9 ianuarie, 2023

Președintele francez Emmanuel Macron va anunța săptămâna aceasta planul său mult promis și nepopular de revizuire a sistemul costisitor de pensii al țării, printre măsurile pregătite numărându-se creșterea vârstei de pensionare. Analiștii nu exclud riscul unor proteste de stradă și o reacție vehementă din partea oponenților politici, transmite Financial Times.

Marți, guvernul francez va prezenta un proiect de lege care va majora vârsta de pensionare cu doi sau trei ani, de la 62 de ani în prezent. Executivul speră să îndulcească vestea prin majorarea pensiei minime și introducerea unor concesii pentru angajații cu locuri de muncă solicitante din punct de vedere fizic.

În contextul în care sindicatele au anunțat deja ample greve în cazul unei majorări a vârstei de pensionare, iar partidele de stânga și de extremă dreapta vor contesta reforma, noua lege se anunță un test important pentru cel de-al doilea mandat al președintelui francez. Pensiile au deveni un simbol al ambițiilor reformiste ale lui Emmanuel Macron și al capacității sale de a pune în aplicare politici publice, în ciuda pierderii majorității parlamentare.


Alianța centristă a lui Macron deține acum 251 de locuri în Adunarea Națională – sub pragul de 289 necesar pentru adoptarea legilor cu majoritate – așa că trecerea legislației a devenit mai dificilă.

Chiar și aliații lui Macron recunosc că mizele sunt mari și potențialul de tulburări sociale considerabil, deoarece gospodăriile resimt deja presiunea inflației în creștere și a încetinirii economice. Sondajele arată că aproximativ 70% dintre francezi se opun creșterii vârstei de pensionare.

Președintele francez susține că creșterea vârstei de pensionare este singura modalitate de a menține sistemul viabil, deoarece raportul dintre lucrători și pensionari va scădea considerabil în următoarele decenii. El a exclus alte abordări precum majorarea taxelor, scăderea pensiilor sau majorarea datoriei publice.

Guvernul mai argumentează că majorarea vârstei de pensionare este necesară pentru a îmbunătăți situația relativ slabă a Franței în ceea ce privește menținerea persoanelor în vârstă în câmpul muncii. Rata de ocupare pentru cei cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani este de 56%, comparativ cu o medie de 59% în țările UE și 61% în grupul OCDE al economiilor avansate. Doar jumătate dintre francezi mai lucrează după până ajung la 62 de ani.


Sistemul de pensii de stat, care se bazează pe contribuțiile actualilor angajați pentru a finanța prestațiile pensionarilor, va avea un ușor excedent bugetar în acest an, potrivit unui raport recent. Dar pentru următorul deceniu sunt prognozate deficite, odată ce numărul de angajați raportat la numărul de pensionari va scădea de la 2,1 în 2000 la 1,7 în 2020, respectiv 1,2 în 2070.

Fără reformă, cheltuielile cu pensiile ar putea amenința, în cele din urmă, țintele guvernamentale de reducere a deficitului, mai avertizează raportul, ceea ce înseamnă că Franța ar încălca regulile UE privind plafonul datoriei.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: