duminică

28 aprilie, 2024

2 august, 2023

Agenția de rating Fitch a retrogradat marți ratingul de credit al guvernului SUA, în ciuda rezolvării crizei ridicării plafonului datoriei suverane în urmă cu două luni. Decizia a atras un răspuns nervos din partea Casei Albe și i-a luat prin surprindere pe investitori.

Fitch, una dintre cele trei mari agenţii independente care evaluează solvabilitatea, a retrogradat Statele Unite un nivel la AA+ de la AAA, invocând evoluța fiscală în următorii trei ani și negocierile repetate pentru ridicarea plafonului împrumuturilor guvernamentale care pun sub semnul întrebării capacitatea guvernului federal de a rambursa datoriile și dobânzile aferente.

Investitorii folosesc ratingurile de credit ca nivel de referinţă pentru a judeca cât de riscant este să împrumute bani unui guvern. Statele Unite sunt considerate o investiţie foarte sigură datorită dimensiunii şi stabilităţii relative a economiei. Cu toate acestea, în acest an a avut loc o nouă rundă de dispute politice pe tema împrumuturilor guvernamentale, care risca să ducă guvernul în incapacitate de a-și achita facturile.


Fitch a semnalat mai întâi posibilitatea unei retrogradări în luna mai, apoi și-a menținut aceași poziție în iunie, după soluționarea crizei plafonului datoriilor, spunând atunci că intenționează să finalizeze revizuirea ratingului în al treilea trimestru al acestui an.

Odată cu retrogradarea, aceasta devine a doua mare agenție de rating, după Standard & Poor’s, care scoate Statele Unite de la nivelul de rating triplu-A, cel mai mare posibil.

Dolarul și acțiunile scad pe burse

Imediat după anunț, dolarul s-a depreciat față de un coș valutar, contractele futures pe acțiuni au scăzut iar contractele futures pentru obligațiuni s-au apreciat. Însă mai mulți investitori și analiști au spus că se așteptă ca impactul retrogradării ratingului SUA să fie limitat.

În iunie, guvernul a reuşit să ridice plafonul de îndatorare la 31,4 trilioane de dolari (24,6 trilioane de lire sterline), dar numai după o bătălie politică prelungită, care a ameninţat să împingă ţara în incapacitate de plată.


Când Congresul se va întoarce din vacanţa de vară, legislatorii vor trebui să depună eforturi pentru a ajunge la un acord privind bugetul pe anul viitor înainte de sfârşitul lunii septembrie, pentru a preveni o nouă incapacitate de plată a guvernului.

„Retrogradarea ratingului Statelor Unite reflectă deteriorarea fiscală aşteptată în următorii trei ani, o povară a datoriei publice generale ridicată şi în creştere şi erodarea guvernanţei” în raport cu omologii, a precizat Fitch într-un comunicat.

„În opinia Fitch, în ultimii 20 de ani a avut loc o deteriorare constantă a standardelor de guvernanţă, inclusiv în materie fiscală şi de îndatorare, în pofida acordului bipartizan din iunie de suspendare a limitei de îndatorare până în ianuarie 2025″, a precizat agenţia de rating.

Trezoreria SUA contestă decizia Fitch

Janet Yellen a declarat că este „cu fermitate” împotriva deciziei Fitch.

„Titlurile de Trezorerie rămân cel mai important activ sigur şi lichid din lume şi… economia americană este fundamental puternică”, a spus ea într-o declaraţie.

Momentul şi raţionamentul din spatele retrogradării a luat prin surprindere mulţi economişti.

Fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Summers a declarat că decizia Fitch este „bizară şi ineptă”, mai ales că economia americană „pare mai puternică decât se aştepta”, a spus el într-o postare pe Twitter, reţeaua cunoscută acum sub numele de X.

Mohamed El-Erian, consilierul economic şef al gigantului serviciilor financiare Allianz, a declarat că anunţul Fitch a fost „o mişcare ciudată”.

„Este mai probabil ca acest anunţ să fie respins decât să aibă un impact perturbator de durată asupra economiei şi pieţelor americane”, a postat el pe platforma de socializare Threads.

Fitch a mai transmis că se aşteaptă ca SUA să intre într-o uşoară recesiune în cursul acestui an.

Cu toate acestea, economistul Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel, a declarat că „cea mai mare ştire economică din ultimul an a fost succesul remarcabil al Americii de a reduce inflaţia fără a intra în recesiune”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: