21 noiembrie, 2021

Veniturile din impozitul pe averile moștenite din SUA au scăzut la jumătate în ultimii doi ani, potrivit datelor Fiscului american (Internal Revenue Service – IRS), în ciuda faptului că valoarea averilor lăsate în urmă este în creștere, scrie Bloomberg.

Un număr de 1.275 de familii bogate au plătit impozite de 9,3 miliarde de dolari către Trezoreria SUA în 2020. În 2018, IRS a colectat peste 20 de miliarde de dolari de la aproape 5.500 de familii.

Scăderea dramatică este în mare parte rezultatul revizuirii fiscale adoptate de republicani în 2017, proiect care a dublat suma pe care cei bogaţi o pot transmite moştenitorilor fără a datora taxa.


Cuplurile căsătorite pot transfera acum 23,4 milioane de dolari de-a lungul vieţii fără a datora impozitul, însă familiile bogate pot angaja consilieri sofisticaţi pentru a evita impozitul chiar și pentru transferul unor sume mai mari.

Fondatorul Nike, Phil Knight, a utilizat o varietate de tehnici pentru a transfera familiei sale miliarde de dolari fără a plăti taxe, potrivit unei investigaţii Bloomberg de luna trecută.

Democraţii au propus reducerea la jumătate a scutirii şi eliminarea excepțiilor folosite de superbogaţi pentru a-și optimiza fiscal averile. Proiectul de lege Build Back Better inițiat de președintele Joe Biden a fost însă adoptat fără aceste prevederi, în urma opoziției unor democrați moderați.

Acest impozit pe bogăție reprezintă acum doar o parte imperceptibilă a veniturilor bugetului general federal, de peste 4.000 de miliarde de dolari.


Acest impozit a fost introdus în 1916 pentru a modera creșterile galopante ale averilor celor foarte bogați.

În ultimii cinci ani, miliardarii americani și-au dublat averea netă colectivă la peste 5.000 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: