joi

2 mai, 2024

18 iulie, 2023

Fondul Monetar Internațional consideră că economia Germaniei se va contracta în acest an din cauza șocului scumpirilor materiilor prime energetice și înăspririi politicii monetare de către BCE, urmând ca din 2024 să revină pe creștere, transmite Reuters.

Cea mai mare economie a Europei va avansa în 2024 și 2025 în urma finalizării ciclului de înăsprire a politicii monetare a BCE, pe fondul disipării presiunilor inflaționiste și ajustarea economiei la șocul energetic provocat de războiul din Ucraina, estimează instituţia financiară internaţională în raportul de ţară pentru Germania.

Pe termen mediu, creşterea medie a PIB-ului ar urma să scadă sub 1%, în urma accelerării efectelor îmbătrânirii populaţiei şi a lipsei unei creşteri semnificative a productivităţii.


Inflaţia ar urma să scadă în continuare, în urma atenuării preţurilor energiei şi a înăspririi politicii monetare, dar se vor resimţi efectele presiunilor salariale, avertizează FMI.

Incertitudinile sunt neobişnuit de ridicate, cu riscuri substanţiale în ambele direcţii, în special riscurile negative la adresa evoluţiei economiei, apreciază instituţia financiară internaţională.

„Incertitudinile referitoare la persistenţa inflaţiei de bază sunt în special ridicate, deoarece creşterea rapidă a inflaţiei de bază la nivelul actual nu a mai fost observată de decenii în Germania sau în alte mari economii”, se arată în raportul FMI.

În mai, Oficiul federal de statistică a anunţat că economia Germaniei a înregistrat o contracţie de 0,3% în primele trei luni ale anului, după un declin de 0,5% în ultimul trimestru al anului trecut. Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a Produsului Intern Brut.


FMI previziona în mai o creştere aproape de zero a PIB-ului Germaniei în 2023, înainte de o redresare graduală, între 1% şi 2%, în perioada 2024 – 2026.

***

Articole recomandate:

Etichete: , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: