luni

6 mai, 2024

11 octombrie, 2022

Comisia Europeană caută o modalitate de a oferi Ucrainei un sprijin bugetar de aproximativ 1,5 miliarde euro lunar, de anul viitor, transmite Politico, care citează oficiali europeni.

În mai anul acesta, UE a promis Ucrainei 9 miliarde de euro în așa-numita asistență macro-financiară, dar numai 6 miliarde de euro au fost aprobate de statele membre UE și doar 1 miliard euro a fost plătit până în prezent.

O discuție cu privire la modul de furnizare a restului de bani este în desfășurare.


„Oferirea de ajutor pe termen scurt, asistență macro-financiare pentru Ucraina, a fost făcut până acum în mod ad-hoc”, a declarat comisarul UE pentru buget Johannes Hahn, la o conferință organizată marți la Bruxelles.

„Având în vedere nevoia continuă de ajutor, ar putea fi avută în vedere o soluție structurală pentru un grad mai mare de predictibilitate și lucrez din greu cu țările UE într-un mod care să ne permită să avem un sprijin mai structurat, predictibil și automatizat. Cel puțin pentru anul viitor”, a precizat comisarul Hahn.

Kiev estimează că deficitul său bugetar va fi de aproximativ 3,5 miliarde de dolari pe lună anul viitor, iar SUA s-au angajat să acopere 1,5 miliarde de dolari pe lună, cerând aliaților să facă același lucru.

Comisia discută cu ministerele de finanțe ale statelor membre UE cum ar putea fi oferit sprijinul.


Cifra totală, precum și structura granturi/împrumuturi, sunt încă în discuție, au precizat sursele Politico.

Propunerile Bruxelles ar putea fi anunțate încă de săptămâna viitoare, sau înaintea conferinței privind reconstrucția Ucrainei, organizată la Berlin pe 25 octombrie, sub auspiciile comune ale președinției germane a G7 și Comisiei Europene.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: