De ce România NU e stat asistenţial. De ce România e stat populist. Comparaţia cu Europa socială

Când guvernanții au admis oficial că suntem în criză economică, următorul pas pe care l-au făcut a fost să îndrepte un deget acuzator spre cele mai mari cheltuieli neproductive de la buget: pensiile și asistența socială.

Deși nu ne-au fost impuse din afară, ci au fost cultivate și crescute, an de an, de către toate puterile, pe considerente de cele mai multe ori populiste, prestațiile sociale în România, şi, în general „statul asistenţial” au cunoscut de anul trecut o adevărată demonizare.

În realitate, cifrele arată altceva: România NU e stat asistenţial, e stat populist. Argumentele:

România nu e stat asistenţial pentru că:

1. Procentul din PIB alocat prestaţiilor sociale este printre cele mai mici din Europa, de doar 14%.

2. Sumele acordate asistaţilor sunt mici, in unele cazuri derizorii de-a binelea, raportate atît la valorile din alte ţări ale UE, cât şi la puterea de cumpărare din România.

3. Asa numitele programe sociale sunt incoerente, aleatorii, nu urmăresc obiective pe termen lung şi nu sunt adecvate obtinerii unor efecte.

România e un stat populist pentru că:

1. Desi are printre cele mai mici procente din PIB alocate prestatiilor sociale, România are unul din cele mai mari alocări din banii pe care-i încasează în mod real.

2. Nu mai putin de 65 % dintre români beneficiază sub o forma sau alta de asistenţă socială. Practic, statul ne dă impresia că suntem o ţară de asistaţi, când, în realitate, suntem o ţară de autoasistaţi prin intermediul statului. Formele (numeroase!) de asistenţă socială sunt finanţate printr-un mare număr de taxe şi impozite.

3. Statul roman acordă nu mai putin de 202 de forme de ajutor social, în fapt, un lung şir de măsuri electorale care s-au acumulat de la an la an şi de la alegeri la alegeri. Ajutoarele sunt foarte multe, în comparaţie cu alte ţări, şi, tot prin comparaţie, derizorii sau de-a dreptul mizerabile.

4. In multe cazuri, ajutoarele sociale sunt date fraudulos, legile de urmărire şi alocare nu sunt respectate, ceea ce face ca unele din aceste ajuroare să fie, in bună măsură, forme oficiale de mită electorală.

Să le luăm, aşadar, la rând, să vorbească cifrele:

De ce România nu e „stat asistenţial”

Procent mic din PIB (doar 14%) alocat asistenţei sociale. Media europeană e de 27%

În 2010 asistența socială a costat România 15,4 miliarde de euro, cea mai mare parte fiind bani pentru pensii. Deși sunt în realitate drepturi dobândite prin muncă, pensiile sunt trecute în categoria cheltuielilor sociale oriunde în Europa, și sunt luate în calcul la această categorie în statisticile Eurostat.

Evolutia cheltuielilor cu pensiile în România a fost cea mai spectaculoasă în ultimii zece ani. De la 8,3% din PIB cât ocupa în 2000, ponderea acestora a ajuns la 11,8% din PIB în 2009.

Tot ca procent din PIB România ocupă locuri codașe în UE, cu doar 14% cheltuieli totale cu protecția socială (după noi mai sunt doar statele baltice), spre deosebire de ţările care au programe coerente de asistenţă socială:

Belgia 30,1% din PIB, Olanda 29,3% din PIB, Suedia 30,7%, Franta 31,1%, Germania 28,7%, Ungaria 22,3%, Polonia 19,2%. Situatţia este prezentată în harta de mai jos:

Media ponderii în PIB a cheltuielilor cu prestaţiiloe sociale era, în 2006, de 27%, la nivelul Uniunii Europene.

