Daniel Dăianu / PIB-ul și Exportul în sus, încasări fiscale în jos. De ce?

Cresterea puternica a exportului in primul trimestru al acestui an este poate cea mai buna stire economica. Nu numai cifra iti ia ochii (plus cca 500 milioane euro fata de Q1 din 2012), ci si faptul ca a avut loc in conditiile in care economia zonei euro nu o duce mai bine. Expansiunea exportului este insotita de o scadere a importului (- cca 350 milioane euro fata de Q1 din 2012), care indica substituirea unor importuri. O explicatie aditionala ar fi dificultati in finantarea unor importuri de completare. Este de remarcat totodata avansul productiei industriale, care a sustinut exportul in aceste luni.

Insa o stire este in contrast cu dinamica PIB-ului: incasari fiscale inferioare celor programate, cu o scadere semnificativa a incasarilor din impozitul pe profit (-25%). In mod normal, cand PIB-ul creste ar trebui ca incasarile bugetului sa avansaze si ele. Evolutia in directii diferite merita atentie.

Criza, peste tot, se vede in necazuri ale intreprinderilor. Aceste necazuri inseamna si dificultati in finantarea activitatii. Supraindatorarea a numeroase firme (evocata de bancheri, care parca uita ca imprumuturile nu “au cazut din cer”) sporeste costul finantarii si inclinatia firmelor de a incetini platile; adica propensiunea de a plati la timp scade. Intervina si “capcana lichiditatii”, o preferinta exacerbata pentru detinerea de lichiditate, mai ales daca inflatia este foarta scazuta. In aceste imprejurari intalnim fenomenul arieratelor, care, priveste intreaga economie, nu numai relatia intre bugetului public si companii private. Adesea, probabil si datorita modului in care acest fenomen este examinat in acordurile cu institutii internationale, accentul cade pe creante neonorate de bugetul public.

Trebuie remarcat insa ca arierate se produc masiv si in relatiile dintre companii private, ca exista creante ale statului fata de firme private. De exemplu, la finele lui decembrie 2011 platile restante in economia autohtona se ridicau la cca 110 miliarde lei, din care aproape 82 miliarde (adica cca 80%) apartineau sectorului privat. Privind restantele peste 1 an, companii de stat erau vinovate pentru 4,575 miliarde lei in timp ce cele private aveau de onorat obligatii de cca 18 miliarde lei (date ale MFP). Tot la finele lui 2011, arieratele bugetului consolidat erau ceva peste 4 miliarde lei in timp ce arieratele firmelor private fata de buget erau de cca 12 miliarde lei.

Ce vreau sa spun este ca o caracteristica a recesiunii economice, cu atat mai mult a uneia foarte adanci, este ca platile sa incetineasca in tot corpul economiei, ca creditele non-performante ale bancilor sa se mareasca, fie si in mod diferentiat. Si aceasta se intampla peste tot, chiar si acolo unde disciplina de plata ai zice ca este ireprosabila. Se cuvine sa facem distinctie intre plati restante (incetinite in mod deliberat) si incapacitate de plata rezultata din dificultati temporare, fie din ineficienta, uneori de natura structurala. Dincolo de indisciplina financiara si ineficienta cronica, arieratele sunt o forma de credit salbatec, care exprima suferintele unei economii, ale intreprinderilor care o compun, cand se confrunta cu socuri puternice, cand realocarea de resurse este dificila.

