14 aprilie, 2024

UPDATE:
Israel a anulat duminică ordinul de ripostă militară după atacul Iran – potrivit New York Times și Times of Israel. Decizia a fost luată, potrivit surselor, după discuțiile dintre premierul Netanyahu și președintele Biden. Israel va încerca crearea unei coaliții regionale împotriva Iran și va decide mai apoi momentul în care va răspunde atacului de duminică noaptea – potrivit unor surse din cabinetul israelian.

***

Liderii internaționali au condamnat rapid acțiunile Teheranului și îndeamnă la reținere pentru a evita o escaladare ulterioară. Evoluțiile viitoare depind în totalitate de cum va reacționa Israelul mai departe, scrie BBC.


Pe parcursul nopții, israelienii au primit din partea aliaților numeroase mesaje de susținere, în special din partea SUA.

Întrebarea care se pune acum este: Se va decide Israelul să riposteze, poate pe teritoriul iranian?

Un diplomat occidental de rang înalt a declarat pentru BBC că a fost o noapte lungă, dar sarcina lor este acum să tragă o linie și să le spună israelienilor: „Vă rugăm, nu efectuați un atac pe teritoriul iranian”.

Este de remarcat faptul că președintele american Biden a cerut un răspuns diplomatic și nu vorbește despre niciun fel de răspuns militar, mai notează analiza BBC.


Atacurile iraniene au fost o mișcare calibrată, iar aliații occidentali speră că totul se va sfârși cu acest episod.

Şeful forţelor armate iraniene a declarat că atacul întreprins în timpul nopţii împotriva Israelului „şi-a atins toate obiectivele”, precizând totodată că niciun centru urban sau economic nu a fost vizat de dronele şi rachetele iranien.

„Operaţiunea ‘Promisiune onestă’ a fost întreprinsă cu succes între ieri (sâmbătă) seara şi această dimineaţă, şi şi-a atins toate obiectivele”, a declarat la televiziune generalul Mohammad Bagheri.

Teheranul a avertizat, de asemnea, că răspunsul la un eventual atac al Israelului va depăși cu mult proporțiile valului de rachete și drone lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Israelul analizează opțiunile de răspuns – reuniune a Guvernului pentru a decide ce urmează

Israelul îşi cântăreşte cu atenţie acţiunile după atacul fără precedent al Iranului asupra teritoriului său, a declarat ministrul israelian de externe Israel Katz, într-un interviu pentru postul de radio al armatei israeliene.

„Noi am spus: dacă Iranul atacă Israelul, noi vom ataca Iranul. Şi această afirmaţie este încă valabilă”, a spus Katz.

Oficialul a adăugat că problema unui posibil răspuns al Israelului va fi discutată într-un cadru adecvat sub preşedinţia prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu. Katz şi-a exprimat încrederea că decizii adecvate şi corecte vor fi luate atunci.

Guvernul israelian se va reuni la orele locale 15:30 (2:30 GMT) pentru a discuta despre paşii ce urmează a fi luaţi.

Ministrul de Externe al Germaniei: Iranul este izolat prin comportamentul său agresiv, Israelul a arătat că se poate apăra singur

Ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a declarat că Israelul a arătat că este puternic și că se poate apăra, respingând un atac iranian peste noapte împreună cu aliați puternici.

„Iranul este izolat prin comportamentul său agresiv cu care vrea să destabilizeze o întreagă regiune”, a spus ea. „Iar capacitățile Israelului au arătat că Israelul este puternic, că Israelul se poate apăra singur”.

Baerbock a făcut apel la Iran să renunțe la alte atacuri, inclusiv prin intermediul unor persoane interpuse, deoarece o escaladare regională ar avea consecințe incalculabile, potrivit Reuters.

Iranul îi convoacă pe ambasadorii Marii Britanii, Franței și Germaniei

Ministerul iranian de Externe i-a convocat pe ambasadorii Regatului Unit, Franței și Germaniei pentru a pune în discuție ceea ce a numit „poziția iresponsabilă” a acestora cu privire la loviturile de retorsiune ale Teheranului asupra Israelului, a relatat agenția semioficială de presă iraniană Labour.

Israelul, cu ajutorul principalilor aliați occidentali, inclusiv al Marii Britanii, a interceptat 99% dintre lansările din timpul atacului lansat de Iran sâmbătă.

Marea Britanie, Germania și Franța s-au numărat printre țările occidentale care au condamnat atacurile cu drone și rachete asupra Israelului și a făcut apel la reținere.

Casa Albă se teme că Israelul „încearcă să tragă SUA într-un conflict mai larg”

Președintele american Joe Biden, care s-a întors mai devreme dintr-o călătorie de weekend pentru a monitoriza evenimentele din Orientul Mijlociu de la Casa Albă, și-a reiterat sprijinul pentru Israel.
El a menționat că a convocat o reuniune cu echipa sa de securitate națională pentru a discuta ultimele evoluții.

Într-o postare pe X, Biden a declarat: „Tocmai m-am întâlnit cu echipa mea de securitate națională pentru o actualizare a atacurilor Iranului împotriva Israelului.Angajamentul nostru față de securitatea Israelului împotriva amenințărilor din partea Iranului și a reprezentanților săi este de fier”.