La fel stau lucrurile şi la raportarea alocărilor per capita: şi din acest punct de vedere, România e pe ultimul loc, ceea ce demonstrează că puterea de cumpărare a acelor ajutoare sociale oferite de România este cea mai scăzută din Europa (vezi graficul de mai jos)

Sumele sunt multe şi mici, nu reprezintă un ajutor real

Pentru a înţelege despre ce protecţie socială şi despre ce sume vorbim în România, iată câteva exemple:

Alocația pentru copil – 42 de lei (10 euro)

Alocație de susținere pentru familia monoparentală cu venit de până la 370 de lei/membru– 45-200 de lei (50 de euro)

Alocația pentru susținerea familiilor cu venit redus, până la 370 de lei/membru – 25-120 de lei (5-30 de euro)

Asistent personal pentru persoană cu handicap grad 1 – 525 de lei (120 de euro)

Indemnizație lunară grad de handicap 1 +buget complementar – 91+202 lei (70 euro)

Indemnizație grad 2 handicap+buget complementar – 68+166 lei (55 de euro)

Gradul 3 de handicap – 33,5 lei (7,9 euro)

Venit minim garantat (VMG) – 125 de lei/persoană (29 de euro)

Ajutoarele de căldură – subvenționarea prețului gigacaloriei/mc de gaze/mc de lemne în funcție de venitul pe membru de familie

Cornul și laptele – prețul diferă de la un județ la altul

Bursele sociale ale elevilor săraci – 130 de lei lunar (30 de euro)

Cantina socială (pentru beneficiarii de VMG) – 3 mese pe săptămână în care primesc mâncare pentru toată săptămâna.

Şi iată câteva exemple şi la nivelul Uniunii Europene, în privinţa alocaţiei de stat pentru copii:

• Irlanda – 150 de euro/lună până la 16 ani (până la 19 dacă studiază)
• Marea Britanie – 80 de lire/lună până la 16 ani (până la 19 dacă studiază)
• Finlanda – 100,4 euro/lună
• Germania – 154 de euro/lună
• Cehia – 19,19 euro/lună până la 6 ani, 23 de euro până la 15 ani și 26,87 de euro până la 26 de ani
• Polonia – 12 euro/lună până la 5 ani, 16 euro/lună până la 18 ani și 17 euro/lună până la 24 de ani
• Danemarca – 151 de euro/lună până la 3 ani, 136 de euro/lună între 3 și 7 ani și 107 euro/lună până la 18 ani
• Spania – 24,25 de euro/lună până la 18 ani
• Bulgaria – 51 de euro/lună până la 1 an și 9,20 de euro/lunar
• Ungaria – 47 de euro/lună
• România – 50 de euro /lună până la 2 ani și 10 euro/lună de la 2 până la 18 ani
  

Programul social nu are viziune, coerenţă, nu se urmăresc efecte

Chiar dacă în ultimul an au fost aruncate tot felul de cifre în spațiul public, privind prestațiile sociale sau numărul de beneficiari, nu e sigur că știe cineva cifra exactă a cheltuielilor.

Din această cauză se poate întâmpla ca unele familii să beneficieze de prestații suprapuse, deși legile interzic astfel de situații. De exemplu cine primește indemnizație de handicap sau de însoțitor, sau ajutor pentru familia monoparentală, nu poate să primească în același timp și venit minim garantat integral. Rolul anchetelor sociale este acela de a stabili care este situația reală a unei familii, care sunt sursele de venit și prin adunarea acestora și împărțirea pe numărul membrilor să rezulte o sumă suficient de mică încât familia să se califice ca să primească ajutor de la stat.

Cu toate acestea, potrivit unei declaraţii pe care Adriean Videanu o făcea in august 2010 agenţiei Mediafax, circa 30 la sutăp din cheltuielile pe asigurări sociale sunt alocate institutiilor şi aparatului birocratic care gestionează aceste cheluieli.

Realitatea, dezvăluită de un control al Inspecției sociale din 2010 (detalii în articolul de aici), a arătat că multe din anchetele sociale au fost făcut de mântuială, și că din cauza necomunicării dintre primăriile locale și direcțiile județele de șomaj au primit adesea ajutoare sociale și aceia care-și găsiseră deja de muncă.

De ce România e stat populist

Politica socială de unde nu-s bani

Deşi aloca unul din cele mai mici procente din PIB pe protecţia socială (14%), România cheltuie cu aceste prestaţii una din cele mai mari părţi din bugetul real pe care-l poate aduna.

Raportate la bugetul de stat, cheltuielile sociale ale României reprezintă mai mult de o treime. Asta e o medie, pentru că în realitate există județe care-și consumă an de an cea mai mare parte din buget pe asistența socială: Ilfov – 62%, Constanţa – 50%, Braşov – 48%, Cluj – 47%, Timiş – 43%, Arad– 40%, Prahova – 40%. (vezi graficul de mai jos)

Doi din trei români s-au ales cu cel puţin o formă de ajutor social

Ne place sau nu să recunoaștem, fiecare familie din România beneficiază de cel puțin un ajutor bănesc de la stat, fie că e alocația copilului sau subvenționarea încălzirii. Institutul Național de Statistică spune că în structura veniturilor din gospodăriile românești 26,7% (mai mult de un sfert) provin din prestații sociale (mai multe, vezi aici). Un procent care în urmă cu numai doi ani era mai mic – doar 20,8%. (vezi graficul de mai jos)

În plus, ca şi număr, 65 la sută dintre români sunt beneficiarii măcar a unei forme de ajutor social, ceea ce duce la o situaţie stranie: practic, chiar şi contribuabilii serioşi îşi fac autoprotecţie socială, statul fiind intermediar: le ia banii din taxe si impozite, şi li-i dă înapoi sub formă de ajutor.

S-au acumulat peste 200 de forme de ajutor social, de la autorităţile centrale până la cele locale, în funcţie de ciclurile electorale

Potrivit datelor de la Ministerul Muncii, pe baza cărora se alcătuieşie aşa numitul nou Cod Social, la această oră există 202 prestații sociale, unele plătite de la bugetul de stat, altele de la bugetul asigurărilor sau de la bugetele locale.

De la alocaţii de tot felul, ajutoare de întreţinere, tichete, cupoane, vaucere, indemnizatii, gratuităţi, ajutoare de hrana, facilităţi fiscale, şi până la finanţarea excepţiilor de la diverse forme de contribuţii sociale, sau acoperirea deficitelor caselor de asigurări sociale, de sănătate sau de şomaj.

Instituțiile care țin aceste evidențe sunt și ele numeroase, și comunicarea dintre ele nu funcționează, deși toate sunt de stat.

Iată primele 13 ajutoare sociale, din cele 202 de forme de astfel de prestaţii, şi sumele cheltuite, la nivelul anului 2008:

Si iată şi cheltuielile, la nivelul anului 2008, cu primele 13 forme de prestaţie socială în România:

1. Alocaţia de stat pentru copii – 3,7 milioane de copii – 646 milioane de euro
2. Alocaţia pentru copii nou-născuţi – 190.640 de copii – 9,9 milioane de euro
3. Trusouri pentru nou-născuţi – 199.856 beneficiari – 7,4 milioane de euro
4. Indemnizaţie pentru creşterea copilului și stimulentul – 196.998 beneficiari – 335 de milioane de euro
5. Contribuţii pentru asigurările de sănătate aferente indemnizaţiei pentru creşterea copilului – 179.070 beneficiari – 32 milioane de euro
6. Alocaţia familială complementară – 506.096 beneficiari – 72 milioane de euro
7. Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală – 189.768 beneficiari – 36 milioane de euro
8. Alocaţia de întreţinere pentru plasament familial – 50.207 beneficiari – 13 milioane de euro
9. Sprijinul financiar la constituirea familiei – 106.464 beneficiari – 19 milioane de euro
10. Ajutoare sociale plătite – 2.685.325 ajutoare efectiv plătite – 91 milioane de euro
11. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei – 602.580 beneficiari pentru energie termică – 46,3 milioane de euro/ 789.162 beneficiari pentru gaze naturale – 78,9 milioane de euro/2.603.464 beneficiari pentru lemne și cărbuni -128 milioane de euro
12. Prestaţii pentru adulţii cu handicap – 44.603 asistenți personali – 53 de milioane de euro/ 493.282 indemnizații pentru adulți cu handicap grav – 235,9 milioane de euro/ 590.248 beneficiari de buget complementar persoane cu handicap grav – 114 milioane de euro
13. Burse școlare sociale – 72.633 beneficiari – 2,4 milioane de euro