Sa ne intoarcem la cazul Romaniei. De pilda, potrivit datelor Consiliului Fiscal, arieratele companiilor private, ca pondere in PIB, au crescut de la 10,30% la 14,30% in intervalul 2008-2011. Spre deosebire, in perioada 2002-2008 platile restante ale sectorului privat s-au injumatatit aproape scazand de la 21% din PIB in 2002. Aceasta dinamica in sens invers este graitoare privind influenta “ciclului economic” –desi criza profunda de acum schimba datele ciclului.. Tot in intervalul 2008-2011 arieratele companiilor de stat, ca pondere in PIB, au crescut de la 3,40% la 4,44% (trecand printr-un varf de 5,36% in 2010). Deci, platile restante ale companiilor de stat au scazut in 2011 fata de 2010, o tendinta continuata si in 2012. Dar nivelul din 2008 al platilor restante in sectorul de stat a fost un minim fata de cota de 12,70% din PIB in 2002. Iar ciclul economic si-a spus cuvantul. Arieratele bugetului consolidat au crescut si ele in intervalul 2008-2011. Este probabil ca situatia platilor in economie in 2012 sa nu se fi imbunatatit avand in vedere mersul creditarii. Evolutia creditelor neperformante ale bancilor ofera un indiciu in acest sens: in ansamblu crescusera la peste 18% din PIB la finele anului trecut, de la 14,30% in 2011 (in 2009 nivelul fiind de cca 8% si in 2008 de 2,80%!). Bancile si-au redus expunerea fata de gospodarii si companii in anii de criza. Chiar daca aceasta ar insemna o reechilibrare a portofoliilor si o obligare a clientilor de a-si diminua indatorarea excesiva, ajustarea este foarte dificila si se reflecta in restante de plata. Este foarte greu pentru o economie sa creasca cand creditarea scade, cand piata de capital este firava.

Sunt de imaginat situatii ale unor intreprinderi in care sa se fi mentinut un nivel de productie, sau chiar sa fi sporit, in conditii in care profitul a scazut. De aici rezulta un impact negativ asupra platilor facute catre bugetul statului pe filiera impozitului pe profit si nu numai. Se poate emite o supozitie privind un posibil efect al lantului arieratelor din economie asupra inclinatiei spre export a intreprinderilor. Daca non-platile (arierate) cresc si daca creditul bancar este tot mai greu de accesat — adica daca firmele au acces mai dificil la lichiditati – apare un stimulent pentru companii sa isi orienteze vanzari catre exterior, catre piete de unde platile se fac mai bine, fara sincope. Apare astfel o prima pe lichiditate, pe plata la timp, ce poate compensa un profit mai mare pe hartie, dar care este nesigur. Aceasta prima pe lichiditate poate influenta geografia exporturilor. Vedem, de altfel, ca schimburile economice externe ale Romaniei au cunoscut o diversificare in ultimii ani, cu o orientare catre regiuni din afara UE. Aceasta reorientare nu este o intamplare. Ea rezulta, deci, din interesul pentru regiuni cu crestere economica mare cumulat cu dorinta de a scapa de plati neonorate la timp.

Una peste alta, mersul creditului foarte greoi in economie, extinderea arieratelor, cresterea preferintei pentru lichiditate, explica incasari fiscale inferioare –dincolo de sistemul defectuos de colectare, de coruptie, de deturnarea banului public, de evaziune fiscala si “ascunderea” profiturilor. Avem aici o dovada ca economia nu o duce mai bine, desi PIB-ul este probabil sa inregistreze o crestere de cca 2% in acest an (avand si un an agricol relativ bun). Ce este de facut? Trebuie sa fie combatuta risipa si hotia din companii de stat si trebuie sa fie usurat accesul firmelor bune la creditare. Mingea este aici in terenul bancherilor. Statul poate promova linii speciale de finantare de la BERD, BEI, etc. Piata de capital poate deveni un vehicul de finantare pentru intreprinderi care nu se tem de transparenta, care accepta listarea. Clarificarea statutului Rasdaq ar ajuta in acest sens. Problema intreprinderilor mici si mijlocii este mai acuta, ele fiind dezavantajate in raport cu companii mari. Fonduri europene au un rol cheie in a suplimenta lichiditatile in economie; ele se adreseaza, in nu putine situatii, IMM-urilor.

Perpectiva economiilor europene se va complica daca va avea loc cresterea ratelor de dobanda. Chiar daca ar incepe peste Ocean, socul s-ar simti si in Europa. De aceea, trebuie sa indreptam acasa ce se poate, sa incercam sa limitam stricaciuni colaterale, atat cat este posbil. O protectie fata de noi socuri este un acord nou cu FMI, care ar avea si rolul de a corecta si disciplina politici interne.

***

Daniel Dăianu este economist, fost ministru de finanțe, profesor la SNSPA, actual prim-vicepreședinte al ASF