Ponderea cheltuielilor pentru investiții în PIB a atins anul trecut nivelul minim din ultimii șase ani, respectiv 5,1%. Aceste cheltuieli includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe ( v. structura din tabelul de mai jos). În 2008, suma în cauză figurează în execuția bugetară fără detaliere la nivelul de 26.727 milioane lei, adică 5,2% din PIB.
(Citiți și: ”Bani pentru trecut, nu pentru viitor. Asigurările sociale vor înghiți deficitul bugetar total”)
Aceste cheltuieli pentru investiții făcute prin bugetul statului au un rol foarte important în stimularea creșterii economice. Din păcate, sub efectul angajamentelor excesive asumate pe zona de protecție socială și al presiunilor pentru reducerea deficitului bugetului general consolidat sub pragul de 3% din PIB, ele au avut de suferit.
Nu întâmplător am scris mai sus ”cheltuieli pentru investiții făcute PRIN bugetul statului” și nu ”cheltuieli pentru investiții făcute DIN bugetul statului”. Ponderea sumelor alocate către proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile a urcat spectaculos în ultimii ani, de la 0,54% din PIB până la 2,25% din PIB în anul 2012, nivel la care s-au plafonat în 2013.
Ele au ajuns, totodată, pe fondul dezangajării resurselor proprii ale statului din procesul investițional, să reprezinte peste 44% din investițiile angajate prin bugetul general consolidat. Ceea ce exprimă o dependență puternică de finanțarea externă pentru dezvoltare și stimularea creșterii PIB.
De fapt, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, statul român conta inițial în anul 2013 pe 17.311 milioane lei din fonduri externe nerambursabile postaderare. La finele anului, s-au contabilizat doar 13.994,1 milioane lei, de unde a rezultat un gol de finanțare de 3.316,9 milioane lei sau 0,53% din PIB.
(Citiți și: ”13 criterii după care Guvernul va amâna sau abandona din proiectele începute”)
De reținut, chiar dacă suma planificată ar fi fost trasă printr-o activitate de excepție pe zona proiectelor care trebuie să respecte strict metodologia europeană pentru a primi finanțare externă, banii pentru investiții ar fi fost mai puțini decât în anul 2011. An de vârf în materie de investiții făcute de stat, atât pe partea de cheltuieli de capital cât și pe partea de cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă.
(Citiți și: 4 luni din 2013: A crescut cu 50% deficitul, a scăzut cu 33% cofinanțarea proiectelor europene”)
Nivelul acestora din urmă s-a prăbușit pe parcursul ultimilor doi ani la ceva mai mult de 40% din nivelul maxim de 2,11 miliarde lei consemnat în 2011.
O explicație ar fi necesitatea de a strânge deficitul bugetar sub pragul de trei procente din PIB, pe fondul reducerii veniturilor bugetului general consolidat în 2013 la nivelul de 32% din PIB consemnat în 2009, atunci când s-au văzut din plin efectele crizei (-6,6% creștere economică) și când finanțarea externă nerabursabilă a fost cu 1,7% din PIB mai mică.
De altfel, numai strângerea cu aproape cinci procente din PIB a ”curelei” cheltuielilor publice explică de ce procentajul alocărilor din cadrul acestora pentru investiții a fost mai mare în 2013 față de 2009. Cert este că efectul pentru dezvoltarea de anasamblu a economiei a recurgerii sistematice la tăierea banilor de investiții, util pentru echilibrarea fiscală pe termen scurt, este unul net defavorabil pe termen mediu și lung.
Un răspuns
UN MOD DE OPERARE UTILIZAT
PENTRU FRAUDAREA FONDURILOR BUGETARE
In cadrul funcţionării instituţiilor publice şi in special a primăriilor din Ro s-a dezvoltat încă din perioada anilor ‘90 un mod de operare subteran, pentu sifonarea fondurilor publice, prin intermediul firmelor de pază şi de bodyguarzi private. Înfiinţarea acestor firme a devenit una dintre cele mai importante activităţi antreprenoriale ale societăţii romaneşti, în spatele cărora se regăsesc grupuri de interese nelegitime.
