Daniel Dăianu: Când “câștigătorii iau totul” - CursDeGuvernare.ro
duminică

17 octombrie, 2021

Daniel Dăianu: Când “câștigătorii iau totul”

19 septembrie, 2012

Fiind in 1990 cu o bursa de studii la universitatea Harvard am avut revelatia diferentei mici ce poate separa un succes mare de un admirabil anonimat. In Harvard Square, care este un loc cu forfota studenteasca, aproape seara de seara isi facea aparitia un muzicant orb, condus de un caine negru. Canta din Barry White, Earth Wind & Fire, repertoriul gen Motown impresionand prin virtuozitate. Am inteles atunci ca sunt numerosi cantareti remarcabili, dar ca pentru a reusi pe scena mare ai nevoie de noroc si de ajutorul “industriei”. Si eu cred ca, de pilda, Michael Jackson nu ar fi fost mare star fara o intreaga industrie in spate, care a mizat pe el si l-a tot umflat. Mai tarziu am aflat salariile jucatorilor din NBA, imense fata de cele ale jucatorilor din ligi profesioniste de baschet inferioare. Sistemul rotatiei cluburilor in angajarea celor mai buni jucatori din liga universitara asigura o anume egalizare de sanse, dar numai intre “zei”. Se poate extinde aceasta judecata si la liga de fotbal american, la cea de baseball si cea de hockey de peste Ocean. Vazand aceste diferente, ca de la cer de pamant, am inteles mai bine semnificatia expresiei « winners take all », adica « castigatorii iau totul », sau aproape totul, in anumite domenii.

Si fotbalul, soccer-ul, arata sindromul remarcat mai sus, care a devenit izbitor in conditiile crizei economice din ultimii ani. Manchester United, FC Barcelona, Real Madrid, Bayern Munchen, si mai recent Manchester City si Borussia Dortmund, au incasari exceptionale din diverse activitati si-si permit sa plateasca salarii de milioane de euro anual jucatorilor. Unele sume de transfer sunt de ordinul a zeci de milioane euro ducand la concentrarea valorilor fotabalistice in cateva cluburi. Si din acest motiv s-a nascut Champions’League, care este o competitie ce aduna cluburi bogate si perpetueaza suprematia lor. Asa cum spune teoria economica a aglomerarilor, proceselor cumulative, randamentelor crescande si asimetriilor informationale si pozitionale, s-a creat un dezechilibru tot mai mare intre cateva cluburi “europene” si restul. Europa League este o a doua liga europeana, unde au acces cluburi mai putin bogate, uneori si din Romania. In acelasi timp, tot mai multe cluburi se scufunda in datorii unele fiind amenintate de desfiintare.

Am folosit cateva exemple din lumea muzicii si sportului ca business pentru a ilustra un fenomen al ultimelor decenii; erodarea clasei mijlocii (vezi date ale OCDE), cresterea inegalitatilor de venituri si, mai ales, statutul privilegiat al industriei financiare ca extractor de rente necuvenite il indica (1% vs 99% este un cvasi-logo al acestei situatii). Cauzele tin de mersul globalizarii (care a favorizat activitati economice in tari cu forta de munca ieftina, in detrimentul tarilor industrializate), noile tehnologii informationale si nu, in ultimul rand, politici publice; aici ma refer la dereglementarea pietelor financiare, la politici care au supraestimat capacitatea indivizilor de a se adapta la modificari rapide pe piata muncii si au subestimat rolul industriei ca suport al bazei de cercetare stiintifica si dezvoltare tehnologica, etc. Premieratul doamnei Thatcher in Marea Britanie a fost de bun augur pentru finante, dar a lovit baza industriala a Marii Britaniei si, finalmente, economia in ansamblu. Si in alte tari, inclusiv in SUA, se poate judeca cu aceasta grila politici publice. In schimb, Germania ofera exemplu de clarviziune si pragmatism in intelegerea rolului industriei pentru economie in ansamblu si importanta dialogului intre partenerii sociali.


Criza adanca de acum aduce in discutie nu numai nevoia de reglementare si supraveghere adecvata a pietelor financiare (inclusiv ca mijloc de a diminua rente), ci si repararea unui tip de economie (si de policy) care a mizat excesiv pe infaibilitatea pietelor si a neglijat aspecte sociale si etice, de fairness (echitate). Pe fondul crizei, in SUA, Europa, exista o dezbatere publica apriga privind rolul statului in economie pozitionarile fiind cele clasice, arhicunoscute. Voci de dreapta cer diminuarea statului, a cheltuieilor publice (simultan cu scaderi de taxe si impozite); voci de stanga subliniaza nevoia de bunuri publice si de echitate. Aceasta dihotomie este adesea simplificatoare. In Europa tarile scandinave au datorii publice si deficite bugetare dintre cele mai mici si niveluri de cheltuieli publice ridicate; totodata, coruptia si intensitatea cautarii de rente (rent-seeking) sunt inferioare si, nu intamplator, aceste tari exceleaza prin tarie institutionala. O consecinta este ca sindromul “winners take all” este mai slab.

