Despre riscurile declarării masive a clauzelor abuzive. Abuzive pe banii altora

Banii cu care și-au cumpărat casa nu sunt banii lor. Nu sunt nici banii băncilor, care acționează doar ca intermediar. Sunt banii depunătorilor. I-au luat de la instituțiile de credit în baza unui contract de împrumut pe care l-au semnat bucuroși în ce monedă și cu ce condiții o fi fost el. Cu sau fără clauze abuzive. Acum au dificultăți la plată dar stau într-o casă care, cu rata mai mare sau mai mică, are o valoare de întrebuințare certă.

Dacă justiția va considera de cuviință să penalizeze pe scară largă instituțiile de credit pentru comisioane, marje și altele asemenea, va rezulta în mod cert o micșorare a ratei de plată. De unde și o diminuare certă a încasărilor bancare făcute în baza contractelor respective. Incertă va deveni, însă, valoarea depozitelor făcute de alți cetățeni, la aceleași instituții bancare care au acordat creditele.

Adică vor beneficia cei care au preluat disponibilitățile întregii colectivități pentru a se grăbi să aibă o casă a lor și vor avea de suferit cei care și-au amînat consumul în speranța unui spor adăugat economiilor mai degrabă iluzoriu, în condițiile în care o bună parte din băncilor au acordat dobânzi real negative după impozitarea cu 16%.

Din păcate, nu există soluții câștigătoare pentru toți iar jocul este cu sumă nulă. De aceea, fără a lua apriori partea nimănui, ar trebui să examinăm în prealabil datele problemei. Pentru a înțelege ce se întâmplă, dacă dorim o abordare rațională, bazată pe optim social. Nu una emoțională, bazată pe interes strict personal sau pe grija față de aproapele năpăstuit care țipă mai tare.

Hai să vedem câte depozite sunt necesare unei bănci pentru a acorda un credit cu clauze potențial abuzive:

Potrivit datelor comunicate de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar, la mijlocul anului existau 16.193.050 depozite, dintre care 15.181.424 ale unor persoane fizice și 1.011.626 aparținând unor persoane juridice.

Evitând, însă, o exactitate inutilă, avem cam 15,2 milioane de depozite și 126 milioane echivalent lei în depozite (77 miliarde chiar lei și 49 miliarde în alte valute). Adică undeva aproape de 2.000 euro în medie de fiecare depozit. De unde rezultă că revin cam 20 – 30 de depozite medii la un beneficiar de casă. Dacă ajustăm cu cifra de peste 9 milioane depunători anunțată recent de BNR, avem cam 10 -15 depunători potențial îngrijorați la un creditor eventual abuzat.

Merită să riscăm să vedem ce se întâmplă dacă un judecător priceape ce poate sau ce vrea din probele administrate în cadrul unor procese cu mii de petenți ? La modul ideal da, la modul practic, cred că ar trebui să mai medităm. Poate că ar trebui să luăm aminte la povestea punctului de pensie mărit fără susținere bugetară și bătut în cuie de justiție ca paravan pentru menținerea propriului tratament preferențial.

Dar care este relevanța pentru sistem ? Trebuie să beneficieze toți cei care au credite pentru că unii au probleme ? În treacăt fie spus, de ce nu extindem jurisprudența și la accidente auto, delapidări sau vătămări corporale ? Justiția e chiar oarbă sau sunt spețele cu banii mai vizibile decât alte spețele cu oameni ? Precum la asigurarea CASCO, unde imensa majoritate crede că asigură mașinile băgate în service și nu victimele.

Restanțele la toate creditele acordate populației, cu clauze abuzive sau nu, se ridică la 10 miliarde lei, din care cam 7 miliarde lei vechi de peste 90 de zile, adică ceva mai mult de 1% din PIB. Câte patru miliarde lei revin creditelor în lei și creditelor în valută și două miliarde lei celor în alte valute ( din care fac parte mult comentatele credite în franci elvețieni).

N-ar fi mare lucru dacă nu am avea de acoperit atâtea lipsuri la buget și dacă nu ar trebui să scoatem de undeva banii pe care contau băncile. Pentru a recompensa resursele atrase sub formă de depozite. Și utilizate, în principal, nu pentru credite imobiliare, ci pentru finanțarea afacerilor și a necesităților statului.

Stat care se împrumută și el la dobânzi mai mici sau mai mari după cum este pecepută de investitori stabilitatea macroeconomică, inclusiv cea a sistemului bancar.

Diferența ar trebui plătită de noi toți prin impozite sporite și/sau prin inflație, deși majoritatea nu a semnat nici un contract, cu sau fără clauze abuzive. Și nici nu a beneficiat material de pe urma creșterii economice inflamate de intrarea în UE. Se poate ? Da, se poate. E legal ? Da, poate avea acoperire legală, cum au avut și tăierea salariilor cu 25% și majorarea TVA cu cinci puncte procentuale etc. Dar o fi bine ?