Ucraina a primit marți prima tranșă de 3 miliarde euro din pachetul de sprijin UE de 18 miliarde euro, care a fost promis în decembrie 2022 pentru a ajuta finanțele și economia țării.
Scopul asistenței de urgență este acela de a oferi Kiev ajutor financiar pe termen scurt, în special pentru a reabilita infrastructura critică.
UE a susținut 38,6% din cheltuielile Ucrainei din anul 2022
Potrivit unui raport al Ministerului de Finanțe al Ucrainei, cheltuielile bugetare în 2022 s-au ridicat la 75 miliarde dolari americani, din care 38,6%, sau aproximativ 29 miliarde dolari, a fost finanțat de statele partenere.
Statele UE și NATO oferă, de asemenea, Ucrainei arme și ajutor umanitar, ceea ce înseamnă că, în esență, Occidentul a plătit majoritatea costurilor ucrainene. Pentru a câștiga războiul, Ucraina are nevoie de asistență financiară și militară occidentală continuă.
Cu toate acestea, UE a înaintat unele condiții pentru Kiev, începând cu 2023, ceea ce înseamnă că transferul de fonduri este condiționat.
Gata cu ajutorul necondiționat
La Bruxelles, războiul nu mai este perceput ca un motiv pentru a încetini schimbările în Ucraina. În mai 2022, statele G7 au aprobat transferul a 18,4 miliarde de dolari pentru a ajuta Ucraina să-și plătească facturile, fără condiții atașate.
Pe lângă ajutorul G7, UE a oferit Ucrainei împrumuturi de 9 miliarde de euro, dar până la sfârșitul anului 2022 Ucraina a primit doar 6 miliarde de euro din suma totală promisă.
Ucraina va trebui să ramburseze împrumuturile pe o perioadă de până la 35 de ani, începând cu 2033. UE s-a oferit, de asemenea, să acopere costurile ratei dobânzii.
Din noul an însă, plățile către Ucraina în cadrul instrumentului MFA+ (asistență macro financiară) de 1,5 miliarde euro pe lună vor fi condiționate de îndeplinirea unor condiții.
„UE are nevoie de asigurarea că Ucraina va folosi în mod corespunzător cele 18 miliarde de euro. De aceea, UE acordă în mod tradițional atenție statului de drept și combaterii corupției. Acești indicatori sunt într-adevăr pe lista condițiilor pentru a primi finanțare”, a declarat vicepremierul Olha Stefanișina presei ucrainene.
”Comisia Europeană a învățat din experiențele trecute”, afirmă Olha Stefanișin, adăugând că, în consecință, timpul ajutorului necondiționat este „istorie” pentru Kiev.
Reforme în valoare de 15 miliarde de euro
Detaliile acordului financiar UE – Ucraina au fost făcute publice pe 17 ianuarie.
Prima tranșă de 3 miliarde euro (ajutor pe două luni) a fost alocată necondiționat.
Dar UE va transfera restul de 15 miliarde euro numai după îndeplinirea angajamentelor Ucrainei asumate printr-un Memorandum.
Memorandumul conține 20 de puncte, împărțite în patru domenii de politici: „Statul de drept”, „Energie”, „Reforme structurale și buna guvernare” și „Stabilitate macrofinanciară”.
Statul de drept întărit în vreme de război
În ceea ce privește „statul de drept”, Ucraina trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- finalizarea selecției unui nou director al Biroului Național Anticorupție (NABU) până la sfârșitul lunii martie și numirea acestuia în funcție în trimestrul II al anului;
- aprobarea planului strategic pentru reforma cuprinzătoare a sectorului de aplicare a legii până la sfârșitul lunii septembrie;
- reluarea lucrărilor Consiliului Suprem de Justiție (CSJ) și a Comisiei de Înaltă Calificare a Judecătorilor (ICCJ) pe baza recomandărilor Consiliului de Etică și comisiei de concurs până la sfârșitul lunii septembrie;
- modificarea sistemului de selecție a viitorilor judecători, inclusiv criterii clare de evaluare și metodologia de punctare (până în al doilea/al treilea trimestru din 2023)
- lansarea selecției judecătorilor, în urma reglementărilor aprobate și publicate de ICCJ reformată, termen până la sfârșitul anului 2023 ;
- introducerea unei evaluări a eficacității managementului Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO) pentru a asigura responsabilitatea și independența acesteia, termen 2023;
- dezvoltarea legislației secundare și continuarea dezvoltării capacităților instituționale care vizează îmbunătățirea combaterii spălării banilor și combaterii terorismului financiar, termen până în al treilea trimestru al anului
În celelalte 3 domenii, între obligațiile Ucrainei se regăsesc:
- să introducă o evaluare a eficacității managementului;
- să reinstituie răspunderea penală pentru contrabanda din care rezultă sume importante (dezincriminată pe vremea președintelui Ianukovici);
- dereglementarea sistemului de licențiere și autorizare în energie până la sfârșitul lunii februarie;
- digitalizarea eliberării licențelor până la sfârșitul anului;
- să păstreze instituția „Achiziții medicale Ucraina” ca singurul cumpărător național de echipamente medicale, medicamente și vaccinuri la nivel central;
- să aleagă până în martie consiliul de supraveghere al „Naftogaz”;
- să lanseze restructurarea corporativă a companiei „Operator GTS of Ukraine” până în iunie
***