Deficitul comercial pe primele cinci luni din 2021 a urcat cu peste 14,3% (+1,477 miliarde de euro), față de aceeași perioadă din 2020, până la 8,836 miliarde de euro, în ale acestui an, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Exporturile fob ( fără costurile de asigurări și transport) au însumat 29,925 miliarde de euro, iar importurile CIF ( inclusiv asigurările și transportul) au fost de 38,762 miliarde de euro.
Exporturile au crescut cu 26% în primele 5 luni, iar importurile s-au majorat cu 24,6%, față de aceeaşi perioadă din 2020.
Record după record (negativ)
În luna mai 2021, exporturile fob au totalizat 5,959 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 7,731 miliarde de euro, rezultând un deficit de 1,772 miliarde de euro.
Faţă de luna mai 2020, exporturile din luna mai 2021 au crescut cu 58,5%, iar importurile au înregistrat un plus de 54,2%.
Ponderile cele mai mari în structura exporturilor şi importurilor aufost ale produselor: maşini şi echipamente de transport (48,4% la export şi 36,6% la import) şi alte produse manufacturate (30,3% la export şi 29,9% la import).
(Citiți și: „Analiza comerțului exterior în pandemie: De la cine ce am cumpărat, ce și cui am vândut. Topul țărilor care ne produc deficit comercial”)
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada analizată a fost de 22,182 miliarde de euro la expedieri şi de 28,456 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 74,1% din total exporturi şi 73,4% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în primele cinci luni ale anului a fost de 7,743 miliarde de euro la exporturi şi de 10,305 miliarde de euro la importuri, reprezentând 25,9% din total exporturi şi 26,6% din total importuri.