Anual, sume fabuloase de ordinul miliardelor de lei, sunt plătite fără rost şi fără transparenţă publică, din Bugetul statului, de către managerii publici ai unitatilor economice de stat, ai unităţilor medicale, de învăţămant, culturale, etc. şi ai administraţiilor locale (primării), firmelor private de pază şi de bodyguarzi, ceea ce a dus la diminuarea drastică a potenţialului financiar public şi implicit a standardelor de progres şi civilizaţie a ţării, monitorizată de către U.E. şi nu numai.
În contradictoriu cu sărăcirea unităţilor de stat si celor bugetare, firmele private de pază şi protecţie sunt tot mai înzestrate cu tehnici şi tehnologii performante depaşind în unele cazuri cu mult realizările instituţiilor specializate ale statului. Astfel fondurile publice ale instituţiilor menţionate, în loc să fie cheltuite eficient pentru îmbunătăţirea productivitatii, indicatorilor şi condiţiilor de asistenţă medicală, de învăţămant, de instruire culturală şi la realizarea investiţiilor de infrastructură necesare modernizării localitatăţilor rurale, acestea, printre alte căi de fraudare folosite, sunt dirijate prin intermediul firmelor de pază private către grupuri de interese nelegitime susţinute de clasa politică care-şi subordonează toate autorităţile statului, judiciare si de control – supraveghere.
Paralel cu dezvoltarea acestei activităţi de subtilizare a fondurilor financiare (bugetare) în scopul însuşirii lor fară just temei, s-a menţinut şi perfecţionat ca structura specializată a statului în domeniul pazei, ordinii şi siguranţei publice instituţia Jandarmeriei Romane şi s-a înfiinţat la nivelul administraţiilor locale instituţia Gardienilor Publici, schimbată ca denumire in Poliţie Comunitara, transformtă apoi în aşa zisă Poliţie Locală (personalul încdrat rămanand acelaşi), structură pentru a cărei funcţionare, cel puţin la nivelul municipiului Bucureşti, sunt alocate din fondurile bugetare locale sume importante comparativ cu cheltuielile destinate altor domenii prioritare precum invatamant si sanatate. Dotările tehnico-materiale, costurile cu intreţinerea sediilor şi veniturile angajaţilor le depaşesc pe cele specifice ale Politiei Naţionale care gestionează de mulţi ani bugete de austeritate şi are resposabilitaţi judiciare complexe ce ţin de apărarea vieţii şi integrităţii proprietati cetăţenilor si ale statului.
In conformitate cu prevederile legale în vigoare, Poliţia Locală se poate înfiinţa în cadrul administraţiilor locale prin hotărari ale consiliilor locale şi are în competenţă aplicarea reglementărilor emise de aceste consilii. În realitate, poliţişti locali, fără a avea vreo normă zilnică de lucru, acţionează în mod aleatoriu şi abuziv aplicand sancţiuni contravenţionale prevăzute de acte normative pentru care nu au competenţa materială ori aleargă pe trotuare după bătranele care vand verdeaţa cultivată de ele. În domeniul dreptului există un principiu care se aplică în toată lumea “cine poate mult poate şi puţin în aceeaşi materie”. În cazul descris (poliţie locală) acest principiu este aplicat invers ”cine poate puţin poate şi mult” fără să se manifeste resposabilitate din partea vreunei autorităţi publice pentru a normaliza situaţia bizară existentă.
Potrivit prevederilor art.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, actualizată, Poliţia Locală poate aplica sancţiuni contravenţionale doar în cazurile menţionate în această reglementare numai in domeniile in care pot reglementa consiliile locale ale primariilor.
Sarcinile de serviciu legale, ale Poliţiei Locale, nu pot fi cuantificate din cauza lipsei indicatorilor statistici de performanţă a muncii lor specifice, acestea fiind exercitate în mare parte, în mod iresponsabil, de către, firmele de pază private în randul cărora se regăsesc şi mulţi interlopi.