Şi iată cum se pune problema unei astfel de structuri în Europa:

Cheltuieli sociale specifice în Europa

1. În 2006 ponderea cea mai mare în cheltuielile cu asistența socială au avut-o cheltuielile cu pensile și cu pensile de urmași – 11,9% din PIB. Cele mai mari cheltuieli în acest sens le-a avut Polonia., dar au mai fost și alte țări care s-au situat peste media europeană – Bulgaria, Grecia, Malta.

Cel mai mic procent de cheltuieli din PIB pentru pensii s-a înregistrat în Irlanda – 4,6%, deoarece Irlanda are și cea mai tânără populație din Europa.

2. A doua mare cheltuială o reprezintă sănătatea și ocupă în medie 7,5% din PIB în UE, dar cu cotele cele mai ridicate înregistrate în România și Cehia, care cheltuiesc mai bine de o treime din sumele pentru protecție socială pentru sănătate.

Prin contrast, Danemarca și Polonia cheltuiesc 22% din sumele alocate protecției sociale pentru sănătate.

3. Familia și copiii constituie a treia categorie de cheltuieli sociale 7,5% media europeană, cu vârfuri în Luxemburg și Danemarca, Ungaria și Estonia, țări care cheltuiesc pentru asistarea familiilor și copiilor 12% din totalul cheltuielilor

4. Ajutoare de șomaj – media UE este de 5,6% din total cheltuieli (respectiv 1,4% din PIB). Spania și Belgia cheltuiesc peste 11% , prin contrast Estonia, Lituania, Italia, Bulgaria, Marea Britanie șI România doar 3%.

5. Cheltuielile cu persoanele cu handicap – au crescut din 2000 până în 2006 în UE 25 cu 1,7% anual. În 2006 ele reprezentau 48,4% din totalul cheltuielilor sociale. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Estonia, Irlanda, Cipru, Lituania.

Reduceri s-au înregistrat începând din 2003 în Portugalia, Italia, Finlanda, Polonia, Belgia, Olanda, Austria și Germania. (vezi graficul de mai jos)

Multe ajutoare sociale sunt date fraudulos, iar ele sunt atât de mici încât retragerea lor nu înseamnă economii reale pentru buget

Un raport al Direcției de Inspecție Socială din cadrul Ministerului Muncii relevă faptul că 25% din ajutoarele sociale acordate în țară sub formă de venit minim garantat sunt ilegale.

Cele mai grave situații au fost constatate la 166 de primării din țară, unde s-a dispus încetarea plăților în absolut toate dosarele de ajutor sociale existente. Raportul mai spune că în perioada 20 mai – 30 septembrie 2010, valoarea sumelor necheltuite ca urmare a încetării din plată a dosarelor VMG se ridică la 1.949.937 lei. Adică mai puţin de jumătate de milion de euro.

Sistemele sociale ale unor ţări Europene. Cum e România pe invers

Înainte de-a rezuma funcţionarea generală a sistemelor sociale din câteva ţări europene, să urmărim trendul european al cheltuielilor sociale în ultimiin 10 ani.

