Europa a devenit „o mașină infernală” care produce standarde ce riscă să „zdrobească competitivitatea europeană”, a declarat marți Geoffroy Roux de Bézieux (foto), președintele Medef, cea mai mare confederație patronală din Franța.
Afirmația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Medef din Bruxelles.
În consecință, Medef trebuie să-și consolideze prezența la Bruxelles. „Avem un birou care este insuficient și pe care l-am mărit, a explicat Geoffroy Roux de Bézieux.
An de an, ponderea legislației care afectează liderii de afaceri proveniți din Europa a crescut, conform liderului Medef.
Organizația patronală Business Europe, care reunește 40 de organizații din 34 de țări, nu exercită un lobby suficient de eficient, consideră Geoffroy Roux de Bézieux, citat de BFM TV, care preia o știre AFP.
(Citește și: „Comisia Europeană – somată de angajatorii din CES să facă studii de impact al deciziilor de la Bruxelles„)
Patronatele din CES-ul european au cerut impact pentru fiecare decizie a Comisiei Europene care afectează afacerile
Nu doar patronatele franceze sunt indignate de unele măsuri ale Comisiei ce afectează competitivitatea companiilor europene.
Grupul angajatorilor din cadrul Consiliului Economic și Social (CES) al UE a cerut Comisiei Europene introducerea unui „control al competitivității” (“competitiveness check”) în procedura decizională. O astfel de verificare ar implica analizarea și estimarea impactului legislației asupra mediului de afaceri.
Subiectul analizei de impact a propunerilor Comisiei a fost abordat în interviul acordat de Stefano Mallia în contextul discuției legate de riscul relocării din Europa a industriilor cu un consum mare de energie.
Companiile se mută în SUA, întrucât se confruntă cu sarcini administrative și costuri mari ale energiei în Europa, a declarat Stefano Mallia, ceea ce reprezintă „un pericol real și prezent”.
În opinia acestuia, UE trebuie să pună agenda de competitivitate în prim-planul elaborării politicilor sale. „Competitivitatea trebuie să fie în centrul gândirii UE și credem că în noua viitoare Comisie ar trebui să existe un comisar european responsabil de competitivitatea economiei noastre, ceea ce nu este cazul în acest moment”, a declarat Stefano Mallia.
Acesta a exprimat, de asemenea, obiecții față de Actul privind industria cu zero emisii nete, propus de Comisia Europeană ca reacție la Legea de reducere a inflației (IRA) din SUA. Reglementarea se concentrează doar pe tehnologiile verzi, o abordare pe care Grupul Angajatorilor nu o favorizează.
„Dar celelalte industrii care astăzi trebuie să facă tranziția? Nu ne permitem să luăm o decizie privind sectoarelor care vor muri. Trebuie să le oferim finanțare tuturor, dacă sunt capabili și dispuși să facă tranziția”, a spus Stefano Mallia, subliniind că UE trebuie să aibă o agendă de competitivitate concentrată pe toate industriile, ceea ce nu este cazul acum.
****