Ceea ce se precizeaza in Legea nr155/2010 a politiei locale poate fi aplicat in forma existenta numai daca politia de ordine publica si cea rutiera ar trece de la IGPR in subordinea primariilor ceea ce nu este firesc si nici cazul.
Efectivele firmelor de pază (fără nr) şi sumele nelimitate plătite acestora de catre institutiile si intreprinderile de stat nu se justifică în primul rand pentru că ele preiau in mare parte atribuţiile poliţiei locale şi în al doilea rand pentru că obiectul lor de activitate este lipsit în cele mai multe cazuri, de importanţă din punct de vedere al satisfacerii nevoii publice ori a răspunderii sociale.
Agenţii de pază stau(ori dorm) în gherete din plastic şi invocă faptul că păzesc zi şi noapte cateva bancuţe, topogane, etc montate prin parcuri care în cele mai multe cazuri nu depăşesc suprafeţe de 50 mp ori se odihnesc prin pieţe stand pe scaune. În instituţiile medicale sau culturale agenţii de pază sunt la tot pasul instalaţi ca nişte trupe de comando. Aceste peisaje ridicole provoacă romanilor indignare, umilire şi iluzia nefericită că în Romania se conturează tot mai multe imagini specifice lumii a treia si nu ale statului de drept, modern, european.
Din relatarea situaţiei anormale se mai poate rezuma că, în administraţia publică locală, s-a ajuns să se actioneze după bunul plac al unor dictatori în devenire ori baroni locali vieroşi, care nu respectă legalitatea sau principiului DOMNIEI legii ce specifică,“O normă superioară condiţionează atât formal cât şi substanţial normele inferioare, instituind şi legitimând organul competent în aplicarea acestei norme. Legitimitatea este deci dată organului de însăşi norma care îl înfiintează şi îi reglementează functia în sistem”.
Existenţa unor asemenea anomalii în societatea romanească se datorează în primul rand lipsei “Strategiei naţionale integrate de ordine şi siguranţă publică” prin care să se stabilească sarcini concrete pentru fiecare structură de ordine publică, FĂRĂ A SE PERMITE CREAREA UNOR SITUAŢII CONFLICTUALE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE COMPETENŢA MATERIALĂ SAU/SI TERITORIALĂ.
Lipsa acestei strategii, ce a condus la apariţia unor grave disfuncţii sociale şi a riscurilor mari privind prejudicierea fondurilor bugetare şi diminuarea siguranţei cetăţeanului. Fata de situatia existenta C S A T ar trebuii sa se sesizeze pt ca aceasta problrematica sa fie soluţionată cat mai rapid cu putinţă.
Domeniul ordine publică şi siguranţa cetăţeanului nu este singurul în care legislaţia este dezlanată, inaplicabilă în totalitatea ei şi necorelată, fenomenul este caracteristic întregului sistem legislativ deoarece clasa politică nu este preocupată de rezolvarea problematicii de interes general izvorate din dezbateri ale politicilor publice care lipsesc cu desavarşire, totul se rezumă la soluţionarea intereselor de grup sau de partid.
Pentru a putea fi elaborată o strategie sectorială fie ea şi din domeniul ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului, este nevoie ca aceasta să derive dintr-o STRATEGIE NAŢIONALĂ de DEZVOLTARE pe care noua clasă politică cu aşa zisele sale elite inexistente nu a reuşit, după 1989, din raţiuni josnice, nici măcar s-o identifice, ce să mai punem problema unei elaborării. Aceste carenţe şi devianţe de la normalitate ale democraţiei romaneşti originale, sunt consecinţele unor acte de guvernare submediocre, exercitării unui management public lipsit de performanţă şi moralitate ce dovedeşte în acelşi timp faptul că întreaga societate romanească este dominată de impostură şi macheavelism.
Intrebarea fireasca care se naste vis-a-vis de cele relatate este, ce autoritate a statului mai poate preveni sau recupera pagubele nationale mentionate si realizate prin modul de operare descris deoarece Curtea de Conturi se face ca ploua?