Preşedintele Vladimir Putin a cerut joi conturarea unei strategii de dezvoltare a unei „mari asocieri eurasiatice”, care să facă faţă noilor provocări internaționale. Între aceste noi provocări, președintele Rusiei a amintit acțiunile statelor occidentale împotriva țărilor care au „politici independente”, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.
„A sosit momentul să elaborăm o strategie integrală de dezvoltare pentru o mare asociere eurasiatică ce trebuie să reflecte provocările cheie cu care ne confruntăm” și care să facă pașii necesari pentru noi acorduri complementare regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), a indicat Vladimir Putin.
Intervenția sa, prin legătură video, s-a produs la Forumul Economic Eurasiatic care se desfășoară la Bişkek, capitala Kîrgîzstanului.
Acest forum, premergător summit-ului de vineri al Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), reuneşte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Rusia.
La rândul său, președintele kazah Kasim-Yomart Tokaiev, prezent în persoană la forum, a apreciat drept posibilă implementarea ambițiosului proiect denumit „Eurasia Mare”, propus de Putin şi care prevede în esenţă sporirea cooperării economice cu China a statelor din această regiune foste republici sovietice.
„Mai devreme sau mai târziu, îl vom implementa. Şi, cum a spus preşedintele rus Vladimir Vladimirovici, este posibil ca şi alte ţări să se poată alătura” acestui proiect, a afirmat Tokaiev.
Această iniţiativă a preşedintelui rus prevedea iniţial şi posibilitatea participării unor ţări europene la proiectul „Eurasia Mare”.
Referindu-se la sancţiunile occidentale impuse ţării sale şi Belarusului după agresiunea militară a Rusiei contra Ucrainei, Vladimir Putin a susţinut că acestea au ca scop „izolarea şi slăbirea” ţărilor care dezvoltă „politici independente”, dar pe care „niciun jandarm mondial” nu le va putea opri.
***