Mii de persoane au manifestat, duminică, la Berlin, împotriva rasismului şi pentru echitate socială, în contextul mișcării Black Lives Matter (BLV), generate de uciderea lui George Floyd de către polițiști americani. Manifestanții de la Berlin au format un lanţ uman de nouă kilometri, cu respectarea distanţării sociale, relatează The Local.
Au participat peste 15.000 de persoane, care au format lanțul uman pornind de la Poarta Brandenburg până în zona Neukoelln.
Protestatarii au purtat măşti şi au stat la distanță unii de alții, fiind uniți de “o panglică a solidarităţii”. Ei au purtat pancarte pe care se putea citi: „Can’t breath”, „Black Lives Matter”, „Nu sunt mai multe incidente / Se Filmează” etc.
Demonstrații antirasiste de proporții s-au mai organizat și în alte orașe mari din Germania: Munich, Hamburg, Stuttgart, precum și în Düsseldorf, Freiburg, Cologne, Hanover, Frankfurt.
Chiar dacă polițiștii și protestatarii s-au felicitat reciproc pentru modul de gestionare a manifestațiilor, nu au lipsit incidentele.
Potrivit DPA, 93 de persoane au fost reținute la Berlin și 28 de polițiști au fost răniți în incidente, iar trei au avut nevoie de spitalizare.
La Hamburg, forțele de ordine au folosit tunuri cu apă împotriva manifestanților, după ce unii participanți au aruncat în polițiști cu sticle de apă și pietre.
Demonstrații BLM au mai avut loc, în weekend, și în alte orașe europene, în Franța, Marea Britanie, Elveția și Italia.