31 iulie, 2013

Deficitul bugetului general consolidat consemnat pe prima jumătate din acest an a fost de 1,06% din PIB, ceva mai mic decât în aceeași perioadă a anului anterior, când s-a situat la 1,16% din PIB. Din păcate, reducerea s-a realizat printr-o diminuarea a cheltuielilor ca pondere în PIB, pe fondul unor încasări situate sub nivelul scontat.

Astfel, veniturile totale pe primele șase luni au reprezentat 15,6% din PIB, nivel cu două zecimi de procent din PIB sub cele din semestrul unu 2012.

Totodată, cheltuielile s-au situat la 16,7% din PIB, adică cu trei zecimi de procent din PIB mai mici, ceea ce explică restrângerea ușoară a deficitului total al bugetului, cu o zecime de punct procentual.

Continuarea procesului de consolidare fiscală și încadrarea în parametrii avizați de FMI sunt lăudabile, dar ritmul în care se derulează această consolidare a lăsat de dorit. Ceea ce explică și modificarea obiectivului de deficit bugetar în termeni cash stabilit pentru finalul acestui an de la 2,1% din PIB la 2,3% din PIB.

În termeni absoluți, este vorba despre a o creștere a decalajului dintre venituri și cheltuieli de circa 1,3 miliarde lei, de la cei 13,4 miliarde fixați inițial la noua țintă de 14,7 miliarde lei, acceptată din motive de necesitate înțeleasă de către reprezentanții FMI. Iar asta oarecum paradoxal, deoarece creșterea economică a fost reevaluată în creștere de la 1,6% la 1,9%, ceea ce ar fi trebuit să genereze încasări mai mari și nu mai mici.

Acolo unde taxarea rigidă față de performanța economică și-a spus cuvântul, pe zonele de impozit de venit și de asigurări sociale, sumele au crescut în termeni nominali cu 9,3% și, respectiv, cu 4,3%. Dar, între acestea există și o diferență generată de rata inflației anuale, situată la 5%, potrivit metodologiei naționale.

Respectiv impozitul pe venit a crescut în termeni reali cu 4,1%, în timp ce contribuțiile de asigurări sociale s-au diminuat cu 0,7%, în lipsa parțială a sumelor aferente veniturilor ce trebuiau virate către stat.

Lipsă care ne indică problemele financiare cu care se confruntă firmeleși pe pe care o regăsim tot mai clar la nivelul impozitului pe profit (-5,5% nominal și -10% real la nivelul impozitului pe profit).

Motivația principală indicată de Ministerul Finanțelor este ”regularizarea plăților efectuate de băncile comerciale”. Or acestea luptă să absoarbă efectul expansiunii exagerate a creditului din perioada de boom economic, ce a dus în prezent până la un nivel de peste 20% al creditelor neperformante. Care trebuie provizionate și afectează nu doar profitul băncilor ci și bugetul statului.

Este și explicația cererii insistente ce s-a făcut auzită din partea băncii centrale pentru o creștere sustenabilă și durabilă. Cu accent pe sustenabilă și pe durabilă, nu pe o creștere de moment care să greveze asupra bugetelor ulterioare. Implicit să nu mai aducă un nivel de trai exagerat și apoi tăieri bugetare cu efecte dureroase în sănătate, învățământ sau administrație.

De altfel, o privire mai atentă asupra execuției bugetare dezvăluie că rezultatul de final de semestru ar fi fost mai slab decât cel de anul trecut dacă nu s-ar fi încasat punctual în 2013 banii pentru drepturile de utilizare a frecvențelor radio ( 2,1 miliarde lei, adică peste 0,3% din PIB). Astfel ajungem la adevărul neplăcut al dezvoltării cu rezultate pozitive pe hârtie și negative pe teren.

Dacă privim lucrurile tot tehnic, din perspectivă bugetară, se pot vedea grade de acoperire a cheltuielilor din veniturile încasate de doar 74% la asigurările sociale ( a se citi, în principal, pensii), 83% la asigurările de sănătate și 93% la asigurările de șomaj. De altfel, cifrele ceva mai bune la cele două din urmă sunt urmarea consemnării unor deficite la mijlocul anului.

Altminteri am fi constatat și aici că aproximativ un leu din fiecare patru lei cheltuiți trebuie subvenționați de la bugetul de stat. Cât despre datoriile deja eterne către furnizorii de medicamente și plătite eșalonat numai la insistența FMI, nu mai are rost să amintim decât faptul că s-au tradus în blocarea accesului la tratamente performante, cu consecințele de rigoare.

În fine, pe partea de cheltuieli, trebuie remarcată depășirea evidentă a anvelopei salariale de șapte procente, des amintită și veșnic nerespectată. Rezultatul la 6 luni, cu o creștere nominală a cheltuielilor de personal de 18% ( aici a contribuit nu doar reîntregirea salariilor dar și plata unor hotărâri judecătorești în favoarea salariaților care su acționat statul în instanță), a dus la un 3,7% din PIB, imposibil de remontat în a doua jumătate a acestui an.

Una peste alta, avem de făcut trecerea de la creșterea statistică la creșterea în nivelul de trai. De la consemnarea contabilă a unor majorări de sume intrate în calcul PIB la efecte palpabile în achiziții personale și servicii sociale mai bune, fie ele în sănătate, învățământ sau administrație. Dar până nu resorbim ”stimulentele” electorale din 2008, nejustificate de rezultatele economice, nu vom simți nimic.