Evoluția cheltuielilor din 2000 până azi

Evoluția cheltuielilor cu protecția socială a fost crescătoare în UE din 2000 până în 2003 de când se menține la valori constante. Din 2006 s-a constatat chiar o scădere a acestor cheltuieli, pe fondul unor creșteri considerabile a PIB, cu precădere în țările baltice și estice Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia.

Un caz aparte între țările al căror PIB a crescut a fost România ale cărei cheltuieli cu protecția socială au cunoscut rate de creștere mai mari decât rata de creștere a PIB în acești ani. (vezi graficele de mai jos)

Cum e sistemul de protecţie socială la alţii

Sistemul italian

Acoperă mai multe zone de protecție socială, inclusiv ajutorul de șomaj, asigurarea medicală, chiria subvenționată sau bursele școlare. În Italia educația e responsabilitatea statului (cu excepția școlilor vocaționale), inclusiv patru ani de studii universitare gratuite.

Sistemul medical e gratuit, dar mai există și taxe pentru anumite servicii. Guvernul oferă locuințe cu chirie redusă pentru categoriile de muncitori cu venituri reduse. Ajutorul de șomaj reprezintă 30% din salariu, pe o perioadă de 180 de zile.

Funcționarii publici sunt mai bine plătiți decât lucrătorii din mediul privat. Mamele beneficiază de concediu de maternitate două luni înainte de naștere și trei luni după, cu 80% din salariu. La cerere concediul maternal se poate prelungi cu încă șase luni.

Mulți dintre săracii Italiei nu se încadrează în acest sistem național, și rămân la mâna autorităților locale, care furnizează asistență socială familiilor în nevoie, bătrânilor, invalizilor. Sistemul italian se bazează, însă pe mulți voluntari.

Sistemul britanic

Cuprinde cinci forme de ajutor: bani, asigurare de sănătate, chirie subvenționată, educație gratuită și servicii sociale personale. Cea mai mare este forma de ajutor bănesc, care consumă 10% din Produsul Intern Brut al țării. Sănătatea este gratuită pentru toată lumea, cu mici excepții de servicii medicale taxate. Toți copiii între 5 și 16 ani au dreptul la educație gratuită. Guernul are programe de combatere a șomajului și de creare de locuri de muncă pentru tineri.

Sistemul grecesc

E un sistem relativ nou, stabilit din 1980. Sindicatele și organizațiile profesionale se ocupă de organizarea „securității sociale”, astfel că oamenii care nu au o calificare sau care nu au contribuit la sistem nu primesc niciun ajutor de la stat. Educația e gratuită și obligatorie de la 6 la 15 ani, iar guvernul a creat școli vocaționale și tehnice pentru a ajuta la profesionalizarea forței de muncă.

Sistemul suedez

Este cel mai cuprinzător și generos din Europa. Cetățenii suedezi plătesc cele mai mari taxe din lume, dar primesc în schimb educație, sănătate și programe sociale, economice sau pentru vârstnici de cea mai bună calitate.

Sănătatea este furnizată în întregime de sistemul de stat, chiar dacă asigurările private nu sunt interzise. Cetățenii au ocazia să opteze între sistemul privat și cel de stat.

Sistemul de asistență medicală pentru persoane cu handicap este direcționat către acele instrumente care stimulează individul să fie independent, iar statul plătește anumite alocații de sprijin pentru persoanele cu handicap care necesită un asistent personal mai mult de 20 de ore pe săptămână. Nivelul alocației diferă de la caz la caz, în funcție de numărul de ore lucrate de asistentul personal.

Statul mai plătește ajutoare pentru chirie, utilități, mâncare și alte nevoi pentru acele familii aflate în dificultate. Sumele diferă și aici, de la caz la caz, iar programele de asistență sunt astfel concepute încât să ofere ajutor pe perioade scurte, stimulând individul să-și recâștige independența financiară și să evite împovărarea statului cu cheltuieli inutile.