Atât Joe Biden, cât și iranienii sunt conștienți de faptul că Benjamin Netanyahu ar dori să distrugă instalațiile nucleare iraniene, pe care le consideră de mult timp o amenințare existențială pentru Israel. Transformarea lor în moloz ar fi foarte greu de realizat fără ajutorul SUA, dar este posibil ca el și alți oficiali israelieni să încerce să profite de această ocazie pentru a-și îndeplini această ambiție, scrie The Guardian.

NBC News a relatat sâmbătă seara că unii oficiali de top ai administrației Joe Biden sunt „îngrijorați că Israelul ar putea acționa rapid ca răspuns la atacurile Iranului, fără să se gândească la potențialele repercusiuni”.

Biden și-a exprimat în privat îngrijorarea că Netanyahu „încearcă să tragă SUA într-un conflict mai larg”, fapt confirmat de trei persoane.

Casa ALbă face eforturi să împiedice o astfel de evoluție, iar un semn pozitiv este discuția lui Yoav Gallant cu omologul său american, Lloyd Austin, după atacuri. Potrivit Ministerului israelian al Apărării, Gallant „a subliniat că instituția de apărare este pregătită pentru orice alte încercări de a ataca statul Israel”. În comentariile sale nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la posibilitatea ca Israelul să riposteze.

Un alt semn pozitiv, din primele ore ale zilei de duminică, a fost o asigurare din partea unui oficial israelian citat de New York Times, potrivit căruia „răspunsul Israelului va fi coordonat cu aliații săi”.

de altfel, mai mulți analiștii occidentali consideră că acest atac fără precedent va duce la o acțiune de represalii din partea Israelului, scrie și BBC.

Cu toate acestea, potrivit CNN, care citează un oficial al administrației, președintele Joe Biden i-a spus deja premierului israelian Benjamin Netanyahu că SUA nu vor participa la nicio operațiune ofensivă împotriva Iranului.

Rusia, îngrijorată de escaladarea situației în Orientul Mijlociu

„Suntem profund îngrijorați de o nouă escaladare periculoasă în Orientul Mijlociu și facem apel la părțile implicate să dea dovadă de reținere”, a declarat Ministerul rus de Externe, potrivit unei postări pe Telegram a agenției ruse de știri TASS.

„Ne așteptăm ca problemele din Orientul Mijlociu să fie rezolvate de țări prin mijloace politice și diplomatice”, a adăugat ministerul.

China cere „părților relevante să rămână calme și reținute pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor”

Într-o declarație publicată duminică, China a declarat că este „profund îngrijorată de actuala escaladare”, adăugând că a cerut „părților relevante să rămână calme și reținute pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor”.

În document nu sunt condamnate atacurile.

China are legături diplomatice și economice strânse cu Iranul – iar SUA au cerut în ultima săptămână Beijingului să îndemne Teheranul să nu lanseze un atac de represalii împotriva Israelului.

Cu toate acestea, oficialii americani au declarat în privat că nu au văzut nicio dovadă că Beijingul ar fi exercitat presiuni asupra Iranului, potrivit unui raport al Financial Times.

Premierul Italiei, „profund îngrijorat”

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, se declară „profund îngrijorată” de o posibilă escaladare în Orientul Mijlociu după atacul Iranului asupra Israelului.

„Ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la o nouă destabilizare a situației din regiune și continuăm să lucrăm pentru a evita acest lucru”, a declarat Meloni la X.

Ministrul de externe Antonio Tajani a declarat, de asemenea, că speră ca guvernul israelian să dea dovadă de reținere în răspunsul său împotriva Iranului.

„Sper că guvernul israelian va adopta o linie prudentă. Sper că nu va exista un contraatac la contraatac”, a declarat Tajani la postul de radio RTL.

Ate mesaje transmise după atac:

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a declarat că Uniunea Europeană condamnă cu fermitate atacurile Iranului asupra Israelului. „Aceasta este o escaladare fără precedent și o amenințare gravă la adresa securității regionale”, a scris Borrell pe platforma X.

Emiratele Arabe Unite au făcut apel la reținere pentru a evita repercusiuni periculoase în Orientul Mijlociu, a anunțat duminică Ministerul de Externe într-un comunicat. Emiratele Arabe Unite au făcut, de asemenea, apel la rezolvarea conflictului prin dialog și canale diplomatice.

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a făcut apel la reținere, declarând pe X: „Urmărim cu cea mai mare îngrijorare evoluția situației din Orientul Mijlociu. Trebuie evitată cu orice preț o escaladare regională”.

Biroul președintelui Argentinei, Javier Milei, și-a exprimat „solidaritatea și angajamentul de nezdruncinat” față de Israel în fața atacurilor. Acesta a adăugat că Argentina „sprijină în mod categoric statul Israel în apărarea suveranității sale, în special împotriva regimurilor care promovează teroarea”, menționând că un tribunal argentinian a considerat recent Iranul responsabil pentru atacurile cu bombă asupra ambasadei israeliene și a unui centru comunitar evreiesc din Buenos Aires în anii 1990.

Ministerul ucrainean de externe a declarat că Kievul „condamnă cu fermitate atacul aerian masiv al Iranului”, afirmând că acesta ar putea duce la „o nouă accelerare gravă în Orientul Mijlociu”. „Atacul demonstrează, de asemenea, de ce este esențial ca toate forțele lumii libere să fie consolidate pentru a apăra granițele globale ale democrației.”

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Ușa la care bate războiul”)

(Citiți și: ”LIVE / Iran a atacat Israelul cu sute de drone și rachete – Israel pregătește ripostă – pericol mare de escaladare în regiune”)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: