Cu doar câteva ore de începerea reuniunii liderilor europeni de la Bruxelles, bursa zvonurilor este din ce în ce mai activă în ceea ce priveşte ocupanţii celor trei importante funcţii de conducere de la nivelul UE: cea de preşedinte a Consiliului European, cea de Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă şi poziţia de şef al Eurogrupului.
După “psihodrama”, cum o numeşte presa franceză, numirii şi confirmării lui Jean-Claude Juncker în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy a decis că următoarele nominalizări se vor face prin unanimitate, adică acceptarea de către toţi cei 28 de membri.
Divergenţa între statele estice şi cele vestice privind nominalizarea Înaltului Reprezentant al UE
Singura decizie certă care s-ar putea lua miercuri este cea referitor la Înaltul Reprezentant al UE, susţine EUobserver. Deţinătorul acestei funcţii este responsabil de coordonarea politicii comune externe şi de securitate a UE şi de dezvoltarea acesteia. Este “ministrul de externe al UE”, o poziţie care, teoretic, ar fi trebuit să fie una de o maximă relevanţă.
În timpul mandatului lui Catherine Ashton însă, s-a constatat că mai degrabă ţările membre continuă să fie principalii jucători în politica externă şi că UE nu are o voce unică în politica externă. Şi cu atât mai puţin o poziţie unitară.
Acum mizele sunt mai mari decât în cei cinci ani precedenţi, în condiţiile tensiunilor cu Rusia, în urma crizei ucrainene, dar şi a unor relaţii accidental tensionate cu SUA – atunci când apar dezvăluiri despre spionajul american în Europa.
Relaţia cu vecinătatea UE – fie cea de la est, unde Rusia vrea să refactă pectrul influenţei din perioada sovietică, fie din sud – sursă afluxurilor de imigraţie ilegală, dar şi potenţiali furnizori de resurse, capătă acum noi valenţe.
În plus, Europa vrea să aibă un cuvânt de spus în dosarul iranian sau în procesul de pace din Orientul Mijlociu, deşi acestea sunt, preponderent, teme ale politicii externe americane.
Conform articolului 18 dn Tratatul UE, Înaltul Reprezentant este numit de Consiliul European, prin majoritate calificată, cu acordul preşedintelui Comisiei Europene – al cărei membru este acesta şi vicepreşedinte. În plus, el trebuie votat, ca de altfel toţi membrii Comisei, de Parlamentul European.
Odată cu apropierea reuniunii, tot mai multe nume au fost vehiculate pentru acest post. Favorită pare şefa diplomaţiei italiene, Federica Mogherini, care se loveşte însă de opoziţia statelor baltice şi Poloniei, ea însăşi cu pretenţii pentru ocuparea acestei funcţii. Mai mult, agenţia de presă italiană Ansa citează surse apropiate noul preşedinte al CE care susţin că 10-11 ţări se opun acum nominalizării acesteia.
Detalii despre bătălia pentru această poziţie, posibilii candidaţi şi variantele experţilor în afaceri europene, Aici: UE, divizată între est şi vest de nominalizarea Înaltului Reprezentant al UE. Variantele experţilor
Un posibil candidat-surpriză la preşedinţia Consiliului European
Informaţiile existente converg spre ideea că în cadrul întâlnirii de miercuri seara nu se va hotprâ, cel mai probabil, şi cine va ocupa funcţia de preşedinte al Consiliului European. Însă variantele de posibili nominalizaţi se înmulţesc pe măsură ce trec orele.
În cei cinci ani anteriori, Herman Van Rompuy – primul preşedinte al Consiliului European, funcţie introdusă pentru ca UE să aibă o reprezentantivitate unică, acesta a fost mai degrabă un mediator între statele membre.
Celebrei întrebări a lui Henry Kissinger – mai degrabă legendă decât reală – „cu cine vorbesc la telefon dacă sun în Europa?” nu i s-a găsit totuşi un răspuns. UE a continuat s fie reprezentată, în reuniunile internaţionale de genul G8 sau 20 atât de preşedintele Comisiei, cât şi al Consilului European.
Iar cea mai reprezentantivă ilustrare a leadership-ului Europei a fost la primirea Premiului Nobel pentru pace în 2012: la ceremonia de decernare au participat preşedinţii Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European.
Ca şi pentru celelalte posturi, sunt mai mulţi candidaţi pentru această poziţie. Ultima variantă avansata este premierul polonez Donald Tusk.
Detalii despre jocul politic privind preşedinţia Consiliului European şi numele candidaţilor citiţi Aici: Reuniune la Bruxelles / Premierul polonez Donald Tusk – varianta de ultim moment, preferată de cancelarul Merkel, pentru preşedinţia Consiliului European
Bătălia pe portofolii în Comisia Europeană
Liderii europeni vor începe negocierile privind portofoliile pe care şi le doresc statele membre în Comisia Europeană.
Potrivit Euractiv.com, viitoarea Comisie va fi organizată în 5 clustere, fiecare constituit pe marile linii bugetare. Ele vor fi conduse de vicepreşedinţii Comisiei Europene, însă echipa juncker a respins ideea de comisari seniori şi juniori.
Cele cinci mari capitole bugetare sunt:
- creştere economică inteligentă şi incuzivă – îi sunt alocate 450,7 miliarde de euro, adcă 475 din buget
- creştere economică sustenabilă, resurse naturale – 373,1 miliarde de euro, adică 38,9% din bugetul UE, o treime din bani sunt aocaţi cheltuielilor legate de piaţa internă şi plăţilor directe din agricultură
- securitate şi cetăţenie – 15,6 miliarde de euro, 1,6% din buget
- Europa globală – până la 58,87 miliarde de euro, 6,1% din buget, pentru activităţi legate de relaţiile externe
- administraţie – 61,6 miliarde de euro, adică 6,45 din buget
Jean-Claude Juncker are dej şi o parte dintre membrii Comisiei anunţaţi de către statele membre. Aceştia vor trebui să treacă şi examenul din Parlamentul European.
Dificultatea privind votul pentru noua echipă apare din faptul că până acum, din nominalizările existente, sunt puţine femei în echipă. Comisia actuală are 9 femei comisar, care au început o campanie prin care susţin ca minim 10 portofolii din noua componenţă să fie acordate femeilor.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, la plecarea la reuniunea de la Bruxelles, că România va negocia pentru a obţine portofoliul agriculturii, tot pentru comisarul actual, Dacian Cioloş.
Detalii despre posibilii candidaţi ai celorlalte state membre şi despre comisarii confirmaţi deja puteţi citi aici: Noua Comisie Europeană: nominalizări, certitudini, variante vehiculate pe holurile de la Bruxelles
Europenii trec la sancţiuni mai dure împotriva Rusiei
Situaţia din Ucraina determină liderii UE să discute oportunitatea unor noi sancţiuni impuse Rusiei. SUA şi Ucraina au făcut pesiuni pentru ca europenii să impună măsuri mai dure împotriva Moscovei, iar Washingtonul este pregătit să le ia unilateral, dacă partenerii europeni nu vor coopera.
Financial Times publică miercuri, înainte de începerea reuniunii, proiectul de concluzii privind Ucraina. Potrivit documentului, liderii UE ar putea depăşi faza a doua a sancţiunilor – care presupune îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie în spaţiul UE. Dar nu vor ajunge cu totul la faza trei, adică la sancţiuni care să vizeze sectoare al economiei ruse.
Această fază intermediară presupune patru elemente:
- Consiliul European cere Băncii Europene de Investiţii să suspende finanţarea unor noi proiecte din sectorul public din Rusia. Mai mult, statele membre ale UE îşi vor coordona poziţiile cu berd pentru a suspenda şi finanţările berd în Federaţia Rusă.
- Liderii europeni vor extinde baza legală pentru ca sancţiunile să nu vizeze doar persoane ci şi entităţi. „Consiliul European deleagă Consiliul să extindă măsurile restrictive, în ideea de a ţinţi şi entităţi care susţin material şi financiar acţiunile care subminează sau ameninţă sveranitatea, integritatea teritorială şi independenţa Ucrainei.
- În plus, UE ia în calcul întreruperea ajutorului bilateral pe care îl acordă Rusiei, prin instrumentul de finanţare a ţărilor din vecinătatea UE. Nu vor fi însă suspendare proiectele derulate de societatea civilă. Prin actualul buget, 450 de milioane de euro sunt alocate programelor de dezvoltare în Rusia, însă suma va fi diminuată.
- UE vrea să pună presiune asupra Rusiei pentru anexarea Crimeei, iar forma în care se va maifesta această presiune ar fi restricţii laimporturile de produse din Crimeea li limitarea investiţiilor în regiune.