In discursul ultim din Parlamentul European, in care a pledat pentru o uniune bancara si o federatie de state (ca pasi pentru salvarea zonei euro), presedintele Comisiei Europene, J.M. Barroso a evocat aceasta experienta ca argument in favoarea modelului european. Aceasta referire merita sa fie examinata cu atentie de cei care, in Romania, vorbesc despre disparitia statului social; ei nu inteleg ca statul modern are o pronuntata dimensiune sociala, ca nu ne putem intoarce la capitalismului secolului XIX pentru a face fata provocarilor secolului XXI. The economist are o analiza recenta a constructiei de elemente de protectie sociala in Asia remarcand ca economiile emergente nu trebuie sa repete erori ale europenilor si americanilor. Dar, a observa greseli facute nu echivaleaza cu a pleda pentru demantelarea instrumentelor de asigurari sociale, care fac parte din edificiul statului modern. Este tot adevarat insa ca tarile dezvoltate trebuie sa-si reformeze sistemele de asistenta sociala, sa puna de acord serviciile publice cu resursele si ca trebuie sa promoveze practici mai bune in guvernanta publica.

Marea provocare pentru Europa (UE) este cum sa concilieze elemente ale angrenajului institutional ce protejeaza coeziunea sociala, capitalul social, cu masuri ce stimuleaza antreprenoriatul, revigorarea industriala, educatia permanenta. La intersectia acestor deziderate se gasesc aspecte de ordin etic, de creare de sanse egale cetatenilor, de solidaritate si echitate (fairness). Presedintele francez Francois Hollande a exagerat poate cu impozitarea (marginala) de 75% a averilor mari, dar reactii precum a lui Bernard Arnault, de renuntare la cetatenia franceza, este discutabila. Warren Buffett si altii ca el inteleg ca ce numim “societate” are noima si ca cresterea economica inclusiva nu este marota conceptuala a unor economisti si sociologi; ca aspectul de justitie este cu atat mai important cand placinta sociala nu creste, cand se poate chiar micsora. Cand sunt necesare corectii de amploare, distributia cat mai echitabila a costurilor (burden-sharing) este un element cheie in succesul operatiunilor. In cadrul UE problema acestei distributii este de examinat inauntrul societatii si intre tari. Trebuie spus ca echitatea (justitia sociala) priveste functionarea institutiilor statulului de drept care combat extragerea de rente din sectorul public.

Cum judecam o societate in care cei mai multi cetateni, cu venituri mici si mediane, isi platesc taxele si impozitele, in timp ce cei cu venituri foarte mari utilizeaza tot felul de “portite ale legislatiei, sau isi plaseaza averea in paradisuri fiscale? In SUA, lupta impotriva terorismului a scos la lumina practici la marginea legii, chiar ilegale, ale bancilor, ale multor cetateni cu venituri foarte mari, ceea ce ajuta acum fiscul. Si Germania merge pe calea aratata de IRS-ul american. Si Romania, alaturi de alte tari europene, are de invatat in aceasta privinta.Dar, marea problema etica nu se poate solutiona numai cu identificarea evazionistilor. Daca politicile publice nu vor ameliora procesul educational (cu egalizarea de sanse), daca nu vor fi refacute tesuturi economice (industriale), numarul perdantilor va creste.


Noile tehnologii informationale si comunicationale (ICTs) au o parte buna si una rea. In masura in care amplifica asteptari in divort de resurse si posibilitati se accentueaza frustrari, nemultumiri. Aci ar interveni rolul institutiilor ce pot armoniza interese ce intra (pot intra) in conflict. Daca ICTs reusesc cu aceleasi (sau chiar mai putine) resurse sa mareasca satisfactia oamenilor numarul castigatorilor creste. Dar poate fi si invers. Multe dintre inovatiile ultimilor ani au creat o realitate virtuala, care produce mai degraba iluzii, dorinte numai. Asemenea efecte sunt negative daca adancesc falia intre cetateni si guvernanti/elite in democratii, accentueaza o criza de incredere si pot conduce la crize politice, ale procesului democratic.Se vorbeste acum despre o noua revolutie industriala, in acceptia lui Schumpeter. Dar poate aceasta duce la un salt de productivitate in Europa, care sa induca castiguri de competitivitate pe masura, care sa recupereze pozitii in competitia globala? Problema este ca o asemenea revolutie, daca exista (va avea loc), nu mai poate fi apanajul vestului industrializat numai. Si atunci?

“Winners take all”, ca citire absoluta, unilaterala, a realitatii, este in contradictie cu functionarea economiilor moderne, are iz oximoronic, in masura in care redistribuiri (transferuri fiscale) protejeaza coeziunea sociala, egalizeaza sanse, ajuta la atenuarea unor discrepante regionale. Daca insa ceea ce numim societate se efateaza tot mai mult si “winners take all” intra in acceptia absoluta anomiile se inmultesc. Speranta este data de faptul ca responsabilizarea individuala, mai multa modestie si chibzuinta in stilul de viata, munca temeinica, ordinea, nu intra in contradictie cu concepte de solidaritate, sanse egale, echitate, fairplay, etc.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

***

Daniel Dăianu este profesor de economie la SNSPA, fost ministru de finanțe

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Citesc cu mare placere expunerile d-lui profesor Daianu.
    Pacat ca dansul nu este consultat si ascultat cum s-ar cuveni de catre carmuitorii tarii noastre.
    Capacitatea domniei sale de a analiza viata economica ca un intreg este demna de respectul cuvenit unui eruddit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Citesc cu mare placere expunerile d-lui profesor Daianu.
    Pacat ca dansul nu este consultat si ascultat cum s-ar cuveni de catre carmuitorii tarii noastre.
    Capacitatea domniei sale de a analiza viata economica ca un intreg este demna de respectul cuvenit unui eruddit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

   ”Nu știm ce și unde vom fi atunci: dar timp de 25 de ani, această publicație trimestrială (format A4, peste 200 de pagini într-o realizare premium)...

rrr