impozitarea chiriilor 2023

6 februarie, 2023

Impozitarea chiriilor s-a modificat începând cu anul 2023. Din acest ghid vei afla tot ce trebuie să știi despre impozitarea chiriilor 2023.

Modificările sunt prevăzute de OUG nr. 16 din iulie 2022, ce a completat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Înregistrarea contractului de închiriere la ANAF

Primul lucru pe care trebuie să îl știi este că înregistrarea contractului de închiriere la ANAF este obligatorie.


Potrivit ordonanței de urgență, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.

În cazul contractelor de închiriere aflate în derulare la data de 1 ianuarie 2023, înregistrarea la organul fiscal competent a contractului încheiat între părți și a modificărilor survenite se efectuează în termen de cel mult 90 de zile de la data la care a intervenit obligația înregistrării acestora.

Impozitarea chiriilor 2023 – 10% din venituri

În ceea ce privește impozitul care trebuie plătit statului, acesta a crescut începând cu 1 ianuarie 2023. De fapt, a fost eliminată cota forfetară de 40%, care făcea ca impozitul de 10% să se aplice numai la 60% din venituri. Astfel, proprietarul care închiria plătea un impozit de doar 6%.

De la 1 ianuarie se plătește impozit întreg, de 10%.

Care este venitul impozabil


OUG 16 / 2022 stipulează că, în cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendă și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, cota de 10% se aplică asupra venitului anual impozabil estimat.

În cazul veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât veniturile din arendă și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, venitul brut reprezintă venitul impozabil.

Impozitarea chiriilor 2023 – depunerea declarației unice

Un alt lucru important legat de impozitarea chiriilor 2023 pe care trebuie să îl știi este că trebuie să completezi și să depui o declarație la ANAF. Este vorba despre declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Conform Codului fiscal, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal au obligația să completeze și să depună declarația în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părți.

În cazul contractelor în curs (contracte încheiate în anii anteriori), declarația trebuie depusă până la data de 25 mai a fiecărui an.

Calcularea impozitului pentru contractele în valută

Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieței valutare, comunicat de Banca Națională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.

Impozitarea chiriilor 2023 – exemplu

La depunerea declarației, contribuabilii au obligația estimării venitului anual pentru anul fiscal curent, în vederea stabilirii impozitului anual estimat. Cu alte cuvinte, în momentul în care depui declarația estimezi ce venituri din chirii vei avea în anul în curs.

Să luăm un exemplu pentru a vedea ce impozit vei plăti la stat. Presupunem că în 2023 ai închiriat un apartament cu 2.000 de lei pe lună. Veniturile obținute pe parcursul întregului an vor fi de 24.000 de lei (dacă vei avea un chiriaș pe tot parcursul anului). Pentru această sumă va trebui să plătești un impozit de 10%, adică 2.400 de lei.

impozitarea chiriilor 2023
Foto: TierraMallorca / pixabay.com

CASS chirii 2023

Însă aceasta nu este singura sumă de bani pe care trebuie să o plătești statului dacă obții venituri din chirii. Pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor se plătește și CASS (contribuția la sănătate).

Nivelul acestei contribuții se stabilește în funcție de nivelul veniturilor obținute.

Impozitarea chiriilor 2023 – venituri mai mici de 12 salarii brute minime brute pe țară

Contribuția la sănătate aferentă anului 2023 va fi plătită în 2024, astfel:

A. Dacă în 2023 ai obținut venituri cuprinse 6 salarii minime brute pe țară, inclusiv, și 12 salarii minime brute pe țară, vei plăti contribuția la sănătate pentru nivelul a 6 salarii minime brute pe țară. Se va lua în calcul valoarea salariului minim brut pe țară la data depunerii declarației unice.

Să luăm un exemplu pentru a înțelege mai bine. Dacă în anul 2023 ai obținut venituri din chirii de 24.000 de lei înseamnă că ai obținut echivalentul a 8 salarii minime brute pe țară. Însă vei plăti contribuția la sănătate aferentă doar pentru 6 salarii minime brute, adică 10% X 6 X 3.000 de lei = 1.800 de lei.

Impozitarea chiriilor 2023 – venituri mai mari de 12 salarii minime brute pe țară

B. Dacă în 2023 ai obținut venituri cuprinse între 12 salarii minime brute pe țară inclusiv și 24 de salarii minime brute pe țară, atunci vei plăti contribuția la sănătate pentru nivelul a 12 salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declarației.

Presupând că ai obținut venituri de 48.000 de lei din chirii în 2023, rezultă că ai obținut venituri echivalente cu 16 salarii minime brute pe țară. Vei plăti contribuția la sănătate aferentă pentru 12 salarii minime brute, 10% X 12 X 3.000 de lei = 3.600 de lei.

Impozitarea chiriilor 2023 – venituri mai mari de 24 de salarii minime brute pe țară

C. Dacă în 2023 ai obținut venituri cel puțin egale cu 24 de salarii minime brute pe țară vei plăti contribuția la sănătate aferentă pentru nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară.

Dacă ai obținut venituri din chirii de 96.000 de lei în anul 2023 înseamnă că ai realizat venituri echivalente cu 32 de salarii minime brute pe țară. Vei plăti o contribuție la sănătate egală cu 10% X 24 X 3.000 de lei = 7.200 de lei.

Impozitarea chiriilor 2023 – cum se stabilește baza de calcul

Este important de știut că baza de calcul de 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară se stabilește luând în considerare și alte venituri pe care le obții, cu excepția celor din salarii sau din pensii, ca de exemplu: venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din dividende, venituri din agricultură etc. Toate aceste venituri se adună și dacă depășești pragurile menționate mai sus plătești contribuția la sănătate aferentă. Nu vei plăti contribuție la sănătate separat pentru fiecare dintre aceste venituri. Se folosește o singură bază de calcul (suma veniturilor), pentru care se plătește o singură contribuție la sănătate.

În ceea ce privește contribuția la asigurările sociale (pensia), aceasta nu se plătește pentru veniturile din chirii.

Foto: Tumisu  / TierraMallorca / pixabay.com

Te-ar putea interesa și:

Diferența dintre dividende și profit și cum se impozitează fiecare

Diferența dintre taxe și impozite. 4 deosebiri esențiale

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: