sâmbătă

20 aprilie, 2024

16 noiembrie, 2021

Produsul Intern Brut al României (PIB) a crescut cu 0,3% în Trimestrul 3 față de Trimestrul 2, de cinci ori mai puțin decât creșterea înregistrată în acesta din urmă, față de primele trei luni ale anului, potrivit estimărilor „semnal” publicate marți de Institutul Naționale de Statistică (INS).

Creșterea în ritm anual se menține în jurul pragului de 7%: + 7,2% pe seria brută şi 8,0% pe seria ajustată sezonier, față de T3 / 2020.   

PIB pe primele  9 luni din 2021 a crescut cu 7,1% pe seria brută şi cu 6,8% pe seria ajustată sezonier.


„Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare  a  includerii  estimărilor pentru trimestrul III 2021, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 261  din  11 octombrie 2021”, precizează INS.

Mare cost al creșterii mici

Pe de altă parte, scăderea ritmului de creștere s-a înregistrat pe fondul adâncirii dezechilibrelor macroeconomice.

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat la finele lunii septembrie 2021 un deficit de 11,5 miliarde euro, cu 47% peste nivelul din primele nouă luni ale anului precedent.

Asta înseamnă că deficitul de cont curent urcă deja, după primele trimestre din an la 4,8% din PIB, iar prognoza oficială era, astă vară, de -5,5% din PIB pe tot anul, oricum mult peste nivelul de avarie stabilit la nivel european de -4% din PIB, relevant pentru macrostabilitate.


Totodată, deficitul bugetar consilidat pe primele 9 luni de 4,3 miliarde lei este echivalent cu -3,77% din estimarea oficială a PIB pentru anul în curs.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: