Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 a creat, din cauza modului defectuos de legiferare, o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, apreciază Curtea Constituţională în motivarea hotărârii prin care a admis, parţial, o obiecţie de neconstituţionalitate privind actul normativ ridicată de Guvern.
„În cauză, datorită modului defectuos de legiferare, s-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie”, se spune în motivarea Curţii Constituţionale, citată de Agerpres.
Pe de altă parte, Curtea Constituţională respinsese, săptămâna trecută, sesizarea Guvernului cu privire la majorarea cu 40% a punctului de pensie.
(Citiți și: „Majorarea pensiilor cu 40% este constituțională – decizie CCR”)
Curtea Constituțională (CCR) confirmă că „ţine de opţiunea legislativă exclusivă a Parlamentului stabilirea valorii concrete a punctului de pensie, însă acesta nu are îndreptăţirea, în niciun caz, să omită menţionarea valorii acestuia în condiţiile în care însuşi calculul pensiei se face prin raportare la valoarea unui punct de pensie. Este un element esenţial al întregului sistem de pensii, fără de care acesta nu ar putea funcţiona”, mai spune documentul CCR.
CCR consideră că stabilirea valorii punctului de pensie nu este doar o chestiune tehnică, ci chiar elementul financiar central al întregului sistem de pensii publice bazat pe principiul contributivităţii.
„De aceea, în situaţia dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securităţii juridice în materie de pensii”, se menţionează în documentul citat.
Curtea a reţinut că Legea nr.127/2019 privind sistemul public de pensii a stabilit iniţial că, de la data de 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie este de 1.775 de lei, iar ulterior, art. 42 din OUG nr.135/2020 a stabilit, pentru aceeaşi dată de referinţă, o altă valoare – 1.442 de lei.
„Abrogarea pură şi simplă prin legea criticată a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare textul iniţial din Legea nr.127/2019, ci creează, în realitate, un vid legislativ. (…) Numai dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 ar fi fost respinsă, ar fi reintrat în vigoare dispoziţia de stabilire a punctului de pensie la 1.775 lei; ordonanţa de urgenţă fiind însă aprobată, dispoziţia de abrogare din cuprinsul legii de aprobare referitoare la un text din cuprinsul ordonanţei de urgenţă care modifică o normă juridică din actul de bază nu repune în vigoare această din urmă normă juridică în redactarea anterioară modificării realizate prin ordonanţa de urgenţă. Cu alte cuvinte, abrogarea modificării nu repune în vigoare norma juridică supusă modificării în redactarea sa anterioară acesteia”, arată judecătorii constituţionali.
Judecătorii CCR constată că rezultă o situaţie paradoxală – soluţia normativă aleasă pentru concretizarea intenţiei autorilor amendamentului nu poate produce efectele juridice avute în vedere tocmai din cauza modului defectuos de redactare a textului normativ. În schimb, soluţia „produce efecte juridice distonante securităţii juridice”, deoarece prin abrogarea prevederii legale ce stabilea punctul de pensie la 1.442 lei se pune problema eliminării chiar a soluţiei legislative care reglementează valoarea punctului de pensie.
„Astfel, ar rezulta că, în urma adoptării legii, nu ar mai exista o valoare a punctului de pensie, cel puţin până la data de 1 septembrie 2021, când valoarea acestuia ar deveni 1.875 lei, ci pur şi simplu valori concrete ale pensiilor aflate în plată. S-ar pune problema modului în care s-ar calcula pensiile în ipoteza deschiderii dreptului la pensie ulterior intrării în vigoare a legii criticate; astfel, acestea nu ar putea fi calculate tocmai pentru că nu există reglementată o valoare a punctului de pensie pentru o perioadă de timp ce se va încheia la 31 august 2021″, se mai menţionează în motivare.
În ceea ce priveşte modificările referitoare la data de la care personalul didactic beneficiază de drepturile salariale aferente anului 2022, CCR observă că Legea-cadru nr. 153/2017 a urmărit, pentru perioada 2019-2022, creşterea în patru etape a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice după o formulă unică şi unitară, fiecare creştere reprezentând un sfert din diferenţa dintre salariul de bază pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, ceea ce însemna o majorare în fiecare dintre cei patru ani a drepturilor salariale cu 25% din diferenţa dintre salariul aferent anilor 2022 şi 2018.
În cazul personalului didactic s-a dorit ca drepturile salariale să urmeze o creştere în trei etape, primele două identice ca mod de calcul cu regula generală, cea de-a treia etapă diferenţiindu-se prin faptul că, în esenţă, cuprinde o creştere devansată aferentă etapelor 3 şi 4 din reglementarea comună.
„Având în vedere regulile de tehnică legislativă, abrogarea art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 nu repune în vigoare dispoziţia potrivit căreia cadrele didactice beneficiază începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. (…) Din contră, abrogarea operată produce un vid legislativ care ar avea drept consecinţă fie imposibilitatea acordării salariilor de bază la nivelul anului 2022, nici măcar de la 1 ianuarie 2022, cadrele didactice rămânând astfel cu salariile aflate în plată în prezent, fie lipsirea de consistenţă normativă a normei speciale de la art.38 alin.(41) din Legea-cadru nr.153/2017 şi revenirea la regula comună [art.38 alin.(4) din Legea-cadru nr.153/2017], ceea ce ar impune acordarea etapei a 3-a de creştere a salariilor de la 1 ianuarie 2020, dată deja depăşită”, se menţionează în motivare.
Judecătorii constituţionali constată că situaţia normativă este foarte confuză odată cu abrogarea art.43 din OUG nr.135/2020, ceea ce generează o insecuritate juridică ce are implicaţii asupra dreptului la salariu al personalului didactic. Prin urmare, art. I pct. 9 din legea criticată încalcă art.1 alin.(5) prin raportare la art. 41 din Constituţie.
„Întrucât viciul de neconstituţionalitate constatat priveşte în mod exclusiv elemente de conţinut proprii legii de aprobare, Curtea reţine că art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020 au rămas în fondul activ al legislaţiei. În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, atât valoarea punctului de pensie stabilită prin art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020, cât şi etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic stabilită prin art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.135/2020″, subliniază CCR.
Curtea Constituţională a admis, pe 13 ianuarie, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.
De asemenea, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1-6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
