis „dispozitivele de sunet portabile”, fără a putea împiedica manifestanții să lovească cu utensile de bucătărie și sindicaliștii să întrerupă curentul la locul vizitelor oficiale.

Președintele Republicii caută să disperseze furia străzii, dar se blochează în dialoguri imposibile. „Nu poți convinge oamenii care nu ascultă”, susține Macron, recunoscând implicit o formă de singurătate.

„Nu se ascunde”, îl laudă Karl Olive, deputat al partidului Renaissance. „Toată lumea poate vedea că este curajos”, salută și Gérald Darmanin la Franceinfo, pe 21 aprilie. Cu toate acestea, băile de mulțime sunt înconjurate de un lux de precauții. Programul este comunicat doar în ultimul moment și o parte din el este ținut secret, pentru a zădărnici „comitetele de primire”. În zone fără risc, Emmanuel Macron improvizează. La Muttersholtz și-a oprit convoiul la 200 de metri după plecarea acestuia pentru a saluta câțiva jandarmi și patru locuitori surprinși la fața locului.

„Turul” Franței abia a început. La fel ca după criza „vestelor galbene” și a pandemiei de Covid-19, Emmanuel Macron vrea să „ia pulsul” unei țări despre care se teme că nu o mai înțelege. Se organizează o dezbatere informală majoră pentru soluționarea reformei pensiilor.

De la izbucnirea războiului din Ucraina, pe 24 februarie 2022, Emmanuel Macron a fost monopolizat de agenda internațională. Președintele Republicii pare să se bucure de summit-uri și vizite de stat cu mare pompă. Când nu se află la bordul aeronavei A330 prezidențiale în drum spre Beijing, Washington sau Luanda, își împarte timpul între biroul de la Palatul Elysée și reședința din Versailles în weekend. Suficient pentru a alimenta ideea unui președinte închis într-un turn de fildeș.

„Este clar că Palatul Elysée este un loc puțin îndepărtat”, recunoaștea Brigitte Macron în timpul unei excursii în Val-d’Oise pe 17 aprilie. „Dar pot să vă asigur că nu trăim în izolare niciunul dintre noi”.

„Îi plăcea dezbaterea, acum fuge de ea”

Dar cine sunt „vizitatorii de seară” ai șefului statului? Mister. Doar câțiva miniștri și colaboratori spun că fac schimb de mesaje Telegram cu el după miezul nopții.

După eșecul alegerilor legislative din 2022 și uzura primului mandat de cinci ani, mulți consilieri au părăsit nava. A rămas Richard Ferrand, fostul președinte al Adunării Naționale care, alături de atotputernicul secretar general al Palatului Elysée, Alexis Kohler, vorbește liber cu președintele Republicii. Sunt ei ascultați? Suficient? Daniel Cohn-Bendit, căruia îi plăcea să-l „enerveze” pe Emmanuel Macron, nu l-a mai văzut de luni de zile. „Nu mai este interesat. Îi plăcea dezbaterea, acum fuge de ea”, observă fostul europarlamentar.

Intelectualii, economiștii, sociologii și scriitorii care abundau în jurul șefului statului, livrând analize despre schimbările din societate, au dezertat. Șeful statului i-a dezamăgit pe unii, s-a săturat de alții. Prietenia? „Trebuie să o păstrezi cu grijă, ca pe iubire, dar perioadele în care ești la putere nu sunt propice. Ele zguduie prieteniile, desigur. Și nu sunt propice pentru a face altele noi”, recunoaște Emmanuel Macron într-un interviu acordat publicației Le Point, pe 12 aprilie 2022.

„Singurătatea nu este neapărat legată de natura fără precedent a președinției lui Emmanuel Macron”, susține predecesorul său, François Hollande. Pentru a ieși din decorul de la Palat, șeful statului primește zeci de informații și rapoarte din afară, de la deputați sau aleși locali, asigură consilierii săi. El rămâne în contact cu membrii partidului său, Renaissance, și chiar a cerut lista oficialilor departamentali, detaliază aceștia.

„Procesul de deconectare este un mare eșec al celei de-a cincea Republici”, relativizează Jonathan Guémas, fost consilier al președintelui, care este enervat să o vadă, în contrast, pe reprezentanta Adunării Naționale, Marine Le Pen, expunând „un personaj simpatic care vorbește cu oameni în magazine”.

Rezistență discretă

După realegerea sa, la sfârșitul unei campanii sumbre, o distanță s-a instalat pe toate palierele. Emmanuel Macron nu are, cu premierul Elisabeth Borne, complicitatea amicală de care s-a bucurat cu predecesorul ei, Jean Castex. Premierul a vorbit deschis despre „reforma rușinoasă a pensiilor”, subliniind că legea este un text „corect” mai degrabă decât „necesar”, iar pe 7 aprilie a făcut apel la o perioadă de „convalescență”, pledând pentru „a nu umili sindicatele”, contrar liniei șefului statului, aflat atunci în mișcare în China.

Semnalele emise de premier conturează portretul unui președinte al Republicii insensibil la strigătele străzii versus un șef de guvern care le ascultă. Palatul Elysée este enervat. Această reformă prost gestionată este și a lui. Guvernul nu poate fi exonerat de responsabilitatea legii pensiilor.

În mijlocul furtunii, premierul Elisabeth Borne nu își asumă rolul de scut protector pentru șeful statului. Slăbit, premierul a organizat o rezistență discretă împotriva Elysée-ului, unde Gérald Darmanin, ministrul de interne, pare din ce în ce mai influent…

Emmanuel Macron nu este mulțumit de acest guvern sfâșiat, fără unitate, format dintr-o mână de personalități alături de miniștri provenind din societatea civilă, prea șterși sau, dimpotrivă, prea explozivi. Interviul secretarului de stat responsabil cu economia socială și solidară, Marlène Schiappa, dat revistei Playboy în plină criză a străzii, a lăsat cu gura căscată responsabilii de la Elysee.

„Suntem gata de război”, susura Patrick Vignal, deputat al partidului Renaissance, joi, 20 aprilie. „Dar mai întâi va trebui să întăriți miniștrii.”

În Adunare, deputații majorității, calificați drept „cizme” de opoziție în primul mandat de cinci ani, nu mai ezită să contrazică voința prezidențială. „Există o situație nouă. Problema este că executivul nu schimbă viteza”.

Emmanuel Macron apare astăzi singur în fața mulțimii. Și își caută flacăra fără a ignora că o realegere transmite adesea o senzație de oboseală. În 1988, reînnoirea mandatului de șapte ani al lui François Mitterrand nu mai avea nimic „istoric”. În 2002, al doilea mandat al lui Jacques Chirac, după ce l-a înfruntat pe Jean-Marie Le Pen, a stârnit mai multă îngrijorare decât entuziasm.

Dar iată-l pe Emmanuel Macron în fața unui exercițiu fără precedent: a fi reales fără a avea capacitatea de a se reprezenta. Încă de a doua zi de după victoria sa, pe 24 aprilie 2022, șeful statului știa că va începe un război de succesiune, ceea ce îi va eroda puterea. După șase ani petrecuți la Elysée, iată, acum trebuie să pornească din nou în campanie. „Merg înainte”, a rezumat el pe 20 aprilie.

****